"Cu excepţia situaţiei în care copilul are tendinţe regresive,natura urmează să se îndrepte în mod direct şi energic spre independenţă funcţională.
Dezvoltarea ia forma unui impuls către o independenţă din ce în ce mai mare. E ca o săgeată eliberată din arc care zboară drept înainte, iute şi sigură.
Câştigarea independenţei de către copil începe din momentul intrării în lume.
Pe măsură ce se dezvoltă, el se perfecţionează şi depăşeşte fiecare obstacol ce-i stă în cale.
În interiorul lui acţionează o forţă vitală care-i călăuzeşte eforturile spre scopul lor.
Este forţa denumită "horme" de către Sir Percy Nunn. Dacă am încerca să găsim în viaţa conştientă ceva asemănător acestui horme, ar putea fi asemuit cu forţa voinţei. Dar aceasta ar fi o analogie extrem de săracă. Ideea de voinţă e prea restrânsă, prea mult o parte a conştiinţei individului.
Horme aparţine vieţii în general, a ceea ce s-ar putea numi impuls divin, sursa întregii evoluţii. Această forţă vitală a creşterii stimulează copilul să săvârşească multe acţiuni şi, dacă i se permite să se dezvolte normal, fără a fi împiedicat, ea se arată sub forma a ceea ce numim "bucuria vieţii". Copilul e mereu entuziast, mereu fericit."
Maria Montessori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu