IMBUNATATIREA RELATIILOR - ROATA RELATIILOR

     "Opusul dependenţei sau codependenţei nu e independenţa.E interdependenţa. Poate că această idee va deveni mai clară, dacă o ilustrăm printr-un model: roata relaţiilor.

Roata relatiilor

     Cel mai important element al roţii este situaţia care face posibilă fericirea unei căsnicii normale, interdependente. Doi oameni stau unul langă altul, aproape, dar avand suficient spaţiu intre ei spre a putea face loc lui Dumnezeu. De asemenea, creşterea şi schimbarea benefică au şi ele loc de desfăşurare.La rindul ei, scala pe care se poate măsura raportul dintre dependenţă şi independenţă este in echilibru.

Pe măsură ce ne rotim in direcţia acelor de ceasornic, mişcarea ne duce spre nivelurile de independenţă. Cu cit mergem mai departe, cu atat mai adanc pătrundem in sfera atitudinilor de independenţă. Mişcarea inversă a  acelor de ceasornic semnalează o exagerată dependenţă in cadrul relaţiilor. Nici una din aceste direcţii nu are o influenţă pozitivă asupra căsniciei.

     Prima staţie pe ruta inversă acelor de ceasornic poate fi numită simplu „dependenţă“ sau „o relaţie de dependenţă“, intrucat este vorba despre faptul că o anumită persoană incepe să se sprijine exclusiv pe alta. Dependenţa poate fi cauzată de accidente - unul dintre parteneri se imbolnăveşte grav, sau suferă un accident care-l transformă intr-o persoană cu handicap. Cateodată se ajunge la dependenţă numai şi numai din lene sau din obişnuinţă; „lasă că face George“. Se poate totodată ca anumite autorităţi să influenţeze cuplul, afirmand că soţia trebuie să fie supusă, depinzand de toanele sau de voinţa soţului ei. Mult mai rar se intamplă ca soţul să renunţe la independenţă in favoarea soţiei. Dacă adăugăm imaginii precedente dependenţa de substanţe chimice, cuplul evoluează aproape inevitabil in direcţia inversă acelor de ceasornic, pe măsură ce partenerul dependent se sprijină tot mai mult pe celălalt.

Indiferent de impulsul declanşator, indiferent de cat ar fi el de neintenţionat sau intamplător, ambii parteneri sunt supuşi marelui risc de a aluneca spre un nivel inferior, acela al codependenţei .

Contracararea tendinţelor de intrare în codependenţă

   In legăturile sănătoase, cuplul işi va găsi drumul inapoi spre punctul de sus. De exemplu, un asociat de la clinica noastră a suferit un atac de cord şi a căzut la pat pentru mai multe luni. Ron a ajuns să depindă de soţia lui, care a preluat numeroase activităţi sau funcţii considerate a fi prerogativele lui incă de la inceputul căsniciei. Dintr-o dată, ea a trebuit să administreze finanţele familiei. A dus maşina la reparat! S-a ocupat de instalaţia de scurgere blocată, pentru că el nu mai putea fizic să stea in poziţia din care să ajungă la trapa ce trebuia unsă.

De indată ce a fost in stare (şi, sincer vorbind, uneori incă inainte de a fi realmente in stare - niciodată nu a stat prea bine cu răbdarea) Ron şi-a reluat activitatea normală puţin cate puţin. A preluat unele din treburile casnice de care se ocupase numai ea, impărţind astfel munca pe jumătate, chiar dacă „jumătăţile“ ce reveneau fiecăruia nu mai erau ca in trecut. Deşi sănătatea lui şubredă l-a impiedicat să refacă relaţia exact aşa cum fusese inainte, echilibrul general a fost restabilit.

Deplasandu-se voit in sensul acelor de ceasornic ale independenţei, fizic, dar şi mental şi afectiv, Ron a readus relaţia in punctul cel mai important al roţii.

Ce se intimplă in cazul in care dependenţa se accentuează şi cuplul alunecă in sensul opus acelor de ceasornic, tot mai jos? Partenerul dependent se sprijină tot mai mult pe celălalt. Partenerul „puternic“ incepe şi el să se sprijine pe celălalt la modul inconştient. Fiecare are nevoie de celălalt ca suport. Au ajuns in postura de a forma o structură se sprijin de tip „A”, pe care noi am numit-o codependenţă. Ambii sunt periculos de lipsiţi de echilibru.

Relaţia bazată pe independenţă

   In strădania sa de a scăpa de dependenţa impusă de mişcarea in sensul invers acelor de ceasornic, mişcarea de emancipare a femeii s-a năpustit in direcţia opusă. Deplasarea in sensul acelor de ceasornic implică insă tot atit de multe riscuri ca şi cea in sens contrar .

 „Cumva ne-am indepărtat ...”

 „Eu sunt eu, el este el şi deodată nu mai există nici un noi.”

 „ Nu ne mai cunoaştem unul pe celălalt. Trăim in lumi separate, care par a nu se supra pune niciodată.”

Pe măsură ce cuplul se deplasează tot mai departe in direcţia respectivă, sentimentul de instrăinare se adinceşte. La o distanţă suficient de mare, instrăinarea se transformă in antagonism şi alienare. Căsnicia nu se imbogăţeşte, nu creşte defel din această diversitate care separă. De obicei, majoritatea diferenţelor există de la bun inceput. Independenţa a fost atit de supraevaluată, incit diferenţele devin scuze, pretexte, chiar arme cu care cei doi se atacă unul pe altul.

Pacienţii care examinează roata vor conchide. „Da, inţeleg. Ăştia suntem noi. Da.“ Dar ei sunt adesea şocaţi să vadă ce se petrece in partea inferioară a roţii, la extrema opusă a echilibrului normal.

Atit codependena cit şi independenţa greşită pot sfarşi intr-o codependenţă malignă. Intr-o codependenţă cu evoluţie galopantă.

Bietul nostru cuplu, instrăinat şi nesigur, se găseşte acum la o răscruce de drumuri. Şi, cu toate acestea, cei doi sunt inexorabil legaţi. Liniile vieţilor lor se răsucesc, se intreţes, poate chiar se acoperă unele pe altele, dar nu se ating cu adevărat niciodată. Există antagonisme copleşitoare. Este un sentiment puternic de captivitate. Dar, mai ales, in acest moment iese la suprafaţă multă, multă manie. Intotdeauna.

Deplasarea simultană în ambele direcţii

   Roata ilustrează in special cum funcţionează simultan codependenţă şi independenţa. Un exemplu excelent este cel reprezentat de dependenţa de muncă, şi un caz clasic este Tom Chambers.

El este agent imobiliar, o slujbă nu tocmai uşoară nici in cele mai bune circumstanţe. In perioada de apogeu a bolii lui, ţi-ar fi arătat orice casă voiai să vezi, la orice oră din zi şi din noapte. Dacă preferai să tratezi afacerea in timpul prinzului, şi-ar fi scos cartea de credit şi te-ar fi invitat la masă.

Dacă aveai timp să te intilneşti cu el numai dimineaţa, ar fi incheiat afacerea la micul dejun. In timpul săptămanii, la sfirşit de săptămană, el era tot timpul gata să facă afaceri. Al doilea BMW al familiei l-a plătit cu bani gheaţă. In tot acest timp, Judith şi-a asumat o cantitate disproporţionată de treburi casnice, care la urma urmei erau la fel de bine şi responsabilitatea lui, cum ar fi timpul petrecut cu copiii. Ea se ocupa de toate chestiunile mărunte şi obositoare legate de casă, intreţinerea maşinii, tot ceea ce privea modul lor de viaţă. El n-ar fi reuşit să dea atata timp şi energie muncii dacă ea n-ar fi preluat toate celelalte probleme ale vieţii lui - totul, de la mersul la spălătorie pană la verificarea facturilor să nu cumva să rămină vreuna neplătită. Ea scria şi bileţele de mulţumire pentru părinţii lui cind ii trimiteauacadouri. Cu toate acestea, era extrem de dependentă de el in ceea ce priveşte banii şi poziţia socială de care se bucura. Cei doi erau complet dependenţi unul de celălalt.

După un timp, au inceput să ducă fiecare o viaţă aproape complet separată. El nu mai făcea parte din lumea ei gospodărească. Iar ea cu siguranţă că n-avea ce căuta in lumea afacerilor lui. Pe cit de dependenţi erau unul de altul in anumite privinţe, pe atit de puţin se suprapuneau sferele lor de existenţă. Pe măsură ce toţi ceilalţi factori se aglomerau in vieţile lor, s-au indepărtat tot mai mult, fiind incapabili afectiv de a mai fi alături unul de celălalt. In special Judith simţea o furie puternică din cauza faptului că Tom o neglija şi se indepărtase afectiv de ea. Distanţarea şi alienarea au degenerat in ostilitate deschisă. Ostilitatea şi furia au generat certuri gălăgioase şi invinuiri reciproce.

Tom şi Judith coboraseră simultan pe ambele faţete ale roţii relaţiilor, ceea ce este tipic pentru cuplurile in care unul sau ambii parteneri suferă de o dependenţă oarecare.

Nu intotdeauna cuplurile alunecă evident spre partea inferioară a roţii. Partenerii se pot deplasa in sensul acelor de ceasornic pentru a sfarşi in cele din urmă prin a se desprinde de roata comună, pierzindu-se in propriul lor univers. Legătura se rupe. Sau pot găsi un fel de echilibru chiar şi aşa, suspendaţi fiind, trăind fiecare viaţa lui intr-o disperare tăcută, incercand să supravieţuiască intr-un fel pină la moarte."

"LABIRINTUL CODEPENDENŢEI" - dr. Robert Hemfelt dr. Frank Minirth dr. Paul Meier

TIRANIA CONSENSULUI

                                                                                                                                                            In concepţia ego-ului, iubirea se bazează pe consens. Ego-ul nu poate concepe ca iubirea să fie prezentă, atunci când doi oa­meni au păreri diferite. Însă, atâta timp cât nu eşti liber să fii sau să nu fii de acord cu aproapele tău într-o situaţie dată, nu poţi să-l iubeşti.

De exemplu, vei fi de acord cu aproapele tău atunci când el insistă că e victima unor acţiuni întreprinse de altcineva împotriva lui? Bine­înţeles că nu. Chiar dacă el te imploră să-l sprijini în autoamăgirea sa, îi vei spune: „Imi pare rău, frate. Eu nu văd lucrurile aşa.”                                                                                                                            Pe de altă parte, dacă un alt semen al tău se simte chemat să ia o poziţie controversată şi îţi cere sprijinul, îl vei refuza? Poate că a-i oferi sprijin înseamnă că şi tu va trebui să-ţi asumi un risc, dar nu-i vei refuza binecuvântarea, doar pentru că decizia lui nu e agreată de toţi.

Mai trebuie oare să-ţi amintesc faptul că a te dedica adevărului nu este un lucru agreat de toată lumea? Fiindcă asta înseamnă de multe ori a spune „Da”, atunci când alţii ar spune ,.Nu”, sau a spune ,.Nu”, atunci când alţii ar spune „Da”. Mulţi dintre voi nu-şi pot imagina că a spune „Nu” poate fi un gest de iubire, deşi e foarte uşor să spui „Nu” cu multă dragoste. Dacă copilul tău pune mâna pe plită încinsă, spui „Nu”, iute şi ferm. Nu vrei ca el să-şi facă rău. Iar apoi îl iei în braţe şi îi spui din nou că îl iubeşti.

De câte ori nu vine la tine aproapele tău, ţinându-şi mâna pe plita încinsă? Nu poţi să susţii un comportament despre care ştii că poate fi dăunător altei persoane. Şi nu vrei ca prietenii tăi să susţină un astfel de comportament când e vorba despre tine. Un prieten e cineva care e liber să fie de acord sau să nu fie de acord. Un prieten îţi va vorbi conform cu adevărul. S-ar putea ca el să perceapă situaţia corect sau incorect, dar lui nu-i este frică să-ţi spună ce gândeşte. Un prieten spune adevărul şi apoi îţi aminteşte că eşti liber să faci propria ta alegere.

Aceasta este iubire în acţiune.Un prieten te iubeşte în mod egal şi când îţi spune „da” şi când îţi spune „nu ”. El nu se reţine de la a-ţi da sfaturi şi nici nu încearcă să-şi impună propria părere.                                                                                                                   Un prieten doreşte să fie de ajutor. El te tratează cu respect şi dem­nitate şi îţi spune adevărul. Nu poţi fi prieten dacă nu eşti dispus să spui adevărul. Asta nu înseamnă că ai dreptate. A avea dreptate şi a fi onest nu sunt în mod necesar unul şi acelaşi lucru.

Când eşti onest, dai maximum din ce poţi da în starea de conşti­entă în care te afli. Asta e tot ce se poate aştepta de la tine. Că sfatul tău este bun sau rău este irelevant. Dar onestitatea singură nu e suficientă. Onestitatea şi smerenia trebuie să meargă mână în mână.                                                                                                                                Smerenia ta îi spune aproapelui tău: „Aşa văd eu lucrurile. S-ar putea să am dreptate şi s-ar putea să mă şi înşel. Tu cum le vezi? La urma urmei, tu eşti cel care trebuie să facă alegerea.”

O persoană smerită ştie unde să se oprească. Ea nu încearcă nicio­dată să uzurpe dreptul şi responsabilitatea altuia de a-şi lua propriile ho­tărâri, întrucât cauţi mereu să fii în consens, ai rareori experienţa iubirii fără condiţii. Consensul este suprema condiţie şi, prin urmare, suprema co-dependenţă sau complicitate. El spune: „Dacă ego-ul tău şi ego-ul meu sunt de acord, eu te voi sprijini.”

Cauza oicarui conflict uman este una simpla : fiecare parte o dezumanizeaza pe cealalta. Fiecare o vede pe cealalta mai putin vrednica si mai putin valoroasa.

Atâta vreme cât fiecare dintre părţi o percepe pe cealaltă în felul acesta, chiar şi cele mai simple detalii nu pot fi negocia­te. Dar dacă fiecare parte o să se manifeste faţă de cealaltă cu o atitudi­ne plină de respect şi acceptare, chiar şi detaliile dificile vor fi rezolvate.Miracolele vin din iubire. Soluţiile care vin din minţi iubitoare sunt fără limite. Disponibilitatea de a iubi - de a considera că suntem egali - este esenţa ce susţine înfăptuirile tuturor miracolelor.

E nevoie de curaj pentru a nu fi în consens. E nevoie de înţelepciune şi prudenţă pentru a menţine un climat de egalitate, în care toate opiniile pot fi luate în considerare. Calea către adevăr nu a fost niciodată o cale uşoară. Şi, in mod cert, ea nu a fost una bazată pe soluţii de moment. Soluţia de moment pentru încheierea conflictului este extermina­rea tuturor acelora cu care nu eşti de acord. Aici ţelul nu e de a iubi şi nici măcar de a-i înţelege, ci de a-ţi distruge duşmanii. Acesta a fost sis­temul valoric prevalent pe planeta voastră, pe tot parcursul istoriei sale.

Înţelege, prietene, că nu vei găsi iubire, dacă vei căuta consensul. Iubirea se află mult mai adânc decât atât. Pe măsură ce înveţi să‑l iubeşti pe cel care ţi se opune, vei găsi Sursa ce transcende judecata şi frica. În această Sursă suntem cu toţii uniţi ca egali, liberi să gândim şi să acţio­năm în concordanţă cu ceea ce ne călăuzeşte. 

Fragment din Iubire fara conditii, de Paul Ferinni

SAPTE LECTII PE CARE LE PUTEM INVATA DE LA COPII

„Atunci când încetăm să mai fim copii, suntem  deja morți"                                                     C. Brancusi

"Orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii importante.Aceste lecţii pot fi învăţate doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti, vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia din tot ce ne înconjoară.Când a început lumea? Astăzi, de dimineaţă!

Lectia nr.1- A trai bucuria momentului prezent

Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent. Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii aceasta se manifestă spontan. 

Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan. Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin.
Pentru un copil, totul se desfăşoară în timp real, în faţa ochilor lui, el este actorul principal al evenimentelor şi se abandonează cu totul prezentului. Adulţii au tendinţa de a se raporta predominant fie la trecut, fie la viitor. Astfel, ajung să se blocheze, să rămână „consumaţi” de aceste condiţionări temporale, uitând cu totul de momentul prezent. Cei care nu reuşesc să se desprindă de trecut devin prizonierii unor trăiri care în timp capătă un vector descendent. Pe de altă parte, cei care trăiesc predominant în viitor, construind sau mai bine zis proiectând amăgiri legate de anumite planuri şi proiecte sau îngrijorându-se pentru lucruri care se pot petrece, acumulează frustrări şi devin stresaţi pentru că „viitorul fericit” nu devine realitate. De altfel, numeroase studii demonstrează faptul că, cu cât o persoană aleargă mai mult după fericire, cu atât este mai puţin fericită, alocându-şi din ce în ce mai puţin timp pentru bucuriile personale.

De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul este posibil!

 

                                                                                Lectia nr.2- A fi plin de curiozitate 

Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii experimentează totul cu un mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti.

Începând cu vârsta de trei ani, copiii încep să pună o mulţime de întrebări. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru, indiferent de vârstă. Platon spunea: „Nu ştiu cum le par a fi celorlalţi, dar în sinea mea, eu mă consider a fi un mic copil, minunându-se clipă de clipă de vastele ţărmuri ale cunoaşterii şi, apoi, mă descopăr cu încântare şi mulţumire ca fiind o mică pietricică strălucitoare de pe acest ţărm”.

Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!

 

Lectia nr.3- A trai in inima

Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă. Se ştie că, în general, copiilor le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adultilor Reacţiile şi logica celor mici nu inceteaza încetează să ne surprindă.

1. La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu ne vină pe ochi.

2. Ce sunt buruienile? Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.
3. De ce ceaşca are o ureche, iar cratiţa le are pe amândouă? Ceaşca are doar o ureche, deoarece aşa vrea ea să fie mai elegantă şi nu clăpăugă ca o cratiţă.
4. Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se ascundă. Băieţelul le-a privit uimit, după care a întrebat senin: „Ce s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?”
5. O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi vine uimită acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala!”, îi spune mamei. „Nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi nici să vorbesc nu mă lasă!”

Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor. Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi variate impresii.Trăind predominant în inimă şi datorită purităţii lor, copiii sunt mult mai receptivi la planurile subtile, spre deosebire de majoritatea adulţilor care sunt închişi şi opaci la realitatea zânelor, elfilor sau a îngerilor. Dat fiind acest dar nativ cu care mulţi copii sunt înzestraţi, părinţii suficient de înţelepţi ar putea să-i înveţe pe aceştia să viseze conştient, să-i încurajeze şi chiar să-i inspire în explorarea tărâmurilor astrale paradisiace.

Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu!

 

                                                                                 Lectia nr.4- A iubi neconditionat

În iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă sau egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile şi total deplasate despre iubire. Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum. Când un copil admiră un fluture, el este complet absorbit de culorile lui minunate. Pe chipul lui citim uimire şi încântare. Un copil se identifică spontan cu obiectul sau cu fiinţa pe care o admiră şi întotdeauna acel obiect sau acea fiinţă va fi prioritatea momentului respectiv.Copilul devine, astfel, un exemplu remarcabil pentru că el trăieşte într-un singur Univers atotcuprinzător, unde nu există interior sau exterior, el este un punct Unic şi în acelaşi timp inseparabil de Tot.

Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu îţi face cu ochiul!

                                                                                     

 

Lectia nr.-5 A iubi jocul si a te juca iubind

 

Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii trebuie să înveţe din nou să se joace.” Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Niciun eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei se încarcă cu energie şi optimism. O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră, având ceva de ronţăit alături. De fapt, ce trebuie să învăţăm sau, mai bine spus, să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi mişcarea. Şi iar, copiii ne dau multe idei în această direcţie, care mai de care mai interesante şi mai năstruşnice.Ei sar, ţopăie, dansează, se aruncă în zăpadă, se bucură permanent de jocul nesfârşit şi fără hotare! Copiii dau deseori dovadă de imaginaţie creatoare şi chiar de intuiţie atunci când se joacă. Învăţând să se joace din nou, adulţii îşi pot redinamiza aceste calităţi în fiinţa lor, calităţi care în timp au fost mai greu accesate sau uitate. Aşadar, una din consecinţele stării ludice este bucuria neîntreruptă de a trăi, care ne umple de o energie divină elevată.

Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu!

Lectia nr 6- A fi fericit fara motiv 

O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în lipsa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive, ataşamente sau posesivitate. Prin urmare,ei nu cunosc nici noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult.

Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu!

 

 Lectia nr 7- A fi multumit si recunoscator

Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de asemenea, un bun exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă."
Multumesc copiilor care sunt in jurul meu si nu imi permit sa uit aceste minunate lucruri .

DRUMUL SPRE RELATII INTERUMANE SANATOASE

LABIRINTUL CODEPENDENŢEI 

In general, codependenţa se poate defini ca dependenţă de anumite persoane, comportamente sau obiecte. Codependenţă este nereuşita de a-ţi controla sentimentele, compensată prin controlul exercitat asupra oamenilor, obiectelor sau evenimentelor exterioare. Pentru codependenţi, controlul sau lipsa acestuia este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor.

Codependenţă se poate manifesta ca dependenţă faţă de o altă persoană. In cazul codependenţei interpersonale, persoana afectată este atit de captivată de celălalt, incit sentimentul identităţii personale - al sinelui - este grav diminuat, inăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt.

Mai mult, persoanele codependente par a se comporta ca un aspirator care a luat-o razna, absorbind nu numai alte persoane, ci şi substanţe chimice (alcool sau droguri, in primul rind) ori lucruri (bani, miiicare, sexualitate, muncă).Se străduie mereu să-şi umple golul afectiv. Pacienţii noştri au descris această stare in felul următor: „Trec prin viaţă fără nici un ţel şi mă simt de parcă aş fi gaura din mijlocul gogoaşei. Ceva lipseşte inlăuntrul meu.“

Ce poţi spune despre tine? Oare nefericirea ta işi are şi ea rădăcinile in codependenţă? Iar dacă lucrurile stau aşa, ce se poate face pentru a o elimina şi a alina suferinţa?

Există două motive principale pentru a-ţi analiza viaţa si a soluţiona problemele create decodependenţă, dacă există.   

                                                                          

Primul se referă la calitatea propriei tale vieţi, la nevoia de a o face mai bună, mai uşor de controlat şi la evitarea greşelilor majore.                                                                    

Al doilea motiv ii priveşte direct pe copii, atit pe propriii tăi urmaşi, cit şi pe cei care trăiesc in jurul tău. Codependenţa, dacă vă amintiţi, are un impact ce se perpetuează de-a lungul mai multor generaţii. Problemele care apar intr-o generaţie o afectează pe următoarea şi o condamnă pe cea care vine după ea, dacă nu se rupe acest cerc vicios.

 

Cele zece caracteristici fundamentale ale persoanei codependente:

1. Persoana codependentă este dominată de una sau mai multe obsesii.

2. Persoana codependentă este marcată şi suferă din cauza situaţiei problematice din familia in care a crescut.

3. Persoanele afectate de codependentă au un foarte scăzut respect de sine (şi, adesea, demonstrează şi un grad scăzut de maturitate).

4. Codependentul este sigur că fericirea lui depinde de ceilalţi.

5. In schimb, persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalţi.

6. Relaţia dintre codependent şi partenerul lui de viaţă sau altă persoană importantă pentru el este tulburată de o lipsă de echilibru intre dependenţă şi independenţă, cu efecte extrem de nocive.

7. Persoana codependentă este un adevărat maestru al negării şi reprimării.

8. Persoana codependentă işi face griji pentru lucrurile pe care nu le poate influenţa şi incearcă adesea să le schimbe.

9. Viaţa persoanei codependente se desfăşoară intre extreme.

10.Persoana codependentă caută in permanenţă ceva despre care crede că ii trebuie sau ii lipseşte in viaţa personală.

 (dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier)