IUBIREA INSEAMNA SEPARARE - PARTEA A DOUA

    Dificultatea pe care oamenii o au in general, par sa o aiba in a aprecia pe deplin separarea celor de care sunt apropiati,are legatura nu doar cu faptul de a fi parinti, ci si cu relatiile lor cele mai intime,inclusiv casnicia. Nu cu mult timp in urma, am ascultat intr-un grup de cupluri o declaratie a unui participant; el spunea ca “scopul si menirea” sotiei sale sunt acelea de a pastra casa curata si de a-l hrani cum se cuvine. Am fost ingrozit de ceea ce imi parea a fi o manifestare greu mascata de sovinism masculin. Am considerat ca as putea  sa ii demonstrez aceasta chestionandu-i pe ceilalti membri ai grupului, pentru a se pronunta despre cum percep ei scopul si menirea sotiilor lor. Spre oroarea mea, ceilalti sase, barbati si femei laolalta, au dat raspunsuri asemanatoare. Toti au definit scopul si menirea sotilor sau sotiilor  lor in relatie cu ei insisi ; toti au clacat in a intelege ca propriile lor jumatati pot avea o experienta separata de a lor sau un destin diferit de ceea ce le ofera casnicia. “Dumnezeule mare “  am exclamat ,” nu e de mirare ca voi toti aveti difecultati in casniciile voastre si veti continua sa le aveti pana cand veti recunoaste ca fiecare dintre voi are propriul destin de indeplinit”. Grupul nu s-a simtit nu numai pedepsit, ci si foarte confuz datorita verdictului meu . Oarecum ostili, mi-au cerut sa definesc scopul si menirea sotiei mele , am raspuns, “este de a creste pentru a fi cea mai buna in ceea ce poate face, nu pentru beneficiul meu, ci pentru al ei si pentru gloria Domnului.” Conceptia aceasta le-a ramas straine pentru ceva timp totusi.”                                                                                                                         O problema obisnuita si traditional masculina a mariajului este cea creata de sot, care, odata casatorit, isi dedica intreaga energie ascensiunii si deloc grijii fata de casnicie sau "taberei de baza", asteptandu-se ca totul sa fie in perfecta ordine, oricand ar alege sa se intoarca aici pentru odihna si recreere, inainte de a-si asuma vreo raspundere in intretinerea ei. Mai devreme sau mai tarziu, “capitalismul” se va apropia de esec si se va intoarce pentru a-si gasi tabara neingrijita in ruina, sotia ignorata fiind spitalizara pentru o cadere nervoasa, fugita cu un alt barbat sau, cu alte cuvinte, demisionata din slujba ei de ingrijitor de tabara. O problema maritala la fel de comuna si traditional feminina este creata de sotia care, odata  casatorita, simte ca telul vietii ei afost atins. Pentru ea, tabara este varful. Ea nu poate sa inteleaga sau sa perceapa nevoia sotului ei de-a inregistra experiente si impliniri si dupa casatorie si reactioneaza la acest lucru cu gelozie si nesfarsite cereri ca el sa dedice tot mai multa atentie caminului. Ca si  alte rezolvari “comuniste” ale problemei, aceasta creeaza o relatie sufocanta si uimilitoare, din care sotul, simtindu-se prins in cursa si limitat, poate alege sa se elibereze in momentul “crizei de la mijlocul vietii.”Miscarea de eliberare feminina poate fi de ajutor in a arata calea ce este in mod clar singura rezolvare ideala : casnicia ca o adevarata institutie a cooperarii, ce necesita mari contributii mutuale, grija, timp si energie, dar care exista pentru scopul primar de a nutri cresterea spiritual individuala a fiecaruia dintre participanti, in vederea atingerii unor varfuri proprii. Barbatul si femeia trebuie sa ingrijeasca impreuna de camin si impreuna trebuie sa se avante spre inaltimi.                                                                                             Ca adolescent, ma infioaram adesea la vorbele de iubire ale tinerei poete americane Ann Bradstreet spuse sotului ei: “ Daca vreodata doi ar fi unul, atunci – noi suntem “.                                                                                   Crescand am realizat insa ca separarea partenerilor imbogateste cuplul. Casniciile bune nu pot fi construite de indivizi inspaimantati de singuratatea lor, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, pentru a cauta o scapare in casatorie. Iubirea veritabila nu respecta  doar individualitatea celuilalt, ci cauta sa o cultive chiar cu riscul separarii sau pierderii. Ultimul tel al vietii ramane cresterea spirituala a individului, calatoria solitara pe culmi care pot fi atinse numai de unul singur.                                                     

Calatoriile semnificative nu pot fi duse la indeplinire fara o nutrire potrivita, oferita de o casnicie reusita sau de o societate de success. Casnicia si societatea exista pentru scopul de baza de a asigura nutrirea acestor calatorii individuale. Sau, cum este in cazul iubirii veritabile, “sacrificiile” in interesul cresterii altora servesc in egala masura pentru cresterea de sine. Este vorba de intoarcerea individului spre nutrirea casniciei sau a societatii de pe culmile pe care ea sau el le-au traversat singuri si care servesc ridicarii acelei casnicii sau societatii catre noi inaltimi. Din acest punct de vedere, cresterea individuala si cresterea societatii sunt interdependente, dar individual se va afla intotdeauna singur  si izolat in fata culmilor amenintatoare. Despre solitudinea intelepciunii vorbeste inca o data profetul lui Kahlil Gibran, referindu-se la casnicie:

  "Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru, Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre  voi .
 Iubiti-va unul pe altul, dar nu va faceti din iubire opreliste: Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.
Umleti-va , unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa. Impartiti-va painea, dar nu mancati din aceeasi bucata.    
Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur,intocmai cum strunele lautei sint singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.    
Daruiti-va inimile,fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte, Pentru ca numai mina vietii va poate cuprinde inimile. Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa de aproape,Caci coloanele templului inaltate-s la o anume distanta,                    Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt."

"Drumul catre tine insuti "- Dr. M.Scott Peck