Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...

Cartea Mironei de Cella Serghi 

Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa si ea, intri imediat in contact cu copilul inocent din el.

Osho

 

Dacă iubești pe cineva,lasă -l liber.

Dacă revine, este sufletul tău pereche.

Dacă nu revine, nu a fost niciodată al tău.

Khalil Gibran

Negativismul este contagios: înconjoară-te de oameni buni

 

Atitudinea psihică este contagioasă, mai ales în cadrul unei comunicări de lungă durată. Totul vine de la faptul că în creierul nostru există așa numiții neuroni reflectori, responsabili de empatie, care ne permit să ne punem în locul altei persoane. Deși această capacitate este benefică, ea are și partea negativă: noi reflectăm nu doar binele, dar și răul.

Negativismul naște negativism                                                                                              Chiar dacă noi nu recunoaștem asta, cercetarea efectuată de Universitatea din Indiana a descoperit că părerile altora ne influențează, inclusiv comportamentul.  În plus, părerile negative au un impact mai mare decât cele pozitive.                                                                

În cadrul experimentului, participanții au apreciat diverse produse. Ulterior, aceștia și-au împărtășit reciproc opiniile ( atât pozitive, cât și negative). Cercetătorii au stabilit că recenziile negative le influențau pe celelalte: dacă părerea era rea din start, ea devenea și mai rea pe parcurs, iar dacă era bună, se transforma în una rea.

Tristețea se răspândește ca un virus. Psihologii de la Universitatea Harvard au analizat legătura dintre starea emoțională și relațiile dintre oameni. Ei au acordat atenție nu la exploziile de emoții pe care le avem în timp ce ne împărtășim sentimentele cu alții, ci la influența stării noastre afectiv-emoționale asupra psihicului celor dragi. 

Ei au stabilit că răspândirea emoțiilor are loc asemenea unei infecții virale, iar tristețea se transmite mai ușor ca bucuria. Altfel spus, un prieten vesel ne îmbunătățește starea de bucurie cu 11%, în timp ce tristețea ne-o dublează. Psihologii au asociat emoțiile negative cu gripa: cu cât mai mulți prieteni infectați avem, cu atât e mai mare probabilitatea să ne îmbolnăvim.

Dispoziția proastă e la fel molipsitoare                                                                                Noi observăm imediat dipoziția proastă și agresivitatea, iar creierul reacționează la ele în mod său.  Comunicarea cu o astfel de persoană începem s-o percepem ca o brutalitate și în rezultat căpătăm și noi o dispoziție proastă.                                                                           Au demonstrat asta psihologii de la Universitatea din Florida. Participanții au fost puși să comunice cu anumiți parteneri aleși la întâmplare. S-a stabilit că cei care au fost întâmpinați cu brutalitate, s-au comportat așa cu următorul partener. În plus, o astfel de dispoziție se poate menține și pentru o săptămână.

Înconjoară-te de oameni pozitivi                                                                                       Vrei nu vrei, dispoziția celorlalți te influențează. De aceea, este foarte important să te ferești de oamenii negativi. Dacă vrei să fii tu o persoană pozitivă, agreabilă și bună cu ceilalți, contactează cât mai des cu astfel de persoane.

Sursa-https://lifter.com.ua

 

DESPRE FRICĂ

“Aş vrea să tratez separat fiecare dintre aceste simptome din anatomia fricii, deoarece vindecarea diferă, în funcţie de faza de nelinişte în care se află o persoană şi de reacţiile individuale la acea frică.

Şoc şi amorţeală: Mintea este folosită pentru a se proteja de ameninţări – trecându-le cu vederea şi negându-le.

Chiar dacă s-ar putea prevedea cu uşurinţă că urmează să se întâmple ceva foarte rău – o boală de inimă, de exemplu, în cazul unei persoane care nu face niciodată mişcare, fumează şi mănâncă numai grăsimi – totuşi, ştirea că este pe punctul de a i se întâmpla ceva fatal soseşte cu un şoc.

Dacă mintea a reuşit să se amăgească îndeajuns, o cantitate uriaşă de suferinţă, care a fost mult timp înăbuşită, erupe acum dintr-o dată. Acest stres este mult prea mare pentru a putea fi acceptat.

Reuşind să se amorţească, mintea este capabilă să stăvilească, pentru o vreme, torentul suferinţei.

După un timp, şocul şi amorţeala iau sfârşit.

Aşa cum am menţionat anterior, aceasta este doar prima fază. Energiile blocate ale mâniei, fricii şi tristeţii vor să-şi facă drum spre ieşire.

Cu toate acestea, o persoană le poate opri revărsarea naturală, alegând să rămână amorţită. Ea poate decide, la un anumit nivel, că rezistenţa este singurul mod de supravietuire.

Ca rezultat, lumea ei interioară se comprimă, întrucât nici unul dintre noi nu poate spune că s-a eliberat complet de traumele trecutului, psihiatrii descoperă rezervoare imense de durere la oameni care aveau impresia că singura lor problemă era insomnia, sau incapacitatea de a păstra o relaţie.

Problema amorţelii este mult mai importantă decât ne dăm seama.Conştiinţa comprimată vă răpeşte în multe moduri libertatea. Ea este ca o menghină invizibilă, care vă restrânge reacţia emoţională, reducându-vă la minimum forţa vitală.

Deşi sună abstract, conştiinţa comprimată provoacă o gamă largă de probleme. Ele încep cu indiferenţa: când te forţezi să nu simţi, nu poţi fi sensibil faţă de alţii. Nu poţi simţi empatie pentru situaţia în care se află; nu eşti deschis faţă de punctul de vedere al celuilalt. Oamenii indiferenţi par distanţi şi izolaţi.

Ei lasă impresia că nu le pasă de sentimentele nimănui – când, în realitate, nu sunt capabili să o facă. Conştiinţa lor comprimată este focalizată total pe rezolvarea conştientă sau subconştientă a propriei lor suferinţe.

Neajutorare şi vulnerabilitate: în cazul celor mai mulţi dintre noi, după ce trece şocul iniţial, mintea încearcă să activeze vechile sisteme de apărare – însă, adesea, ele nu mai funcţionează. Impactul stresului este prea puternic; emoţiile care izbucnesc, refuză să mai fie oprite. Când îţi dai seama că nu mai ai apărare împotriva propriei tale frici, începi să te simţi vulnerabil.

Din multe puncte de vedere, este sănătos să te simţi vulnerabil. Aceasta arată că nu eşti izolat – nici faţă de tine însuţi şi nici faţă de alţii, însă este extrem de greu să trăieşti cu sentimentul neajutorării.

El însuşi poate produce teamă – şi mintea se luptă să recâştige controlul.

Panică: Dacă nu eşti capabil să redobândeşti controlul, următoarea fază este panică.

Panica se naşte atunci când mintea este atât de împovărată de suferinţă, încât nu mai este coerentă. Frica bântuie mintea după plac, dărâma toate barierele, întrucât sistemul minte-trup este adaptat să restabilească echilibrul prin orice mijloace, această incoerenţă totală durează doar pentru scurt timp. Panica este una dintre cele mai înfricoşătoare experienţe pe care le poate avea cineva, dar este aproape întotdeauna temporară.

Atacurile de panică, ce-i lovesc pe unii oamenii fără nici o cauză externă, îşi au rădăcină în amintirile unei traume anterioare – la fel cum se întâmplă şi cu atacurile fricii. Imagini generate în interiorul minţii devin mecanisme de declanşare, ca şi cum ar fi evenimente externe, şi nu interne – şi reacţia în lanţ a fricii porneşte, fără a mai putea fi oprită.

Din cauză că imaginile vechi pot reveni şi pot produce vătămare, mult după ce au fost vizionate, este de importanţă vitală să ne protejăm copilaşii şi să nu-i lăsăm să vadă filmele înspăimântă-toare pe care posturile de televiziune le transmit în timpul catastrofelor.

Copiii care par să nu manifeste teamă în evenimente ca cele de la 11 septembrie, îşi amână adesea reacţiile până mult mai târziu. Aceia dintre noi care au crescut în timpul războiului rece pot confirma oroarea pe care am simţit-o mulţi ani după ce am văzut fotografii cu bomba atomică – cu toate acestea, nu-mi amintesc să le fi arătat vreodată părinţilor mei această teamă interioară. Era ceva intim – şi, în special din acest motiv, înspăimântătoare.

Oricât de acut s-ar manifesta în exterior, panică nu este unitatea de măsură a gravităţii crizei.

Mânie: Mânia poate fi o emoţie primară – dar, în lumea fricii, ea este un mecanism secundar de apărare. Oamenii devin mânioşi, atunci când sunt incapabili să-şi stăpânească sentimentele de neputinţă. Exteriorizarea este folositoare pentru două scopuri. Ea te face să simţi că ai iarăşi control asupra ta – iar, fără stăpânirea de sine, unii oameni ar fi într-o panică totală, în al doilea rând, ea direcţionează emoţiile spre exterior, găsind un inamic extern vizibil, bun de atacat.

Trebuie să devii conştient de emoţia primară, înainte de o putea elibera.

Dacă ştii că emoţia primară este neajutorarea – în atacurile teroriste, aceasta era foarte uşor de acceptat – mânia poate fi stăpânită şi observată ca ceea ce este ea în realitate, un mecanism de apărare. Dacă refuzi să accepţi că ţi-ai putea pierde vreodată stăpânirea de sine, devenind neajutorat, mânia se justifică pe sine ca fiind răspunsul „corect”. De aici, calea până la intoleranţă şi violenţă este scurtă.

Nelinişte: Frica cronică, cea care te trezeşte noaptea şi loveşte fără avertizare în viaţa de fiecare zi, este denumită nelinişte.

Ea este una dintre cele mai răspândite forme ale suferinţei în societatea noastră, amplificată după atacurile teroriste – dar prezentă şi cu mult timp înainte.

Neliniştea se percepe ca o groază fără nume. Ea poate fi liniştită pe cale medicală, dar tranchilizantele nu înseamnă vindecare.

Ea poate fi resimţită în continuare în forme moderate, menţinând o stare de nervozitate constantă şi senzaţia că eşti tot timpul gata să-ţi pierzi controlul -sau poate fi simţită acut, atunci când o persoană este inundată de frică, fără un motiv aparent. Frica devine nelinişte, atunci când o ameninţare nu mai este iminentă, dar nu poate fi uitată. Neliniştea este bazată pe memorie. Ea nu vine din exterior, ci din lumea noastră interioară. Deoarece se dezvoltă din reacţiile primare pe care le avem faţă de un pericol fizic, neliniştea rămâne legată de evenimentele exterioare. O femeie căreia i se spune că tumoarea ei la sân este malignă, se va cufunda în nelinişte – şi starea de nelinişte continuă, până când se face din nou sănătoasă.

Depresie: Deşi s-ar putea să nu se manifeste ca atare, depresia are la bază frica şi neliniştea. Depresia este durerea îndreptată împotriva sinelui. Privind expresia de pe feţele oamenilor deprimaţi, înţelegi cât de posomorâţi, retraşi, extenuaţi şi trişti se simt. Ei abordează viaţa cu pasivitate şi resemnare.

Avem tendinţa să uităm acest lucru şi să tratăm depresia – în special pe cea proprie – ca pe o slăbiciune; dacă alţii îşi găsesc fericirea în viaţă, considerăm că este vina noastră că nu am reuşit. Astfel de raţionamente se leagă de vinovăţie şi oamenii deprimaţi îşi dau seama adesea,în mod acut, că şi-au dezamăgit familia şi prietenii. Se gândesc la ei înşişi ca la norul întunecat care ameninţă fiecare ocazie fericită.

Dacă priveşti depresia fără judecată, o poţi percepe ca fiind frontul suprem pe care se dă lupta împotriva fricii. Oamenii deprimaţi sunt pe punctul de a renunţa şi, într-adevăr, unii vor face alegerea cumplită de a încerca să-şi pună capăt vieţii. Dar înaintea acestei faze, depresia este o ultimă linie de apărare, cea în care mintea fuge să-şi găsească adăpost, reducând toate activităţile la minimum şi asigurând doar activităţile suficiente pentru supravieţuire.

Deşi a devenit ceva normal să pronunţăm cu uşurinţă cuvântul „depresie” – ca şi cum am discuta despre o răceală, sau despre o banală durere de cap – nu pot să nu simt cât de patetică este această stare.

Pentru mine, să văd o persoană deprimată este ca şi cum aş urmări un cal splendid de curse care şi-a rupt piciorul. Atât de multă splendoare există într-o fiinţă umană, încât ţi se rupe inima să o vezi închisă şi aproape stinsă.”

Deepak Chopra

 

20 DE LECȚII PENTRU O VIAȚĂ MAI UȘOARĂ

    

Psihoterapeutul Mihail Litvak si unul dintre cei mai recunoscuti psihologi la nivel mondial dezvaluie 20 de lectii care ne vor face viata mai usoara. El a fost primul care a dezvoltat un sistem de solutionare a conflictelor si primul care l-a aplicat in practica. Important este sa inveti sa te intelegi pe tine si sa ii intelegi pe altii.

Aceste 20 de sfaturi te vor ajuta la solutionarea multor situatii din viata:

1. Daca o persoana nu are nimic bun de spus despre sine, dar vrea sa vorbeasca, incepe sa-i vorbeasca de rau pe altii.
2. Mai bine roade piatra invataturii, decat gatul apropiatului, daca tot vrei sa rozi ceva.
3. Depresia este un dar oferit omului pentru a se gandi la propria persoana.
4. Nimeni nu paraseste pe nimeni, pur si simplu unul merge mai departe. Cel care ramane in spate, crede ca este parasit.
5. Daca ai o parere buna despre tine, de ce mai ai nevoie ca si altcineva sa gandeasca bine de tine.
6. Fa ceea ce-ti doresti fara a cere permisiunea, pentru ca nu stii daca ti se va da acordul.
7. Capacitatea de a iubi si indura singuratatea este un indicator al maturitatii spirituale. Cele mai bune lucruri le facem in singuratate.
8. Persoana imatura de multe ori stie, dar nu este capabila. Cea matura nu doar stie, ci si poate. Prin urmare, cea imatura critica, iar cea matura face.
9. Nu cunosc calea spre succes. Dar stiu calea spre esec – dorinta de a fi pe placul tuturor.
10. Nu exista logica masculina sau feminina, exista capacitatea sau incapacitatea de a gandi corect.
11. Vrei sa iti cunosti cel mai mare dusman al tau? Priveste in oglinda. Fa-i fata lui – restul se vor imprastia.
12. Atinge succesul – vor trece supararile.
13. Sa vorbesti cu prietenii este placut, iar cu dusmanii este util.
14. Exista doar un singur motiv bun pentru a distruge relatii si a demisiona de la locul de munca – imposibilitatea cresterii personale in circumstantele existente.
15. Impartaseste bucuria si cu prietenii, si cu dusmanii. Prietenul se va bucura, iar dusmanul se va supara.
16. Nu alerga dupa fericire, dar gaseste locul unde se afla. Iar fericirea te va gasi pe tine. Pot sa-ti spun locul unde se afla fericirea ta – in tine. Iar drumul spre ea – dezvoltarea maxima a tuturor abilitatilor tale.
17. Fericirea – un produs al activitatii organizate in mod corespunzator.
18. Daca vrei sa-i demonstrezi cuiva ceva – inseamna ca traiesti de dragul acelei persoane. Daca traiesti pentru tine, atunci nu esti nevoit sa ii dovedesti nimic nimanui.
19. Visele – vocea posibilitatilor noastre. Eu nu visez sa cant la opera. Nu am nici voce, nici auz muzical. Dar daca as fi visat, prin urmare, ar fi un rezultat al abilitatilor mele si as incerca din rasputeri sa ajung la opera. Doar ar trebui sa gandesc modul prin care as realiza acest vis. Important este sa nu te grabesti, pentru ca atunci se intampla destul de repede. Este bine cand o persoana spune urmatoarele despre ea: „Doar pe asta ma concentrez, incercand sa-mi vad visele implinite.”
20. Mai bine comunici cu o carte buna, decat cu un om pustiu.
Sursa: devorbacutine.eu

 

 

 

Purtăm în noi vocea trecutului și cea a viitorului .

Vocea trecutului ne spune: “Nu deschide, nu îndrăzni. E mult prea înfricoşător. Amintește-ți că s-a mai întămplat.” 

Vocea viitorului ne spune: “Prea încet. Găndești prea mult. Fă-o si gata,... pur şi simplu! “

Trecutul încearcă să ne țină prizonieri, viitorul încearcă să ne grăbească. 

Ascultă ambele voci şi așează-le în fundal. Apoi fă un pas și revin-o în centru ,într-un spațiu care să se potrivească în prezent, în Acum. Concentrează-te pe ceea ce este chiar acum. Pune un picior înaintea celuilalt, calea se creează în timp ce tu pășești și fiecare pas este un act  de echilibrare.

PsihoBalance