ATITUDINEA FATA DE EMOTII

,,Zona emoţiilor este o arie vitală în procesul creşterii noastre către libertate şi totalitate.

Oricine merge pe calea creşterii interioare cunoaşte importanţa emoţiilor: că nu ar trebui să le reprimăm, că ar trebui să le eliberăm. Dar cum lucrează toate acestea, nu este suficient de clar.

Mai intâi, aş dori să fac o distincţie între emoţii şi sentimente.

Sentimentele sunt învăţătorii noştri, în timp ce emoţiile sunt copiii noştri.

Emoţiile sunt energii care au o manifestare clară în corpul fizic. Emoţiile sunt reacţii la lucruri pe care nu le înţelegem cu adevărat.

Luam în considerare ce se întâmplă când suntem copleşiţi de o situaţie.De exemplu,cineva ne răneşte sentimentele în mod neaşteptat şi simţim că ne înfuriem.

Putem simţi aceasta foarte clar în corpul nostru; în anumite locuri simţim cum energia se tensionează. Această tensiune fizică ce urmează şocului energetic, arată că acolo este ceva ce noi nu înţelegem. Este o energie care soseşte, astfel încât noi o simţiţim nejustificată. Sentimentul de a fi tratat injust, pe scurt, ca o neînţelegere, izbucneşte prin emoţie. Emoţia este expresia neînţelegerii; este o explozie energetică şi o eliberare. 

Când aceasta se întâmplă, voi sunteţi confruntaţi cu următoarea alegere: ce voi face cu această emoţie?

Îmi voi baza comportamentul actual pe ea? O voi folosi ca pe un combustibil pentru reacţiile mele faţă de alte persoane sau voi lăsa ca emoţia să existe şi îmi voi baza acţiunile pe altceva?

Înainte de a răspunde la aceaste întrebari, aş dori sa explic natura sentimentelor.

Emoţiile sunt explozii esenţiale ale neînţelegerii pe care le putem percepe clar în corpul nostru.

Sentimentele, pe de altă parte, au o natură diferită şi sunt percepute diferit, de asemenea.

Sentimentele sunt mult mai tăcute decât emoţiile. Acestea sunt şoapte ale sufletului care ne ating prin impulsuri delicate, o cunoaştere interioară sau o acţiune intuitivă neaşteptată, care apare mai târziu ca fiind foarte înţeleaptă.

Emoţiile întotdeauna au ceva foarte intens şi dramatic. Luaţi în considerare atacurile, frica, furia sau tristeţea adâncă. Emoţiile pun stăpânire pe noi şi ne îndepărtează din centrul nostru spiritual. 

În momentul în care suntem foarte prinşi în emoţii, atunci suntem plini de un fel de energie care ne îndepărtează de centrul nostru, din claritatea noastră interioară. În acest sens, emoţiile sunt ca şi norii care acoperă soarele.

Cu aceasta, nu vreau să spun nimic împotriva emoţiilor. Acestea ar trebui să nu fie reprimate; sunt foarte valoroase pentru a ne cunoaşte pe noi mai intim. 

Dar aş dori să subliniez natura energiei noastre emoţionale; aceasta este o explozie a neînţelegerii. Emoţiile ne scot din centrul nostru.

În schimb, sentimentele ne aduc profund în noi înşine, în centrul nostru. Sentimentele exprimă o înaltă înţelegere, un fel de înţelegere care transcede atât emoţiile, cât şi mintea. Sentimentele îşi au originea într-un tărâm non-fizic, în afara corpului. De aceea acestea nu sunt atât de clar localizate într-un punct în corpul fizic.

Luaţi în considerare ce se întâmplă când simţiţi ceva, o atmosferă sau o dispoziţie sau când aveţi presentimente despre o situaţie.

Există un fel de cunoaştere în noi, care pare să vină din afară şi aceasta nu este o reacţie din partea noastră la ceva exterior. Aceasta vine "din nimic". Într-un asemenea moment, putem simţi cum ceva se deschide în inima noastră.

Există multe momente în care o asemenea cunoaştere interioară vine spre noi. De exemplu, putem "şti" ceva despre cineva, fără a vorbi cu el sau ea. Putem simţi ceva despre noi doi, care ulterior va juca un rol important în relaţia voastră. Aceste lucruri nu sunt uşor de înţeles în cuvinte - "pur şi simplu un sentiment" – şi, cu siguranţă, nu este uşor de înţeles pentru minte. Acestea sunt momente în care mintea noastră devine sceptică, spunându-ne că fabricam lucruri sau înnebunim.

Aş dori să menţionez o altă energie care are mai mult o natură de "sentiment" decât una emoţională. _Bucuria_. Bucuria poate fi un fenomen care transcede emoţionalul. Câteodată putem simţi un fel de bucurie în interior care ne înalţă fără un motiv anume.Simţim divinitatea din interior şi conectarea noastră intimă cu tot ceea ce există.Un asemenea sentiment poate sosi la noi când ne aşteptam mai puţin. Este ca şi cum ceva măreţ ne atinge sau ca şi cum atingem o realitate mai înaltă.

Sentimentele nu sunt atât de uşor de conştientizat şi par să vină la noi de undeva din afară.

Emoţiile au aproape întotdeauna o cauză clară imediată: un declanşator în lumea exterioară care "ne apasă butoanele".

Sentimentele îşi au originea în dimensiunea Sinelui nostru Inalt.Trebuie să fim tăcuţi pentru a percepe aceste şoapte în inima noastră.

Emoţiile pot deranja această pace şi tăcere interioară.

Numai din sentimentele care ne conectează cu sufletul nostru putem lua decizii echilibrate. 

Fiind tăcuti şi în pace putem simţi cu toată fiinţa noastră ceea ce este bine pentru noi la un anumit moment.

Luând decizii bazate pe emoţii, înseamnă a le lua dintr-o poziţie non-centrată.

Trebuie să eliberam mai intâi emoţiile şi să intram in legătură cu miezul nostru interior, acolo unde există claritatea.

Cum ne putem descurca cel mai bine cu emoţiile noastre? Am spus că: "sentimentele sunt învăţătorii noştri şi emoţiile sunt copiii noştri".

Paralela între "a fi emoţional" şi "a fi ca un copil" este frapantă.

"Copilul nostru interior" este locul emoţiilor noastre. De asemenea, există o reasamblare frapantă între modul cum ne descurcam cu emoţiile proprii şi felul în care ne descurcam cu copiii reali.

Copiii sunt cei mai oneşti şi spontani în emoţiile lor şi ei nu ascund şi nu le reprimă, până când adulţii nu îi incurajează să o facă. Faptul că - copiii îşi exprimă spontan emoţiile - nu înseamnă că ei îşi experimentează emoţiile într-un mod echilibrat. Fiecare ştie cum pot fi purtaţi copiii de emoţiile lor (furie, frică sau tristeţe) şi că sunt adesea incapabili să le oprească. Într-o asemenea situaţie, copilul poate aproape să se scufunde în emoţiile lui şi aceasta îl dezechilibrează, îl scoate în afara centrului.

Unul din motivele pentru această emotivitate dezlănţuită este urmatoarea, copilul a părăsit recent o lume în care e puţin probabil să existe limite.                                                     

Emoţiile copiilor sunt adesea "reacţii ale neînţelegerii" faţă de această realitate fizică. 

De aceea, când el creşte, copilul are nevoie de ajutor şi susţinere în a se descurca cu emoţiile.

Aşadar, cum vă descurcaţi cu emoţiile, fie ale voastre, fie ale copiilor voştri?

Emoţiile ar trebui să nu fie judecate sau reprimate. Acestea sunt o parte vitală a noastră, ca fiinţe umane şi deci, acestea trebuie să fie respectate şi acceptate. Ne putem privi emoţiile ca pe copiii nostri, care au nevoie de atenţia, respectul şi ghidarea noastră.

O emoţie poate fi privită cel mai bine ca o energie care vine la noi pentru vindecare. 

Aşadar este important să nu fim complet absorbiţi de emoţie, ci să rămâneţi capabili să o priviţi dintr-o perspectivă neutră. Este important să fim conştienţi. Cineva ar putea spune aşa: ar trebui să nu îţi reprimi emoţia, dar nici să te scufunzi în ea.

Pentru că atunci când te scufunzi, când te identifici complet cu aceasta, copilul din tine devine un tiran care te va conduce pe căi greşite.

Cel mai important lucru pe care îl putem face cu o emoţie este să o permitem, să simţim toate aspectele sale, în timp ce nu ne pierdem conştiinţa. Luaţi de exemplu furia. Puteţi invita furia să fie complet prezentă, experimentând-o în corpul nostru în câteva locuri, in timp ce o observaţi în mod neutru. Un asemenea tip de conştiinţă înseamnă vindecare. Ce se întâmplă în acest exemplu este că noi îmbrăţişăm emoţia, care este în mod esenţial o formă a neînţelegerii, cu înţelegere. Aceasta este alchimia spirituală.

Să explic cu ajutorul unui exemplu. Copilul vostru s-a lovit cu genunchiul de masă şi îl doare cu adevarat. El este supărat, ţipă de durere şi bate în masă, pentru că este supărat pe ea. El consideră că aceasta este sursa durerii sale. Ghidarea emoţională la acest moment înseamnă că părintele îşi ajută mai intâi copilul să numescă experienţa: "Tu eşti supărat, nu-i aşa - te doare, aşa este?" A-i da nume este esenţial.

Voi transferaţi rădăcina problemei de la masă la copilul însuşi. "Nu masa este cea care te-a lovit, tu te-ai rănit, tu eşti cel care este suparat. Şi da, eu îţi înţeleg emoţia". 

Părintele îmbrăţişează emoţia copilului cu înţelegere, cu iubire. In momentul in care copilul simte înţelegere şi a recunoscut, furia sa se va diminua gradual. Durerea fizica poate fi încă prezentă. Dar rezistenţa lui la durere, furia din jurul acesteia, se dizolvă. Copilul citeşte compasiune şi înţelegere in ochii voştri şi aceasta îl relaxează şi îi alină emoţiile. Masa, cauza emoţiilor nu mai este relevantă. 

Impreună cu îmbrăţişarea unei emoţii cu înţelegere şi compasiune, voi schimbaţi concentrarea atenţiei copilului de la exterior la interior şi învăţaţi copilul să işi asume responsabilitatea emoţiei. Ii arătaţi că reacţia sa la un declanşator exterior nu este un dat, ci este o chestiune de alegere.

Putem alege lipsa de înţelegere sau înţelegerea. Putem alege să ne luptăm sau să acceptăm. Noi putem alege.

Aceasta se aplică de asemenea propriilor noastre emoţii, propriului nostru copil interior. 

Permiţând emoţiilor să fie, numindu-le şi făcând un efort să le înţelegem, înseamnă că respectam şi hrănim copilul nostru interior. Făcând schimbarea de la "exterior" la "interior", asumându-ne responsabilitatea pentru emoţie, ne ajută să creăm un copil interior care nu doreşte să rănescă pe nimeni altcineva, încât nu se simte victimizat.

Emoţiile puternice, fie furia, supărarea sau frica - întotdeauna au o componentă a lipsei de putere, in sensul în care noi suntem victima a ceva din exteriorul nostru. 

Ce facem atunci când ne concentrăm, nu pe circumstanţele din afara noastră, ci pe reacţia şi durerea noastră, este că noi "demitem" lumea exterioară ca şi cauză a emoţiilor noastre. 

Nu ne pasă atât de mult despre ce a născut acea emoţie. Noi ne întoarcem complet în interior şi ne spunem: "O.k., aceasta a fost reacţia mea şi înţeleg de ce.Inţeleg de ce simt în felul în care o fac şi trebuie să mă susţin în această situaţie".

Întorcându-mă către emoţiile noastre într-o manieră atât de iubitoare este un fapt eliberator. 

Aceasta cere un fel de auto-disciplină. Eliberând realitatea exterioară ca "sursă raului" şi asumându-mi intreaga responsabilitate, înseamnă ca noi recunoaştem că "am ales să reacţionez într-un anumit fel".

Încetaţi să mai argumentaţi despre cine are dreptate şi cine greşeşte, despre cine judecă şi eliberaţi pur şi simplu întregul lanţ al evenimentelor care au avut loc in exteriorul controlului vostru.

"Eu experimentez acum această emoţie în conştiinţa deplină în care am ales să o fac".

Aceasta înseamnă asumarea responsabilităţii. Acesta este curajul ! Auto-disciplina în aceasta situaţie este că noi renunţăm la a avea dreptate şi la a fi victimă fără ajutor. Renunţăm la a ne simţi furiosi, neînţelesi şi alte expresii ale victimizării pe care le putem simţi uneori, întrucât adesea ne putem hrăni emoţiile care ne asaltează. 

Asumarea responsabilităţii este un act al modestiei. Aceasta înseamnă a fi onest cu tine însuţi, chiar şi în cele mai slabe momente. Aceasta este auto-disciplina care ni se cere. În acelaşi timp, acest fel de întoarcere către interior cere cea mai înaltă compasiune. Emoţia pentru care suntem pregătiţi sa-i  facem faţă cu onestitate, fiind propria noastră creaţie, este de asemenea privită cu o înţelegere blândă. "Ai ales furia la acest timp, nu-i aşa?" Compasiunea va spune: "O.k., pot vedea de ce şi te iert. Poate când vei simţi iubirea şi susţinerea mea mai clar, nu vei mai fi înclinat să răspunzi în acest mod data următoare".

Acesta este adevăratul rol al conştiinţei în auto-vindecare. Aceasta inseamnă alchimia spirituală. Conştiinţa nu se luptă şi nu respinge nimic: aceasta încercuieşte conştient întunericul. 

Aceasta încercuieşte energiile neînţelegerii cu înţelegere şi, deci, transformă metalul obişnuit în aur. Conştiinţa şi iubirea sunt, în esenţă, acelaşi lucru. A fi conştient înseamnă să permitem lucrurilor să fie şi să le înconjurăm cu iubirea şi compasiunea noastră.

Adesea noi gândim că "singură" conştiinţa nu este suficientă pentru a depăşi problemele noastre emoţionale. 

Noi spunem: "Eu ştiu că am reprimat emoţiile, eu ştiu cauza acestora, eu sunt conştient, dar acestea nu dispar". In acest caz, există o subtilă rezistenţă în noi faţă de acea emoţie.Noi ţinem emoţia la distanţă, de frică de a nu fi copleşit de aceasta. Dar noi niciodată nu suntem copleşiţi de o emoţie, când alegem conştient să o permitem. Atâta timp cât ţinem emoţia la distanţă, suntem în război cu aceasta.

Ne luptam cu emoţia şi aceasta se va întoarce împotriva noastră în moduri diferite. Nu o putem ţine în afară până la capăt. Aceasta se va manifesta în corpul nostru ca o durere sau o tensiune sau ca un sentiment de depresie. Simţindu-ne doborâţi sau frecvent epuizaţi este un semn clar că reprimam anumite emoţii.

Cert este faptul că trebuie să permitem emoţiilor să intre total în conştiinţa noastră. Dacă nu ştim exact că emoţiile sunt acolo, putem începe foarte bine prin a simţi tensiunile din corpul nostru. 

Acesta este o poarta către emoţii. Totul este stocat în corpul nostru. De exemplu, dacă simţiţi durere sau tensiune în zona stomacului, putem merge acolo cu conştiinţa noastră şi să întrebăm care este problema. Lăsaţi celulele corpului să vă vorbescă. Sau imaginaţi-vă că, chiar acolo, este prezent un copil. Intrebaţi copilul să vă arate care emoţie este predominantă in el. 

Există câteva căi de a ne conecta cu emoţiile noastre. Este vital să realizăm că energia care este blocată în emoţii doreşte să se mişte. Această energie doreşte să fie eliberată şi de aceea bate la uşa noastră, ca o durere fizică sau ca un sentiment de stres sau depresie. Pentru noi este o chestiune de deschidere reală şi de a fi pregătiti să simţiţi emoţia.

Emoţiile sunt parte din realitatea noastra, dar acestea nu ar trebui să ne stăpânească. Emoţiile sunt ca norii pentru soare. Aşadar este atât de important sa fim conştienţi de emoţiile noastre şi să le facem faţă conştient. Dintr-un corp emoţional clar şi echilibrat este mult mai uşor să ne contactăm sufletul sau miezul nostru interior, prin intuiţie.

In societatea noastra există multă confuzie în legătură cu emoţiile. Acest lucru este evident, pe lângă alte lucruri, de la cantitatea de dezbateri şi confuzia care există în legătură cu creşterea copiilor noştri. Copiii sunt în mod clar mult mai spontani emoţionali decât adulţii. Acest lucru creează dificultăţi. 

Ce ar fi dacă limitele noastre morale ar fi încălcate? Ce ar fi dacă situaţiile de haos apar? Trebuie ca cineva să disciplineze copiii sau să-i lase să se exprime liber? Emoţiile lor trebuie controlate sau nu? Important în creşterea unui copil este că ei invaţă să îşi înţeleagă emoţiile, sa înţeleagă de unde vin acestea şi să-şi asume responsabilitatea asupra lor. Cu ajutorul nostru, copilul poate învăţa să îşi vadă emoţiile ca"explozii ale neînţelegerii”

Această înţelegere previne copilul de la a "scufundarea" în emoţiile sale şi de la a pierde controlul. Înţelegerea eliberează şi ne aduce înapoi la propriul nostru centru, fără a reprima emoţiile.

Părintele îşi învaţă copilul să facă faţă emoţiilor, prin a fi un exemplu viu pentru el.

Toate intrebările pe care le-am avut în a ne descurca cu copiii noştri ni se aplică şi nouă. 

_Cum vă descurcaţi cu propriile voastre emoţii?  Vă este greu? Când vă simţiţi furioşi sau trişti o perioadă de timp, vă disciplinaţi spunând: "Ei hai, adună-te şi mergi mai departe"?

Vă reprimaţi emoţiile? Simţiţi că disciplinându-vă este un lucru bun şi necesar? Cine v-a spus acest lucru? A fost un părinte?

Sau sunteţi de partea cealaltă? Vă scăldaţi in  emoţiile voastre, nedorind să le daţi drumul. Acesta este un caz frecvent. Poate aţi simţit de mult timp că aţi fost victima unei situaţii din afara voastră, de exemplu, creşterea voastră, partenerul sau mediul în care munciţi._

La un anumit moment, poate fi foarte eliberator să intrăm în legătură cu furia din interior, în legătură cu lucrurile negative care ne-au influenţat. Furia ne dă posibilitatea să ne eliberăm de aceste influenţe şi să mergem pe drumul nostru Aşadar, putem fi atât de îndrăgostiţi de furia noastră, încât să nu ne dorim să renunţaţi la aceasta. În loc de a deveni o uşă, aceasta devine un mod de a trăi.

Atunci răsare o formă de victimizare care reprezintă orice, în afară de vindecare. Acest lucru ne reţine de la a sta ferm în propria noastră putere.

Este foarte important să ne asumam  responsabilitatea propriilor noastre emoţii şi să nu facem un adevăr absolut din acestea. 

Când le dăm statutul de adevăr, în loc să le privim ca "explozii ale neînţelegerii" ne vom baza acţiunile pe ele şi acest lucru va conduce la decizii necentrate.

Acelaşi lucru se intâmplă cu copiii cărora le este permisă prea multă libertate emoţională. Ei devin răsfăţaţi şi de necontrolat: ei devin mici tirani şi acest lucru nu este bun. Haosul emoţional este chiar neplăcut, atât pentru copil, cât şi pentru părinte. 

Pe scurt, putem fi prea stricţi sau prea indulgenţi în a face faţă emoţiilor şi, prin analogie, cu copiii noştri.

Aş dori să vorbesc mai mult despre a fi "indulgent", pentru că aceasta pare să fie mai mult o problemă a zilelor noastre. Incă din anii `60, a existat o realizare colectivă, că nu ar trebui să ne reprimăm emoţiile, pentru că atunci ne înnăbuşim creativitatea şi spontaneitatea sufletului nostru. Societatea va produce copii disciplinaţi şi ascultători,care vor respecta mai mult regulile decât şoaptele inimii şi asta este o tragedie - atât pentru societate, cât şi pentru individ.

Dar ce ziceţi de cealaltă extremă: ce ziceţi despre justificarea emoţiilor într-un asemenea mod, încât acestea preiau controlul şi ne conduc viaţa? Putem observa foarte bine în interiorul nostru, unde sunt emoţiile pe care le hrănim într-un asemenea fel, încât le considerăm ca adevăruri, în locul a ceea ce reprezintă acestea cu adevărat: explozii ale neînţelegerii. Acestea sunt emoţiile cu care ne_am identificat. Paradoxul este că, destul de des, acestea sunt emoţii care ne cauzează multă suferinţă. De exemplu, lipsă de putere (eu nu îl pot ajuta), control (mă voi descurca), furie (este vina lor) sau supărare (viaţa este mizerabilă).

Acestea toate sunt emoţii dureroase, dar totuşi, la un alt nivel, ne dau ceva special. Luaţi lipsa de putere sau "sentimentul de victimă". Există avantaje ale acestui tipar emoţional. Ne poate da un sens al siguranţei. Ne elibereaza de anumite obligaţii sau resposabilităţi. "Eu nu îl pot ajuta, nu-i aşa?" Acesta este un colţ întunecat în care stăm, dar pare să fie sigur. Pericolul identificării sau "fuzionarea" cu un asemenea tipar emoţional pentru un timp mai lung este că pierdem legătura cu adevărata noastră libertate, cu miezul nostru divin.

Lucrurile pot intra în calea vieţii noastre, încât să provoace emoţii ale furiei şi resentimentului în noi. Este foarte important ca noi să intraţi în legătură cu aceste emoţii în mod conştient şi să devenim atenţi la furia, tristeţea sau orice altă energie intensă din noi. Dar la un anumit moment, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru emoţiile noastre, pentru că acestea constituie reacţiile noastre la un eveniment exterior. Fiind centraţi, fiind într-o stare de claritate şi echilibru spiritual, înseamnă că ne asumăm întreaga responsabilitate pentru toate emoţiile care sunt în noi. Apoi putem recunoaşte emoţia, de exemplu pentru furie şi să spunem în acelaşi timp: aceasta a fost reacţia mea la anumite evenimente. Eu înconjor această reacţie cu înţelegere dar, în acelaşi timp, intenţionez să o eliberez.

Viaţa nu înseamnă a fi corect; trebuie să fii liber şi întreg.

Este foarte eliberator să înlături vechile răspunsuri emoţionale care au crescut într-o viaţă. Cineva ar putea spune că este vorba despre calea de mijloc subtilă, între  reprimarea emoţiilor şi scufundarea în acestea. În ambele situaţii, noi am crescut cu opinii şi idei care nu sunt în acord cu natura alchimiei spirituale.

Esenţa creşterii spirituale este că noi nu reprimăm nimic, dar in acelaşi timp ne asumăm intreaga responsabilitate pentru asta.

Eu simt acest lucru, eu aleg această reacţie, deci eu o pot vindeca. 

In acceptarea faptului că totul este în noi, vă ridicaţi deasupra acestuia şi deveniţi maestrul. Maiestria este şi puternică şi delicată. Aceasta este foarte permisivă şi totuşi cere o mare disciplină: disciplina curajului şi a onestităţii. Să luăm legătura cu acestea, asumăndu_ne responsabilitatea. Să renunțăma ne mai lăsa conduşi de răni emoţionale inconştiente care ne-au marcat şi au blocat drumul către libertatea interioară. 

Conştiinţa noastră ne vindecă.

Nimeni altcineva nu poate restabili puterea asupra emoţiilor noastre, in afară de noi. 

Nu există instrumente exterioare pentru a înlătura aceste emoţii.

Devenind conştienţi de acestea cu putere, determinare şi compasiune, căci ele se eliberează în Lumină. Devenind întregi şi liberi la nivel emoţional este unul din cele mai importante aspecte ale creşterii spirituale.

Aş dori să închei spunând: nu faceţi situaţiile mai dificile decât sunt. Calea spirituală este o cale simplă. Este vorba despre iubirea pentru noi înşine şi de claritatea interioară.

Aceasta nu cere o cunoaştere specială sau ritualuri specifice, reguli sau metode. Toate lucrurile de care avem nevoie pentru creşterea voastră spirituală sunt în noi. Sa avem încredere în intuiţia noastră. Să lucrăm cu aceasta și să credem în noi înşine.,,

Pamel Kribbe

Traducere- Alexandra Grigorescu