"Fiinţele umane călătoresc de la o dimensiune la alta în mod repetat, pe parcursul zilei. Totuşi, dacă aceste aspecte nu au fost conştientizate şi integrate, nu vor înţelege ceea ce se petrece. Simţurile fizice percep numai ceea ce credeţi. Realitatea voastră corespunde credinţelor pe care le nutriţi. Aceasta este latura delicată. Priviţi în exterior la realitatea voastră şi trăiţi o anumită experienţă. O percepeţi – pare să fie reală, simţurile o redau ca şi cum ar fi reală, iar ceilalţi sunt de acord în această privinţă. Prin urmare, concluzionaţi că este reală şi strângeţi cu perseverenţă dovezi asupra caracterului său „real”. Dezbateţi şi chiar vă bateţi pentru a-i susţine caracterul real. Şi, totuşi, este real numai pentru că acţionaţi într-o frecvenţă sau credinţă ce îi conferă această aparenţă! Este, de fapt, ceea ce s-ar numi o realitate blocată pe o frecvenţă inferioară. Toate consolidează iluzia şi, totodată, credinţele într-un iluzoriu caracter real. Secretul este să vă extindeţi conştienţa!
Vocabularul vostru cuprinde expresia excelentă, care sugerează şi invită extinderea: ieşiţi din cutie, recurgeţi la modul de gândire neconvenţional, creativ! Observaţi când experienţele şi trăirile par apăsătoare! Constataţi când nutriţi gânduri care nu vă dau putere! Observaţi când aspiraţi la mai mult, dar vă simţiţi captivi, excluşi sau oprimaţi! Aceste percepţii vă semnalează că aţi atins pereţii cutiei propriilor limitări. În acele momente vă puteţi transpune pe o frecvenţă superioară. Deprindeţi-vă să vă vizualizaţi fiinţa mai presus de evenimentele curente sau în exteriorul lor. Relaxaţi-vă! Respiraţi calm! Schimbaţi-vă perspectiva! Permiteţi pereţilor cutiei voastre de credinţe să se extindă pentru a cuprinde ceva uşor diferit, uşor inedit, ceea ce în mod normal nici măcar nu aţi lua în considerare, ceea ce aţi considera prea îndepărtat, sau ireal. Amintiţi-vă, voi percepeţi numai ceea ce credeţi!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu