RESPINGEREA NU EXISTA FARA ATRACTIE

In terapia de cuplu, activarea capacităţii unei persoane de a-şi asuma un aspect de care era hipnotic atrasă la celălalt reprezintă un important obiectiv terapeutic. Poţi pune punct cu eleganţă unei relaţii nocive când înţelegi că celălalt manifestă explicit tendinţe pe care şi tu le ai, dar le condamni. La fel de bine, poţi împinge relaţia ta la un nou nivel experienţial după ce îţi însuşeşti propria sensibilitate, plecând de la sensibilitatea înaltă a partenerei tale, sau propria fermitate, plecând de la capacitatea partenerului tău de a spune "nu".

 

A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine după cum, la fel de bine, tu poţi alege, fară regrete, să nu o mai incluzi în viaţa ta.

 

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi, care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.

 

Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa.

 

Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare, divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii. Cei care evită momentele grele, cedând tentaţiei de a rupe relaţia fără a încerca să înţeleagă ce se întâmplă de fapt, trebuie să ştie ceva: pe viitor, dacă nu doresc astfel de clipe dificile, au o singură soluţie: să evite relaţiile intime.

 

Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultlim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului.

Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.

 

Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare.Respingerea nu există fără atracţie!

 

Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifesta tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotorosesti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristica. "Parcă e un făcut", vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, "aranjează" aceasta întâlnire.

 

Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului, are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească dupâ această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.

Exteriorul reflectă interiorul. Până acum, m-am referit la conţinuturi. Tu nu eşti conştient de intoleranţa ta şi atunci în viaţa ta apar oameni intoleranţi. Nu eşti conştientă de dorinţele tale sexuale şi senzualitatea te înconjoară. Iţi reprimi disponibilitatea de a ajuta şi te trezeşti cu persoane care-ţi oferă sprijinul.

 

Mă voi referi, pe scurt şi la procese. Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi patternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei talc.Astfel ca acea vulnerabilitate pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ti- o reprimi o vei respinge şi în afara ta.Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.

La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta.Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc. ("Şi ne iartă nouă păcatele noastre, aşa cumşi noi iertăm greşiţilor noştri...").

 

Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni daca nu stii sa te iubeşti pe tine însuţi. Iubirea ta va fi ipocrită. Un om care îşi iubeşte Şinele este imposibil sa nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.

 

Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi intradevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.

 

Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie noua, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce anume din tine este oglindit.Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:

Ce încearcă acest om să mă înveţe?

Ce aspect din mine însumi întruchipează?

 

Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine atunci sentimentul tău va fi de recunoştinţă.

Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei putea înţelege.

Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!

 ♥ Acceptă-te oricum ai fi ♥

 

Din momentul în care accepţi ca fiind reale legea oglindirii şi criteriul de identificare a proiecţiilor, viaţa a ta devine, te asigur, extraordinar de interesantă. Pur şi simplu nu mai ai cum să te plictiseşti într-o lume care îţi reflectă permanent propriile caracteristici respinse sau necunoscute, aspecte neasumate ale vastei personalităţi de care încă nu eşti conştient. Oriunde ai privi, vibraţia emoţională pe care o resimţi îţi semnaleazăcă ca acolo este oglindită o parte din tine, o parte pe care nu o accepţi sau eşti convins că nu îţi aparţine. Lumea capătă dimensiunile unei holograme imense, în care ceilalţi te conţin, după cum şi tu îi conţii pe ceilalţi.

 

Când le vorbeşti sau îi evaluezi, afectat de ceea ce ei manifestă, comunici, de fapt, cu tine însuţi. Inţelegerea acestor mecanisme subtile îţi permite să le moşeşti în mod conştient, punându-le în slujba atingerii unor noi niveluri de integrare psihologică sau, altfel spus, de realizare a Sinelui. Pe de altă parte, chiar dacă nu te accepţi, legile oglindirii şi proiecţiei continuă să te influenţeze, tot aşa cum legea gravitaţiei continuă să existe, indiferent dacă crezi sau nu în ea. Sinele s-a asigurat, în felul acesta, că universul pe care l-a creat te va împinge constant spre realizarea propriei tale totalităţi, singura variabilă necunoscută fiind cantitatea şi intensitatea suferinţelor pe care le vei avea de traversat.

 

Oricât de mult te-ai strădui să o negi, umbra există. Ea este aici. Poate eşti manipulativ, oportunist, fragil emoţional, evaziv sau rigid. Poate eşti anxioasă, insensibilă, vicleană sau tiranică. Acceptă-te oricum ai fi.

Aşa te-a construit viaţa, acesta e punctul până în care a reuşit să evolueze în cazul tău. Este inutil să te condamni pentru ceea ce eşti. Judecata îţi va perverti fiinţa şi îţi va fi şi mai greu să te schimbi. Acea parte din tine pe care o consideri civilizată sau sfântă va reprima animalul din tine, va încerca să-l ucidă fără să reuşească vreodată.Nu poţi anihila nimic din tine. Tot ce poţi face este să-ţi iroseşti energia într-un conflict interior în care nu există învingători şi învinşi. Dacă ai pune mâna ta dreaptă să se lupte cu mâna ta stângă, cine crezi că va câştiga? E absurd, nu?

 

De aceea, o soluţie ce denotă mai multă inteligenţă este să încetezi să te războieşti, să alungi sau să încerci să exilezi părţi ale fiinţei tale. Incetarea conflictului intern îţi unifică energiile. Devii unul, devii un întreg, iar întregul este transformator.

Acesta e un miracol de care unele tradiţii esoterice au devenit conştiente, căutând să-l promoveze prin tehnicile de conştientizare pe care le-au pus la punct. Când energia hidrogenului şi energia oxigenului, în loc să se lupte, se împrietenesc şi colaborează, în existenţă apare ceva nou: apa!

Unificarea energiilor înseamnă creaţie, disocierea energiilor înseamnă distrugere.

Iţi poţi imagina ceva mai simplu decât atât?

 

"Duşmanul este cealaltă parte din tine însuţi, pe care ai atras-o inconştient ca să o poti recupera. Este umbra ta!"

Conştient de ceea ce conţii, te recunoşti cu uşurinţă in ceilalti fara vanitate sau culpabilitati. Sinele este asemeni unui fir unic, pe care mărgelele Eurilor sunt înşirate. Mărgelele sunt extraordinar de diverse ca formă, culoare şi material, în timp ce firul care le leagă este, peste tot, acelaşi.

 

Umbra recuperată şi integrată reface percepţia Sinelui şi ne permite să trăim, în diferite grade, experienţa unităţii cu ceea ce ne înconjoară.

Cred că aceasta e baza psihologică de pe care Isus ne îndeamnă să ne iubim duşmanii şi să întoarcemşi celălalt obraz.

 

Duşmanul este cealaltă parte din tine însuţi, pe care ai atras-o inconştient ca să o poti  recupera. Este umbra ta! Duşmanul pe care îl prigoneşti sau de care fugi nu se va transforma. Va rămâne acelaşi se va întări în duşmănia lui. Singura posibilitate de altfel de transformare este un răspuns de echilibrare a acţiunii lui. Dacă el urăşte, tu iubeşti. Dacă el te loveşte peste obraz, tu nu îl loveşti peste obraz, ci îl întorci pe celălalt, adică îl ierţi pentru faptele lui, semnalându-i că eşti gata să începi o relaţie nouă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Da, îmi vine mult mai uşor să scriu despre aceste lucruri decât să le practic! Dar simpla idee că pot fi adevărate mă face să mă înfior de bucurie.

 

Incă n-am întâlnit pe nimeni care să afirme că e uşor să-l îmbrăţişezi pe cel care te agresează, care spune minciuni şi tâmpenii despre tine. In ce mă priveşte, îmi este mai simplu să rîd în astfel de situaţii. Şi acesta e un răspuns de efect, cu şanse de convertire a "duşmanului". Psihologic vorbind, va fi surprins să te vadă râzând când scopul lui este să te umilească. Dacă are minte puţină, te va crede nebun. Dar dacă este inteligent, va realiza situaţia în care s-a pus singur şi îşi va schimba atitudinea.

 

Imbrăţişarea vine din iubire. Râsul vine din inteligenţă, Iisus a iubit atât de mult oamenii încât s-a rugat pentru cei care l-au crucificat să fie iertaţi. Sunt convins că aşa a fost în realitate. In anecdote, însă, situaţia e puţin diferită:

O prostituată din Ierusalim fusese pusă la zid, iar oamenii erau pregătiţi să o omoare cu pietre, Iisus ajunge în ultima clipă şi rosteşte faimoasele cuvinte: "Cine este fară de păcat să ridice piatra şi să arunce primul". Toată lumea lasă ochii în jos, mai puţin o bătrânică care îşi face apariţia în faţa mulţimii, ridicând deasupra capului o piatră imensă. Iisus o priveşte fixşi îi spune: "Ştii, mamă, uneori chiar mă superi!"

 

S-a spus că atunci când te gândeşti la cineva, ori îl accepţi, ori îl respingi. Acelaşi principiu este valabil pentru umbră, care este un fel de "cineva" din tine însuţi. Umbra respinsă nu-ţi poate restitui darurile, nu te poate face un om mai bogat şi mai împlinit. Umbra asumată te face întreg.

Dintotdeauna, forţa iubirii a acţionat ca un magnet. Oamenii pe care îi iubeşti se simt acceptaţi şi vin mai aproape de tine. In mod similar, umbra faţă de care ai o iubire ce poate fi conştientă, întemeiată pe înţelepciunea unei viziuni polare, se integrează ansamblului personalităţii. Ea îşi dezvăluie comorile, tot aşa cum o femeie se dezvăluie şi se linistita  se abandonează în braţele bărbatului care o iubeşte.

 

Toate energiile captive în umbră, din momentul în care sunt acceptate, îşi revelează mesajul spiritual. Uneori e vorba de tendinţe necunoscute ce pot fi puse în serviciul Eului conştient, alteori e vorba de experienţe vechi, neconsumate până la capăt, de răni care nu s-au închis.

Reprimarea nu a făcut decât să le dea puterea de a te înfricoşa. Aceasta nu este însă altceva decât propria ta putere, pe care ai transferat-o umbrei, adică unui alt centru de acţiune dinăuntrul tău.

 

Inţelegerea că umbra îţi este prietenă şi că puterea ei este, de fapt, puterea ta, te ajută să priveşti la ceea ce ai îngropat în tine însuţi, fară a te simţi vinovat sau ruşinat. Experienţele ce păreau uitate reapar pe ecranul conştiinţei, doar pentru a se derula până la capăt, astfel încât să fie, în sfârşit, aşezate acolo unde le este locul, adică în trecut.

E nevoie de iubire şi acceptare pentru a balansa frica ce ţine departe energiile umbrei. Când Eul a crescut suficient pentru a face faţă traumelor trecutului, rolul protector al fricii nu mai este necesar. Frica şi-a făcut datoria şi se poate dizolva în iubire. In acest proces, puterea exemplului oferit de o altă persoană (părinte, partener de cuplu, terapeut) , este crucială. Iubirea pe care ţi-o oferă cineva din afara ta modelează iubirea pe care înveţi să ţi-o oferi singur.

 

Forţa Eului creşte, de asemenea, prin recunoaşterea calităţilor pe care tu doar le bănuiai la tine însuţi. Un Eu suficient de puternic şi de matur este apt să consume durerea reprimată în umbră, adică să o trăiască conştient, să stea faţă în faţă cu ea fară să fie doborât.

La acest nivel de putere lăuntrică şi stabilitate internă s-ar putea ajunge natural, fără ani de terapie, dacă nevoile fundamentale ale copilului ar fi satisfăcute constant. El ar deveni asemeni unui copac viguros, capabil să înfrunte furtunile. Deoarece nevoile sunt frustrate periodic sau satisfăcute nesistematic, rămâne în stadiul de copăcel sau arbust.

 

Pentru a creşte armonios un copil are nevoie de protecţie şi grijă, să fie ferit de furtuni emoţionale la momente nepotrivite pentru ei, adică atunci când, datorită constituţiei sale fragile, nu le-ar putea face faţă. Aici apare cum nu se poate mai clar rolul imens al tuturor părinţilor (ambilor părinţi!) ca furnizori de iubire adecvată şi hrănitoare.

Furtunile sunt inevitabile. Ele fac parte din viaţă. Dar la fel de adevărat este că pot fi înfruntate cu succes doar dacă rădăcinile tale sunt adânci. Ce înseamnă aceasta? Inseamnă că ai coborât în inconştient şi te-ai legat de energii mai profunde. Nu ai rămas în straturi superficiale, datorită reprimărilor sau blocajelor.

Prin reprimare copilul se apără spontan de durere. Dar reprimarea "încarcă" inconştientul, împiedicând circulaţia liberă a energiilor prin psihic.

 

Altfel spus, reprimarea consecventă împiedică creşterea.

Eul rămâne străin de alte niveluri psihologice posibile, adică de aspecte virtuale de genul calităţi/ aptitudini/ resurse/ înclinaţii. Asta îl face slab, fragil, instabil. Este asemenea unui copil mic ce trebuie să se descurce într-o lume de adulţi. Mijloacele sale sunt, inevitabil, infantile, primitive, deoarece nu a avut posibilitatea să-şi exerseze calităţile, să le definească să le întărească.

 

Când nimeni nu ţi-a recunoscut calităţile, nu le-a încurajat sau stimulat, cât de sigur pe tine poţi fi?"

 " Nu de puţine ori, ceea ce se află în Umbră nu reprezintă altceva decât reziduuri mentale şi emoţionale. Este ca şi cum ai arunca gunoaiele în pivniţă pentru ca apoi să te temi să intri acolo, ca să nu fii asfixiat de miros. Din această perspectivă, rezistenţa la analiza inconştientului e firească. Nimeni nu vrea să-şi întâlnească părţile urâte sau hidoase, acele lighioane care s-au înmulţit în întunericulşi aerul fetid al pivniţei.

 

Aceste reziduri sunt comori nu în sine, ci prin valoarea lor de combustibil. Da, da. Tot ce mai poţi face cu ele este să le arzi în sens psihologic, să le pui pe foc tot aşa cum pui pe foc crengi uscate şi aparent nefolositoare.

Scânteia care porneşte focul este conştientizarea. Pare prea uşor ca să fie adevărat, dar chiar aşa stau lucrurile.

E suficient să-ţi focalizezi atenţia conştientă asupra acestor reziduuri (emoţii negative neconsumate, gânduri malefice ne-exprimate), să le observi fară să le condamni, pentru ca ele să se evapore, lăsând în urmă un curent de vitalitate.

 

Priveşte tăcut ceea ce conţii şi ceea ce se petrece înăuntrul tău. Nu interveni, doar observă. Dă-ţi voie să observi ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi şi ceea ce ţi-ar plăcea să faci, fară să pui în practică.

Fragment din cartea  "Umbra"- Adrian Nuta