ECHILIBRUL - "DRUMUL CATRE TINE INSUTI "

 

 

        Tipul de disciplina de care avem nevoie sa disciplinam disciplina eu il numesc echilibrare, si el este cel de al patrulea si ultim tip de disciplina pe care il discut aici. Echilibrarea este disciplina care ne da flexibilitate. Pentru a trai cu succes in orice fel de sfera de activitate, avem nevoie de o extraordinara flexibilitate. Esenta acestei discipline a echilibrului este “renuntarea “. Imi amintesc cum am aflat despre acest lucru pentru prima oara.

Exista forme minore ale renuntarii- renuntarea la viteza, la luxul maniei spontane la securitatea abtinerii de la manie - si forme care reprezinta renuntarea la trasaturi ale personalitatii, la tipare bine stabilite de comportament, la ideologii si chiar la un intreg stil de viata. Acestea sunt forme majore de renuntare cerute cuiva care vrea sa calatoreasca departe pe drumurile vietii.                                                                                                             

         De curand, intr-o seara, am decis sa petrec ceva din timpul meu liber, pentru a construi relatii mai apropiate si mai bune cu fiica mea de 14 ani. De mai multe saptamani ea ma ruga sa jucam sah impreuna, asa ca i-am sugerat sa facem o partida. A acceptat cu nerabdare si m-am angajat intr-un joc cu indarjire. Totusi, partida mea incepuse seara si pe la ora noua fiica mea m-a intrebat daca nu pot sa mut mai repede, pentru ca ea trebuia sa se duca la culcare; trebuia sa se trezeasca la ora sase dimineata. Stiam ca are o disciplina rigida in ceea ce priveste obiceiurile de somn si mi s-a parut ca ar fi trebuit sa fie capabila sa renunte la ceva din aceasta rigiditate. I-am spus:” Haide, poti ca te duci mai tarziu la culcare macar o data. Nu trebuie sa incepi jocuri care nu le poti termina. Ne distram bine.” Am mai jucat vreo cinsprezece minute, in timpul carora ea a devenit vizibil jenata. In cele din urma a staruit:” Te rog, te rog muta mai repede.” “Nu”, i-am raspuns, “sahul este un joc serios. Daca vrei sa-l joci, bine, trebuie sa-l joci incet. Daca nu vrei sa-l joci serios, poate nu vrei sa-l joci deloc.”  Si asa ea, simtindu-se mizerabil, am mai continuat jocul zece minute, pana cand busc fiica mea a izbucnit in lacrimi, a strigat ca nu mai joaca jocul asta stupid si a urcat in fuga scarile.  Era limpede, facusem o greseala.Am inceput seara dorind sa petrec un timp care sa ne faca fericite, pe mine si pe fiica mea. Nouazeci de minute mai tarziu, ea plangea si era atat de furioasa pe mine, incat aproape nu mai putea vorbi. Ce fusese gresit ? Raspunsul era evident. Dar n-am vrut sa vad raspunsul, asa ca mi-a luat doua ore sa-mi fac drum prin durerea de a accepta faptul ca stricasem seara permitand dorintei mele de a castiga un joc de sah sa devina mai importanta decat dorinta de a construi o relatie cu fiiica mea. Cum ajunsesem atat de departe de echilibru ? Incet, incet mi s-a aratat ca dorinta mea de a castiga fusese prea mare si ca ar fi trebuit sa renunt la o parte din ea. Dar chiar si aceasta mica renuntare mi se parea imposibila. Toata viata mea dorinta de a invinge mi-a fost de mare ajutor, pentru a castiga multe lucruri.Cum e posibil sa joci sah si sa nu vrei sa castigi? Nu m-am simtit niciodata bine facand lucrurile fara entuziasm. Cum as fi putut sa joc sah entuziast,dar nu serios ? Totusi, cumva trebuia sa ma schimb, pentru ca stiam ca entuziasmul, spiritul meu de competitie si serioazitatea faceau parte dintr-un tipar de comportament care va functiona si va continua sa functioneze pentru a o instraina pe fiica mea de mine si ca daca nu as modifica acest tipar ar urma si alte lacrimi inutile si amaraciune. Deprimarea mea a continuat.                            

        Acum deprimarea mea a incetat. Am renuntat la o parte din dorinta mea de a castiga jocuri. Acea parte din mine a disparut acum. A trebuit sa moara. Am ucis-o. Am ucis-o cu dorinta de a invinge ca parinte. Cand eram copil, dorinta de a invinge la diferite jocuri mi-a fost de folos. Ca parinte, mi-am dat seama ca imi sta in drum. Asa ca a trebuit sa o inlatur. Timpurile s-au schimbat. Pentru a ma schimba odata cu ele, a trebuit sa renunt la ceva. Nu mi-a lipsit. Am crezut ca o sa-mi lipseasca ,dar nu s-a intamplat asa.

Dr. M.Scott Peck

DEVOTIUNEA FATA DE ADEVAR

     Cel de-al treilea instrument sau tehnica de a trata durerea solutionarii problemelor, ce trebuie folosit continuu daca vrem ca vietile noastre sa fie sanatoase, iar spiritual nostru sa creasca, este devotiunea fata de adevar. Ceea ce este adevarat este real. Ceea ce este fals este ireal. Cu cat vedem mai putin clar realitatea lumii – cu cat mintile noastre sunt mai imbatate de falsitate, perceptii gresite si iluzii- cu atat suntem mai putin capabili sa determinam cursul corect al actiunilor si sa luam decizii intelepte. Viziunea noastra asupra realitatii este ca o harta dupa care ne orientam viata.
      Daca harta este adevarata si precisa, vom sti in general unde ne aflam, iar daca ne decidem unde vrem sa mergem, vom sti in general ce gasim acolo. Daca harta este falsa si imprecisa, ne vom rataci. Desi acest lucru este clar cei mai multi oameni aleg sa-l ignore. Ei il ignora pentru ca drumul nostru spre realitate nu este usor. Mai intai de toate, nu suntem nascuti cu harti gata intocmite, ci trebuie sa le facem noi insine, iar pentru aceasta este nevoie de efort. Cu cat depunem mai mult efort pentru a pretui si a percepe realitatea, cu atat hartile noastre vor fi mai mari si mai precise. Dar multi nu vor sa faca acest efort. Unii se opresc sa-l faca spre sfarsitul adolescentei. Hartile lor sunt mici si abia schitate, perspectiva lor asupra lumii este ingusta. Spre sfarsitul varstei de mijloc, multi oameni renunta la acest efort. Ei sunt convinsi ca hartile lor sunt complete si nu mai sunt interesati de o noua informatie. Cea mai mare problema in realizarea hartilor nu consta in faptul ca trebuie sa pornim de la o mazgalitura, ci in acela ca ele trebuie revizuite mereu pentru a fi precise. Lumea insasi este o schimbare constanta. Zilnic suntem bombardati cu informatii noi despre natura realitatii. Daca vrem sa incorporam aceste informatii, trebuie sa ne revizuim continuu hartile si uneori, cand s-a acumulat suficienta informatie noua, e nevoie sa facem revizii majore, este dureros, uneori groaznic de dureros.
      Ce se intampla cand cineva munceste mult, din greu sa dezvolte o perspectiva functionabila asupra lumii , o harta evident utila si eficienta, si apoi e confruntat cu o informatie noua care sugereaza ca aceasta perspectiva noua este gresita, iar harta are nevoie ca in buna parte sa fie retrasata? Efortul dureros care ni se cere pare inspaimantator, uneori coplesitor. Ceea ce face deseori, si de obicei inconstient, este sa ignoram informatia noua. Putem chiar lupta impotriva ei si chiar sa incercam sa manipulam lumea pentru a face sa arate conform punctului nostru de vedere. Mai degraba decat sa schimbe harta, individul poate incerca sa distruga noua realitate.O astfel de persoana poate cheltui mai multa energie pentru a apara perspectiva demodata asupra lumii, decat i-ar fi trebuit pentru a o revizui si a o corecta de la bun inceput.
      Adevarul sau realitatea sunt evitate atunci cand sunt dureroase. Putem sa ne revizuim hartile doar atunci cand avem disciplina de a trece prin durere. Pentru a avea aceasta disciplina, e nevoie sa fim total devotati adevarului. Aceasta inseamna ca e nevoie sa luam in considerare adevarul, incercand sa-l determinam cat de bine putem, ca fiind mai important, mai vital pentru interesul fata de noi insine, decat confortul nostru. Sanatatea mintala este un process neintrerupt de devotiune fata de realitate, indiferent de pret.
Dr.M.Scott Peck

“ Nu sunt ceea ce am facut in trecut , sunt ceea ce aleg sa devin in viitor.”Carl Jung

ACCEPTAREA RESPONSABILITATII

            Al doilea instrument si totodata mijloc de a experimenta intr-un mod constructiv durerea provenita de la problemele vietii este acceptarea responsabilitatii. 

             E nevoie sa acceptam responsabilitatea pentru o problema inainte de a o rezolva. Nu putem rezolva o problema spunand :”nu este problema mea”. Pot rezolva o problema doar atunci cand spun:”Aceasta este problema mea si depinde de mine sa o rezolv.” Dar multi,atat de multi, cauta sa evite durerea problemelor lor, spunandu-si: “Aceasta problema mi-a fost cauzata de alti oameni, de circumstante sociale dincolo de controlul meu si prin urmare depinde de alti oameni, de societate sa-mi rezolve aceasta problema pentru ca ea nu este problema mea personala”. Oamenii merg atat de departe din punct de vedere psihologic din dorinta de a evita asumarea responsabilitatii pentru problemele personale. Problema de a distinge pentru ce suntem sau nu responsabili este una dintre cele mai mari din existenta umana. Ea nu a fost niciodata complet solutionata; pe intreg parcursul vietii noastre e nevoie sa evaluam si sa reevaluam continuu pentru ce suntem responsabili in acest mereu schimbator curs al evenimentelor. Dificultatea de a accepta responsabilitatea pentru comportamentele noastre rezida in dorinta de a evita durerea consecintelor acelor comportamente. De cate ori incercam sa evitam responsabilitatea pentru propriul nostru comportament, incercam sa dam responsabilitatea altor indivizi, organizatii sau altei entitati. Acest lucru inseamna sa transferam puterea nostra asupra lor si sa fugim de propria noastra libertate.

             Cand suntem copii,datorita dependentei extinse si reale, parintii au o putere extinsa si reala asupra noastra. Ei sunt, in fapt,in mare masura responsabili de bunastarea noastra,iar noi suntem, in fapt, in mare masura la mila lor. Cand parintii sunt despotici, asa cum sunt deseori, noi, ca si copii, nu avem prea multa putere sa facem ceva in aceasta privinta; alegerile nostre sunt limitate. Dar ca adulti, cand suntem sanatosi fizic, alegerile nostre sunt nelimitate. Asta nu inseamna ca sunt ne-dureroase. De multe ori, dintre doua rele trebuie sa-l alegem pe cel mai mic,dar tot in puterea noastra sta sa facem aceste alegeri. 

            Una din radacinile “sentimentului de neputinta”o reprezinta o anume dorinta de a fugi de durerea libertatii, iar unii nu reusesc, in mod partial, sa accepte responsabilitatea pentru problemele si viata lor. Se simt neputinciosi pentru ca, in fapt, au renuntat la putere. Mai devreme sau mai tarziu, daca e sa fie vindecati, trebuie sa invete ca viata intreaga a unui adult este o serie de alegeri personale, de decizii. Daca pot accepta acest fapt cu totul, atunci vor deveni oameni liberi. Reciproc, daca nu vor accepta acest fapt, se vor simti pentru totdeauna victime.

 Dr.M.Scott Peck

AMANAREA SATISFACTIEI

 

          Disciplina reprezinta setul fundamental de instrumente cerut pentru a solutiona problemele vietii. Aceste instrumente sunt tehnici de a suferi, mijloace prin care traim durerea cauzata de probleme, astfel incat sa le depasim si sa le solutionam cu succes, invatand si dezvoltandu-ne in cadrul acestui proces. Cand ne invatam pe noi insine si pe copiii nostri disciplina, invatam cum sa suferim si cum sa ne dezvoltam. Aceste instrumente, aceste mijloace de a experimenta intr-un mod constructiv durerea provenita de la problemele vietii, sunt in numar de patru: amanarea satisfactiei; acceptarea responsabilitatii devotiunea pentru adevar; echilibrul.
           A amana satisfactia este un proces de programare a durerii si a placerii in viata, astfel incat placerea sa sporeasca prin intalnirea si trairea mai intai a durerii si astfel depasirea ei. Este singura cale decenta de a trai. Acest proces sau instrument de programare este invatat de majoritatea copiilor destul de devreme in viata, uneori inca de la varsta de cinci ani. De exemplu, cand un copil de cinci ani joaca un joc cu un prieten, ii va sugera prietenului lui sa faca prima mutare, pentru ca el sa se poata bucura de propria-i mutare mai tarziu. La varsta de sase ani, copilul ar putea incepe sa manance intai blatul prajiturii si apoi glazura. Pe toata durata scolii elementare aceasta capacitate de a amana satisfactia este exersata zilnic, in special prin rezolvarea temelor pentru acasa.Pe la varsta de 12 ani, unii copii sunt in stare sa se aseze la masa de lucru fara vreun indemn parintesc si sa-si termine temele pentru acasa inainte de a se uita la televizor. Spre varsta de 15,16 ani ne asteptam ca un adolescent sa aiba un astfel de comportament si sa-l considere normal. Pentru profesori este totusi clar ca un numar substantial de adolescenti sunt departe de a atinge aceasta norma. In timp ce multi au aceasta capacitate bine dezvoltata de a amana satisfactia unii adolescenti de 15,16 ani par a nu fi dezvoltat de loc aceasta capacitate; intr-adevar ea pare ca lipseste cu totul la unii dintre acestia. Multe semne indica in mod clar faptul ca parintii au un rol semnificativ, determinant. Atunci cand copilul isi vede zilnic parintii comportandu-se disciplinat, sobru, cu demnitate si avand capacitatea de a-si ordona propriile vieti, el va ajunge sa simta pana in strafundurile fiintei sale ca acesta este felul adevarat de a trai. Atunci cand propriile vieti ale parintilor sunt frecvent si in mod evident tulburate, in neoranduiala, incercarile de a ordona vietile copiilor lor le par acestora din urma fara prea mult sens. Totusi, un lucru chiar mai important decat modelul parintilor este dragostea. Chiar si in cele mai haotice si dezordonate familii, iubirea sincera este prezenta uneori si din astfel de familii pot iesi copii cu o disciplina autoimpusa. Atunci cand ne iubim copiii; petrecem mult timp admirandu-i si avand grija de ei. Le dam din timpul nostru. Disciplina buna cere timp.     

          Cand nu avem timp de dat copiilor nostri sau nu avem timp pe care sa fim dispusi sa-l dam, nu putem nici macar sa-i observam indeajuns de atent pentru a vedea cum isi exprima,in mod subtil, nevoia de disciplina pe care le-am putea-o acorda. Calitatea disciplinei parintilor ce-si isi iubesc copilul este superioara celei oferite de parintii neiubitori. Timpul si calitatea timpului pe care parintii il dedica copiilor le indica celor mici gradul in care sunt valorosi pentru parintii lor. Sentimentul de a fi apreciat -“sunt o persoana apreciata”- este esential pentru sanatatea mintala si este o treapta importanta pentru autodisciplina. Este un produs direct al iubirii parintesti. Atunci cand cineva se considera pe sine insusi valoros, acel cineva va avea grija de sine insusi in toate felurile pe care le considera necesare.O astfel de convingere trebuie castigata in copilarie.Este extrem de dificil sa o dobandesti atunci cand esti adult. Autodisciplina inseamna grija de sine. Pentru ca discutam despre procesul amanarii satisfactiei, al programarii si ordonarii timpului sa examinam chestiunea timpului. Daca ne simtim pe noi insine valorosi, atunci simtim si ca timpul nostru este valoros ; si daca simtim ca timpul nostru este valoros atunci vrem sa-l folosim cum se cuvine, il organizam, il protejam, il folosim la maxim.   Pentru a dezvolta la copii capacitatea de a amina satisfactia , este necesar ca ei sa aiba modele de autodisciplina, sentimentul propriei valori, si intr-o anumita masura, incredere in siguranta propriei existente.  Aceste “stapaniri” sunt ideal dobandite prin autodisciplina si printr-o grija sincera si consistenta din partea parintilor; ele sunt cele mai pretioase daruri cu care tatii, mamele ii pot binecuvanta. Cand aceste daruri nu le sunt oferite de catre parinti, este posibil ca ele sa fie dobandite din alte surse, dar in acest caz procesul dobandirii lor, consta invariabil intr-o lupta darza, deseori durand toata viata si deseori fara succes. Dr.M.Scott.Peck

" DRUMUL CATRE TINE INSUTI "- M.SCOTT PECK

  PROBLEME SI DURERI 

  Viata inseamna o serie de probleme.Vrem sa suspinam din cauza lor sau sa le rezolvam? Vrem sa-i invatam pe copiii nostri sa le rezolve? Disciplina reprezinta setul fundamental  de instrumente cerut pentru a solutiona problemele vietii. Fara disciplina nu putem solutiona nimic. Problemele, in functie de natura lor, desteapta in noi frustrare, mahnire, tristete, singuratate, vina, regret, manie,frica, anxietate, chin sau disperare. Acestea sunt sentimente inconfortabile, deseori foarte inconfortabile, deseori la fel de dureroase ca o durere fizica, egaland uneori cele mai rele dureri fizice. Intr-adevar, acest lucru il simtim din cauza durerii pe care o simtim atunci cand evenimentele sau conflictele se transforma in probleme.Problemele sunt taietura care fac distinctia dintre succes si esec. Ele provoaca curajul si intelepciunea, sunt intr-adevar cele care creeaza curajul si intelepciunea. Din cauza problemelor pe care le avem crestem mintal si spiritual. Asa cum spunea Benjamin Franklin: “Lucrurile care dor instruiesc.”Temandu-ne de durerea implicata, aproape toti, intr-o masura mai mare sau mai mica, incercam sa evitam problemele. Le amanam in speranta ca vor disparea, le ignoram, incercand prin amorteala noastra fata de dureri sa uitam problemele care le cauzeaza.Mai degraba incercam sa le ocolim decat sa ne infruntam cu ele, incercam sa fugim de ele, in loc sa suferim trecand prin ele. Unii dintre noi sunt in stare sa faca ocoluri extraordinare pentru a evita problemele si suferinta pe care ele o cauzeaza si sa depaseasca cu mult limita a ceea ce este in mod clar bine si rational in incercarea de a gasi o cale mai usoara de iesire, construind cele mai elaborate fantezii in care sa traiasca, uneori exluzand total realitatea. Sau asa cum sustine succinct si elegant Carl Jung: “Nevroza este intotdeauna un substitut pentru o suferinta legitima”. Dar substitutul insusi ajunge de multe ori mai dureros decat substitutul legitim pe care el ar fi trebuit sa evite. Nevroza devine ea insasi cea mai mare problema, si multi vor incerca sa evite durerea si problemele,construind nevroza etaj peste etaj. Este nevoie sa avem curajul de a ne infrunta nevrozele si de a incepe sa invatam cum sa experimentam suferinta legitima. Atunci cand evitam suferinta legitima rezultata din confruntarea cu probleme, evitam in acelasi timp maturizarea pe care acea problema o solicita de la noi. Disciplina reprezinta setul fundamental de instrumente cerut pentru a solutiona problemele vietii .Va deveni limpede ca aceste instrumente sunt tehnici de a suferi, mijloace prin care sa traim durerea cauzata de probleme, astfel incat sa le depasim si sa le solutionam cu succes, invatand si dezvoltandu-ne in cadrul acestui proces. Cand ne invatam pe noi insine si pe copiii nostri disciplina, invatam cum sa suferim si cum sa ne dezvoltam. Aceste instrumente, aceste mijloace de a experimenta intr-un mod constructiv durerea provenita de la din problemele vietii sunt  in numar de patru: -amanarea satisfactiei ;  -acceptarea responsabilitatii;  -devotiunea pentru adevar; -echilibrul. Problema nu rezinta in complexitatea acestor instrumente, ci in vointa de a le folosi. Ele sunt instrumente cu care ne putem confrunta cu durerea,in loc de a o evita, iar daca cineva cauta sa evite suferinta legitima, atunci va evita folosirea acestor instrumente.Dupa ce vom analiza fiecare dintre instrumente, va fi nevoie sa examinam vointa de a le utiliza, care este iubirea.

“Drumul catre tine insuti “-Dr.M.Scott Peck

EDUCATIA PRIN IUBIRE - REZERVORUL EMOTIONAL AL COPILULUI

Ideea unui rezervor emotional este o modalitate metaforica de a descrie nevoile emotionale ale copilului care trebuie satisfacute prin iubire, intelegere si o disciplina blanda. In masura in care reusiti sa-l mentineti plin, acest rezervor emotional presupune doua rezultate de o importanta capitala in viata copilului.Mai intai, astfel se determina starea emotionala a copilului- daca este nelinistit, bucuros, suparat, vesel,deprimat sau fericit. Aceasta preocupare este extrem de neglijata in metoda de educatie reactiva. In al doilea rand, nivelul rezervorului emotional afecteaza si comportamentul copilului. Ii influenteaza in mare parte reactia la educatie si disciplina; determina in buna masura daca va fi ascultator sau neascultator, plangacios sau plin de viata, vesel sau retras. Cu cat reusiti sa tineti mai plin rezervorul emotional cu atat sentimentele si comportamentul copilului vor fi mai pozitive. Iata un adevar important in privinta educatiei care este crucial pentru copil. Atunci cand rezervorul sau emotional este plin, copilul poate functiona la cote maxime. Comportamentul copilului este un indiciu excelent al starii rezervorului emotional. Evident ca educatia si disciplina sunt foarte importante, dar ele devin mai dificil de aplicat si adesea sunt inutile daca rezervorul emotional este secat. Cand acesta este plin, copilul poate fi fericit, isi poate atinge intregul potential si poate reactiona in conformitate cu disciplina si eventual pedeapsa, atunci cand este cazul. Copii nu au capacitatea sa iubeasca de la sine. Ei reflecta sau intorc iubirea care li se ofera. Daca nu primesc iubire, nu au ce da inapoi. Daca li se ofera o iubire neconditionata, ei invata sa o reflecte sau sa o intoarca tot ca iubire neconditionata. Daca li se ofera o iubire conditionata, s-ar putea sa nu invete niciodata sa ofere in schimb o iubire matura, neconditionata. Ei vor continua sa iubeasca asa cum au invatat, conditionat- respectiv in modul cel mai imatur prin care ar putea stabili o legatura cu altcineva. Aceasta explica de ce parintii care cad in capcana educatiei reactive se trezesc ca utilizeaza pedeapsa ca principala cale de a stabili o relatie cu copilul. Intr- asemenea situatie rezervorul emotional al copilului nu va fi umplut.                                            Iubirea neconditionata inseamna sa iubesti un copil indiferent de ce ar fi. Indiferent care ar fi capacitatile sale, avantajele, aspectul si trasaturile de caracter. Indiferent de cine va aminteste copilul. Indiferent de cel inconjoara. Indiferent de ce asteptati de la el si, cel mai greu, indiferent cum se coporta- indiferent cum reactioneaza. Evident, asta nu inseamna ca intotdeauna veti aproba comportamentul lui. Inseamna doar ca il veti iubi intotdeauna, chiar si atunci cand ii detestati comportamentul. Iubirea neconditionata este idealul pentru care trebuie sa se straduiasca din rasputeri, permanent orice parinte. Cu cat ne apropiem mai tare de acest ideal, cu atat vom fi niste parinti mai buni.   

Ross Campbell                               

LEGEA CELUI MAI MIC EFORT

Aceasta lege este bazata pe faptul ca inteligenta naturii functioneaza cu usurinta, fara efort si abandonand grijile. Acesta este principiul celei mai mici actiuni, ale lipsei de rezistenta. Acesta este principiul armoniei si iubirii.Cand noi invatam aceasta de la natura, ne vom implini  cu usurinta dorintele. Daca observati cum lucreaza natura, veti vedea ca aceasta foloseste cel mai mic efort. Iarba nu incearca sa creasca, ea doar creste. Pestii nu incearca sa inoate, ei doar inoata. Florile nu incearca sa infloreasca, ele doar infloresc. Aceasta este natura lor intrinseca. Este natura copiilor sa traiasca in fericire. Este natura soarelui sa straluceasca. Si este natura umana pentru a face ca visele sa se manifeste in forma fizica, cu usurinta si fara efort.Inteligenta naturii functioneaza fara efort,fara frictiuni, spontan. Aceasta este non-liniara, intuitiva si hranitoare. Si cand sunteti in armonie cu natura, cand sunteti stabili in cunoasterea Sinelui vostru adevarat,voi puteti folosi Legea Celui Mai Mic Efort.Cel mai mic efort este cheltuit cand actiunile voastre sunt motivate de iubire, deoarece natura este mentinuta intreaga de catre energia iubirii. Cand voi cautati puterea si controlul asupra altor oameni, va pierdeti energia.Cand actiunile voastre sunt motivate de iubire, nu exista pierdere de energie si energia se multiplica si se acumuleaza, surplusul energiei acumulate si bucuria, pot fi canalizate pentru a creea orice doriti.
                 Exista trei componente ale Legii Celui Mai Mic Efort- trei lucruri pe care le puteti face pentru a aplica acest principiu -"faceti mai putin si realizati mai mult"-: acceptarea, responsabilitatea si lipsa de aparare .                ACCEPTAREA -Aceasta inseamna pur si simplu ca voi faceti un angajament. Astazi voi accepta oameni, situatii, circumstante si evenimente, asa cum se intampla ele. Aceasta inseamna ca eu voi sti ca acest moment este asa cum ar trebui sa fie.Acceptati acest moment ,ceea ce traiti acum total si complet. Acceptati lucrurile asa cum sunt, nu cum ati dori sa fie. Aceasta este foarte important de inteles. Ati dori ca lucrurile in viitor sa fie diferite, dar in acest moment trebuie sa acceptati lucrurile asa cum sunt. Cand va simtiti frustarati sau suparati pe o anumita persoana sau o situatie, amintiti-va ca nu reactionati din cauza persoanei sau a situatiei, ci datorita sentimentelor voastre asupra persoanei sau situatiei. Acestea sunt sentimentele voastre si nu este vina cuiva. Cand recunoasteti si intelegeti aceasta coplet, sunteti gata sa va asumati responsabilitatea pentru cum va simtiti si sa o schimbati. Si daca puteti accepta lucrurile asa cum sunt, sunteti gata sa va luati responsabilitatea pentru situatia voastra si pentru toate evenimentele pe care le vedeti ca fiind probleme.        RESPONSABILITATEA- Aceasta inseamna sa nu condamni pe nimeni si nimic pentru situatia ta si nici pe tine. Acceptand aceasta circumstanta, acest eveniment, problema, atunci responsabilitatea inseamna abilitatea de a avea raspuns creativ la situatie, asa cum este ea acum.Odata ce ati facut asta, orice asa- numita situatie suparatoare v-ar deveni o oportunitate pentru crearea a ceva nou si minunat si orice asa-zis torturator sau tiran, v-ar deveni invatatorul vostru. Realitatea este o interpretare.Oriand va confruntati cu un tiran,invatator,prieten sau dusman (ei toti inseamna acelasi lucru), amintiti-va : "Acest moment este asa cum trebuie sa fie" . Orice relatie ati atras in viata voastra la acest moment este precis cea de care aveti nevoie in viata voastra la acest moment. Acest lucru serveste evolutiei voastre. LIPSA DE APARARE- Aceasta a treia componenta a Legii Celui Mai Mic Efort inseamna ca ceea ce numim noi constiinta este stabilizata in  lipsa de aparare si voi ati renuntat la nevoia de a convinge pe altii sau  de a insista pe punctul de vedere. Daca veti observa oamenii din jurul vostru, veti vedea ca ei petrec 99,9% din timp, aparandu-si punctul lor de vedere, daca voi renuntati la nevoia de a va apara punctul de vedere, veti castiga in aceasta renuntare cantitati enorme de energie, pe care anterior o pierdeati. Cand deveniti defensivi, cand ii blamati pe altii si nu ii acceptati, viata voastra opune rezistenta. De fiecare data cand intampinati rezistenta, recunoasteti ca daca fortati situatia, rezistenta doar va creste. Incetati complet de a va mai apara punctul vostru de vedere. Cand nu aveti nici un punct de aparat, nu dati nastere la argumente. Daca va opriti din lupta si rezistenta- veti experimenta deplin prezentul, care este un dar. Cineva mi-a zis odata:" Trecutul este istorie, viitorul este un mister si acest moment se numeste "prezent "(dar,cadou). Numai atunci, veti avea inima usoara,veti fi lipsiti de griji, bucurosi si liberi. In aceastabucurie si libertate, veti sti, fara indoiala in inima voastra ca ceea ce doriti este disponibil oricand doriti, deoarece dorinta voastra v-ar proveni  din nivelul fericirii si nu din nivelul anxietatii si al fricii.                                                                                                                                     Faceti un angajament pentru a urma calea non-rezistentei. Aceasta este calea prin care inteligenta naturii se dezvolta spontan, fara frictiuni, fara efort. Cand ramaneti deschisi catre toate punctele de vedere- nu rigid atasat de unul- visele si dorintele vor curge cu dorintele naturii. Apoi puteti elibera intentiile, fara atasament si doar asteptati sezonul potrivit pentru ca dorintele sa infloreasca in realitate. Puteti fi siguri ca atunci cand sezonul este potrivit, dorintele se vor manifesta. Aceasta este Legea Celui Mai Mic Efort.
Deepak Chopra - "Cele 7 Legi Spirituale ale Succesului "

IUBIREA IMATURA

      Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec de dependențe și deci de aștepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzională. Astfel, dragostea imatură este specifică adolescenților și tinerilor.

O dată cu maturizarea emoțională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor și dezvoltarea încrederii în sine și în partener, apare și drasgostea matură. Iubirea matură este mai puțin intensă (nu îți „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai profundă; implică încredere, respect și acceptarea partenerului așa cum este el (fără tendințe de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situație, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; știi că este acolo și te va ajuta în ceea ce faci; presupune și admirație și valorizarea partenerului așa cum este el. La o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc și pe sine, persoane cu un eu bine diferențiat, care pot să fie autonome și totuși să fie implicate emoțional în relația cu partenerul.

Multe relații de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în această tranziție din cauza incapacității unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face ușor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferințe adaptări.

Erich Fromm considera că iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” și milita pentru învățarea acestei arte așa cum se procedează în oricare artă (muzică pirctură etc.). Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm sunt:

•      Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului și eu-lui personal; 

•     Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaște și înțelege; 

•     Răbdarea – e nevoie de exercițiu, în timp și treptat, pentru a învăța să iubești; 

•     Sensibilitatea – legată mult de conștientizarea propriilor erori, fluctuații de sentimente și auto-control; 

•   Depășirea narcisismului – ieșirea din propriul eu, din propriile plăceri, din egocentrism și egoism și a manifesta modestie și disponibilitate în relație.Toti cei care au ajuns la dragostea matura afirma ca satisfactia maritala este mult mai crescuta, ca intimitatea si satisfactia sexuala sunt incomparabil mai placute si pline de satisfactii decat in timpul indragostirii sau la tinerete.