“Dumnezeu la
creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa,iar omul i-a intors complimentul” spunea
Voltaire. Dumnezeul creat de noi e, intr-adevar, dupa chipul si asemanarea
eului nostru. Cerem de multe ori ajutorul acestei creatii, eul, care nu se
dezminte, ne ofera un fel de ajutoare, care nu ajuta, desi pare sa o faca. Aceste
“ ajutoare” capata de cele mai multe ori doua forme esentiale : negarea si
proiectia. Ce alegem sa facem cel mai
ades cu toate acele aspecte care nu ne convin? Ce alegem sa facem cu toate sentimentele
negative, cu toate credintele si trairile negative pe care le avem despre
noi? Ne imaginam ca nu exista, le inpingem in jos,
le respingem din constient. Le negam existenta. Daca
ne este lene sa maturam podeaua, ascundem gunoiul sub pres si ne imaginam ca nu
exista. La un anumit nivel insa, stim ca
tot ceea ce am ascuns nu a disparut si
mai cu seama daca tot ascundem gunoiul sub pres,putem constata la un moment
dat ca va incepe sa contina denivelari fiind
posibil sa ne impiedicam de acesta.Si iata-ne cerand, din nou, ajutor eului, de teama ca lucrurile care nu ne
plac se tot aduna. Si astfel luam din interior tot ceea ce am introdus sub pres
si gasim pe cineva asupra caruia sa ne descarcam vinovatia sub orice forma a
urii de sine sau a respingerii de sine: sentimente de incompetenta, de esec, de
desertaciune sentimentul ca lipseste ceva din noi,ca exista in noi niste
neajunsuri sau niste carente . Proiectia
inseamna,pur si simplu, sa iei ceva din interiorul tau si sa spui ca nu mai
este acolo e in afara mea, in altcineva. Luam toate aceste aspecte negative pe
care le avem in interiorul finitei noastre si spunem : nu e in mine; e in tine. Nu eu sunt vinovat; tu
esti. Nu eu sunt responsabil de necazul si nefericirea mea; tu esti. Apoi vrei
sa impinge toate aceste aspecte cat mai departe posibil,de data aceasta insa,
nu le ataci in tine; le ataci la cealalta persoana. Nimeni
nu doreste sa fie in preajma aspectelor dureroase, care nu ne convin, asa ca le
luam din interiorul nostru, le proiectam asupra altcuiva, dupa care izgonim
persoana respectiva din viata noastra,fie ne separam fizic de aceasta,fie ne distantam psihologic.Aceasta nevoie de a ne proiecta vinovatia sta la baza intregii manii. Nu
e nevoie sa fi de acord cu ce spun altii dar- in clipa in care reactia ta
personala e mania, judecata sau critica- motivul e cel mai ades acela ca ai
vazut in celalalt ceva ce ai negat in tine. Eul nu
spune ca atacul este cel mai bun mod de-a ramane vinovati pentru ca, dupa cum
afirma o alta axioma psihologica, de
cate ori ataci pe cineva, cu gandul sau cu fapta, te vei simti vinovat. Eul
stabileste,astfel, un ciclu de vinovatie si atac prin care , cu cat ne simtim
mai cuprinsi de vinovatie, cu atat ne va fi mai mare nevoia de a nega in noi si
de a o ataca in altul. Cu cat il atacam mai tare pe acesta, cu atat ne vom
simti mai vinovati de ceea ce am facut, pentru ca la un anumit nivel- vom
recunoaste ca l-am atacat nejustificat. Nu ne-ar face decat sa ne simtim vinovati,
si asa, cercul vicios s-ar repeat la nesfarsit. Mesajul
acesta il regasim si in Noul Testament care ne sugereaza si ne asigura ca sursa
greselilor noastre nu se afla in afara, ci inautru: sa cureti interiorul paharului,nu
partea din afara(Luca11:39); sa nu te preocupe paiul din ochiul fratelui tau,
ci barna din ochiul tau;(Luca 6:41-42);pe om nu il spurca nu ce intra in gura, ci
ce iese din gura (Matei 15:11).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu