„Drumul numit „mai târziu” duce către o țară numită „niciodată”. Trăiește aici și acum! Acționează! Nu va exista o a doua viață în acest corp! Mănâncă și bea din cele mai frumoase tacâmuri. Mananca mancarea preferată – lasă papilele gustative să te sufoce cu plăcere. Poartă rochii elegante, încalță pantofii preferați, mergi sub privirile pline de admirație la cumpărături. Citește cărți, călătorește.

Și cel mai important – nu lăsa pe mai târziu, nu economisi din tandrețe, bunătate, gingășie. Iubește la maxim! Îmbrățișează-ți, sărută-ți familia. Fă-le complimente. Fii generos cu dragostea. Toate acestea te vor face un om fericit!,,

Photo-Pinterest

 

Țesători de umbre sau înăltători de catarge,viețile noastre se amestecă și se învată reciproc după o Inteligență care ne depășește atăt de mult...

A cere iubire

Atunci când te împrieteneşti cu copilul aflat în interiorul tău, el încetează să-i mai fie teamă să ceară iubirea pe care o doreşte şi de care are nevoie. În loc să încerce să manipuleze şi să controleze pentru a obţine un oarecare substitut al iubirii – el cere, fără ocolişuri, iubirea.

Atunci când, în momentele lui de durere şi de tristeţe, copilul ştie că este iubit – disconfortul începe să dispară. Sentimentul lui de separare începe să se estompeze.

Ceva se întâmplă, atunci când ştim că suntem iubiţi – dar acest lucru nu se poate petrece, până când nu ştim că iubirea este ceea ce dorim şi până nu avem curajul să o cerem în mod direct.

Paul Ferrini

Traumele pierdute și regăsite „Trecutul nu moare niciodată. Nici măcar nu e trecut.“

 

O trăsătură bine documentată a traumei, familiară multor oameni, este incapacitatea noastră de a articula ceea ce ni se întâmplă. Nu doar că ne pierdem cuvintele, dar uneori ni se întâmplă același lucru și cu amintirile noastre. În timpul unui incident traumatic, procesele noastre de gândire devin dispersate și dezorganizate în așa fel încât nu mai recunoaștem amintirile respective ca aparținând evenimentului originar. În schimb, fragmente de amintire, dispersate în imagini, senzații corporale și cuvinte sunt stocate în inconștientul nostru și pot fi activate mai târziu de orice lucru care aduce chiar și pe departe cu experiența originară.

Odată declanșate, e ca și cum a fost apăsat un buton invizibil de derulare, care ne face să repunem în scenă aspecte ale traumei originare în viața noastră de zi cu zi. Inconștient, ne trezim că reacționăm la anumiți oameni, la anumite evenimente sau situații cu răspunsuri vechi, familiare, care evocă trecutul. Sigmund Freud a identificat acest tipar cu mai mult de o sută de ani în urmă. Repunerea în scenă traumatică sau „compulsia la repetiție“, cum a numit-o Freud, este o încercare a inconștientului de a rejuca ceea ce e nerezolvat, astfel încât să „ne prindem“ de sensul lucrurilor.

Acest impuls inconștient de a retrăi evenimente trecute poate fi unul dintre mecanismele care intră în funcțiune atunci când familiile repetă traumele nerezolvate în generațiile următoare. Și Carl Jung, contemporanul lui Freud, credea că ceea ce rămâne inconștient nu se dizolvă, ci, dimpotrivă, reapare la suprafață pe parcursul vieții noastre sub formă de destin sau soartă. Tot ceea ce nu este conștient, spunea el, va fi trăit ca destin. Cu alte cuvinte, este posibil să repetăm tiparele noastre inconștiente până când le aducem în lumina conștiinței.

Atât Jung, cât și Freud au observat că nimic din ceea ce este prea greu de procesat nu se stinge de la sine, ci, dimpotrivă, este stocat în inconștientul nostru. Amândoi, și Freud, și Jung, au observat că fragmente de experiențe de viață anterior blocate, reprimate sau refulate apăreau în cuvintele, gesturile și comportamentele pacienților lor. Timp de decenii la rând după aceea, terapeuții aveau să considere indicii precum actele ratate, tiparele de accidente sau imaginile onirice drept mesageri care luminau zonele greu de pus în cuvinte și greu de gândit din viețile clienților lor.

Progresele recente ale tehnologiei imagistice au permis cercetătorilor să aducă clarificări cu privire la funcțiile creierului și ale corpului care „dau rateuri“ sau se opresc în timpul episoadelor copleșitoare.Bessel van der Kolk este un psihiatru olandez cunoscut pentru cercetările sale asupra stresului posttraumatic. El explică faptul că în timpul traumei centrul vorbirii se decuplează, la fel ca și cortexul medio-frontal, acea parte a creierului responsabilă pentru trăirea momentului prezent. El descrie groaza indescriptibilă din timpul traumei ca pe experiența de a rămâne fără cuvinte, un lucru obișnuit atunci când căile cerebrale ale memorării sunt blocate în momentele de amenințare sau de pericol. „Când oamenii își retrăiesc experiențele traumatice“, spune el, „sunt afectați lobii frontali și, drept consecință, au dificultăți de gândire și vorbire. Nu mai sunt capabili să comunice, nici lor înșilor, nici altora, cu exactitate ce se întâmplă.“

 Totuși, nu amuțește chiar totul: cuvintele, imaginile și impulsurile care se disociază ca urmare a unui eveniment traumatic reapar sub forma unui limbaj secret al suferinței noastrepe care îl purtăm cu noi. Nimic nu se pierde. Piesele au fost doar dislocate. Noile tendințe în psihoterapie încep acum să țintească dincolo de traumele individului și să includă evenimentele traumatice din istoria familială și socială ca parte a imaginii întregi. Tragedii de diferite tipuri și intensități — precum abandonul, sinuciderea și războiul sau moartea prematură a unui copil, părinte, frate sau soră — pot transmite undele de șoc ale suferinței în cascadă de la o generație la alta. Dezvoltări recente în domeniile biologiei celulare, neurobiologiei, epigeneticii și psihologiei dezvoltării subliniază importanța explorării a cel puțin trei generații din istoria familiei, pentru a înțelege mecanismele din spatele tiparelor traumei și suferinței care se repetă.

Mark Wolynn - ,,Povestea ta a început demult Cum să vindeci traumele familiale moștenite ,,

Fii tot ceea ce poți să fii, nu tot ceea ce ai fi putut să fii!

Și m-am întors! M-am întors să văd ce a rămas din locul din care am plecat.        M-am căutat acolo, am căutat urme și nu am mai găsit nimic care să îmi amintească de mine, poate doar un copil prins în rostul lui inocent și visător.        Nu mai eram în acord cu nimic din ce vedeam acolo. Și doar am fost și am trăit timp mult în acel decor. Și-atunci am știut! Casa ta este locul unde vrei să ajungi. Nu ești nimic din locul în care te naști și trăiești o perioadă, acolo este doar locul de unde pornești. Nu ești nimic din ce ți se dă. 

Ești felul în care știi să îți dai singur în viață. Ești modul în care îți porți singur pașii. Ești dorința de a-ți oferi singur ceea ce poți și ceea ce vrei. Ești ceea ce ai devenit de când ai pornit pe picioarele tale! Ești ceea ce poți să faci cu libertatea ta! Ești drumul pe care-l creezi tu, ești o călătorie, schimbă direcțiile când ceva nu e în regulă, și mergi înainte!

Uneori, nici în părinții tăi nu te mai regăsești. Le-ai luat defectele drept piloni pentru îmbunătățirea ta. Îi privești cu iubire, dar de când umbli cu aripile tale, le-ai aflat limitele. Nu îți dorești să îi mai schimbi, sunt ai tăi, îi îmbrățișezi așa.

Ești ceea ce ai pe buze atunci când vorbești despre cineva. Ești ceea ce părăsești când nu ți se mai potrivește. Ești ceea ce suporți și felul cum reacționezi când ești nedreptățit. Ești ceea ce citești ahtiat în ore târzii. Mai presus de orice, ești ceea ce iubești trainic, căci aia este iubirea, e sentimentul ce rămâne puternic, neclintit, în tine. Ești ceea ce te face să renunți la orgolii. Ești ceea ce știi să prețuiești. Ești ceea ce te înduioșează. Ești ceea ce suporți când îți ard tălpile și când te caută furtuni. Ești ceea ce dăruiești cu tot sufletul, fără nicio reținere. Ești ceea ce asculți fără urechi, ceea ce freamătă îndrăzneț pe dinăuntrul tău.

Ești felul în care crești și te maturizezi. Ești ceea ce înveți singur, dincolo de băncile școlii. Ești curajul pe care îl porți când îți este teamă. Ești ceea ce la nu ai renunțat, pentru că ai știut ce vrei și cât poți să dai pentru asta. Ești ceea ce reușești să rămâi când lângă tine oamenii se plagiază unii pe alții.

Fii tot ceea ce poți să fii, nu tot ceea ce ai fi putut să fii!

Te întorci, uneori, în camerele tale vechi să te privești tu, omul de azi, omul de ieri. Tu ai trecut prin timp, timpul te-a durut, te-a luptat, te-a trăit. Timpul te-a sfârșit și te-a renăscut de câteva ori.                                                                              Ți-ai purtat crengile uscate prin prospețimea glasului tău. Azi faci cunostință cu tine. Îți cunoști lacrimile și zâmbetele, drumul și gândurile. 

Azi îți răsfoiești paginile vieții și cuvintele tac și ascultă la tine. 

Luiza Ionescu

 "De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba.

Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri...

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

Caută înţelepciunea, şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. 

Caută să dobândeşti pacea, şi nu împărăţia.

Sf.Isaac Sirul

                „Stăpânind mai puţine - eşti stăpânit mai puţin. Stăpânind mai multe - eşti stăpânit mai mult. Stăpânit mai mult - preţuieşti mai puţin. Stăpânit mai puţin - preţuieşti mai mult.,, 

Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...

Cartea Mironei de Cella Serghi 

Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa si ea, intri imediat in contact cu copilul inocent din el.

Osho

 

Dacă iubești pe cineva,lasă -l liber.

Dacă revine, este sufletul tău pereche.

Dacă nu revine, nu a fost niciodată al tău.

Khalil Gibran