SANATATEA PRIN AUTOSUGESTIE CONSTIENTA

       

INTREBUINTAREA AUTOSUGESTIEI

LEGILE AUTOSUGESTIEI

   Spuneam ca putem stapani si conduce imaginatia cum stapanim un torent sau un cal salbatic. Este de ajuns pentru aceasta mai intai sa stim ca lucrul-i posibil  (ceea ce mai toata lumea stie) si apoi sa cunoastem calea de realizare.Acest mijloc este foarte simplu; este acela pe care fara sa vrem, fara sa stim, intr-un chip cu totul inconstient, il intrebuintam zilnic de cand suntem pe lume,dar pe care din nenorocire pentru noi, il intrebuntam adeseori rau si in paguba noastra. Acest lucru este autosugestia.
   De obicei, ne autosugestionam in chip inconstient, si ar ajunge sa ne autosugestionam constient, in modul urmator: mai intai sa cantarim bine cu judecata noastra ceea ce trebuie sa ne fie obiect de autosugestie si, dupa cum mintea ne raspunde da sau nu, sa ne repetam de mai multe ori fara sa ne gandim la altceva :
"Cutare lucru se intampla, sau trece, cutare va fi sau nu va fi, etc.,etc."si daca inconstientul primeste aceasta sugestie, daca se autosugestioneaza, vedem lucrul realizandu-se punct cu punct.
   Astfel inteleasa autosugestia nu-i altceva decat hipnotismul asa cum il inteleg si pe care il definesc prin aceste simple cuvinte: influenta imaginatiei asupra fiintei morale si fizice a omului. Daca te convingi singur ca poti face un lucru oarecare, numai sa fie posibil, ai sa-l faci, oricat de greu ar fi. Daca dimpotriva, iti imaginezi ca n-ai sa-l poti face, fie chiar cel mai usor lucru din lume, isi va imposibil sa-l faci si musuroaierele devin  pentru tine munti de netrecut.
   Tot asa , ajunge sa ne gandim ca o durere se duce pentru a simti intr-adevar cum dispare incetul cu incetul si, dimpotriva, este destul sa ne gandim ca ne doare pentru a simti imediat cum vine durerea.
   Daca unii sunt fericiti si altii nenorociti, este pentru ca isi imagineaza ca sunt fericiti sau nenorociti, caci doua persoane puse in aceleasi conditii, ar putea fi una perfect fericita si cealalta de-a dreptul nenorocita.
   Inconstientul nostru este izvorul multora din suferintele noastre, el poate insa sa ne vindece. El poate nu  numai sa dreaga raul pe care l-a facut, dar chiar sa vindece boli reale, atat este de mare actiunea lui asupra organismului.
   Izoleaza-te intr-o odaie, aseaza-te intr-un fotoliu, inchide ochii ca sa inlaturi distractia si gandeste-te cateva minute in chip cu totul exclusiv, ca "cutare lucru este pe cale sa treaca", sau "cutare lucru vine".... .Daca ti-ai facut autosugestia cu tot dinadinsul, adica daca inconstientul si-a insusit ideea ce i-ai oferit, vei fi multumit sa vezi ca ceea ce ai gandit se infaptuieste. Este de retinut in special aspectul acesta, ca ideea autosugestionata are particularitatea de a ramane in noi fara stirea noastra si ca noi nici nu putem sti ca este si lucreaza in noi decat prin efectele pe care le produce. Dar mai ales - si aceasta recomandatie este esentiala - vointa nu trebuie sa se amestece cu imaginatia, daca gandim:  "Vreau sa se intample cutare lucru", si daca imaginatia zice: "Vrei, dar nu va fi.", nu numai ca nu obtii ceea ce ai voit, dar chiar ajungi tocmai la contrariul lucrului dorit.
   Numeroasele experiente facute zilnic, de vreo douazeci de ani si pe care le-am urmarit cu scrupuloasa grija, m-au dus la concluziile urmatoare pe care le-am rezumat sub forma de legi :
   1. Cand vointa este in lupta cu imaginatia , imaginatia invinge, fara nici o exceptie.
   2. In conflictul dintre vointa si imaginatie puterea imaginatiei este in proportie directa cu patratul vointei.
   3. Cand vointa si imaginatia sunt de acord, ele nu se aduna, ci se imultesc intre ele.
   4. Imaginatia poate fi condusa.
(Expresiile "in proportie directa cu patratul vointei "si "se inmultesc" nu sunt strict exacte; sunt intrebuintate numai pentru lamurirea ideii.)
   Dupa cele spuse, s-ar parea ca nimeni n-ar mai trebui sa fie bolnav. Asa este. Orice boala, aproape fara exceptie, poate fi invinsa prin autosugestie, oricat de indrazneata si de necrezut ar putea aparea afirmatia mea: nu spun este intotdeauna invinsa , dar ar putea fi invinsa, ceea ce nu-i totuna.
Fragment din cartea " Stapanirea de sine "- Emile Coue

"CUM SA-TI CONSTRUIESTI FERICIREA" - CHRISTOPHE ANDRE

ACTIUNE SI FERICIRE

     Nu suntem egali in fata fericirii. Ca in cazul oricarei forme de bogatie (iar viata fericita este una dintre ele), exista, in cazul fericirii, napastuiti, rasfatati, supradotati si mediocri, vieti care ofera totul si vieti care ofera prea putin......lata motivul pentru care trebuie sa vorbim acum despre posibilitatile de a cauta si de a gasi fericirea. Nu exista dogme sau certitudini in materie. Exista insa directii, care pot fi surse de inspiratie pentru oricine, daca doreste.Totul incepe de la doua intrebari fundamentale: Cum sa nu ne sporim nefericirea? Cum sa ne dezvoltam putin cate putin aptitudinea de a fi fericiti?
     Mihaly Csikszentmihaly, un professor de psihologie de la Universitatea din Chicago a devenit celebru printre colegii sai cu teoria asa-numitului flow.                                                                                                                                                                              Flow (in traducere:"flux","cutrent") este acea stare de concentrare si de stapanire jubilatorie a unei activitati care ne pasioneaza, de care suntem profund absorbiti pana intr-acolo incat uitam de timpul care se scurge si care ne ocupa si ne satisface pe deplin. Ea poate fi gasita la atletul care se dedica intru totul sportului sau, la copilul absorbit de jocul sau, la cercetatorul adancit in proiectele sale....Dar si in orice activitate agreabila pe care o stapanim si in care ne cufundam cu incantare.
Caci a vorbi despre flow, aceasta fericire desprinsa din actiune, trebuie sa fie reunite doi factori: o activitate bogata, captiva, gratificanta si un grad de pricepere in acea activitate. Absenta unuia dintre cei doi factori modifica net tabloul: o activitate care presupune exigente ridicate, dar pe care nu o stapanim decat in mod limitat va genera mai mult stres decat placere (un sport complex practicant de un debutant). O buna cunoastere a unei activitati prea simple provoaca plictiseala (cazul elevilor supradotati). O activitate prea putin stimulanta la care nici nu ne pricepem prea bine( ceva care va displace si din care nu intelegeti nimic ) va determina curand apatie si pasivitate, ca si o dezinvestire completa. 
Legaturile dintre fericire si actiune si starea de flow






                                                    Exigente ridicate ale situatiei
                                                                          ^   
                                                                          I 
   
                                                                          I
                                        STRES                                                        FLOW
                                                                          I
                                                                            
                                                                         
                                                                          I
Insuficienta                   I I  I I  I I  I I  I I  I I  I I  I I  II  II II  II II II II II II II II II II  >         Buna
cunoastere                                                          I                                    cunoastere
                                                                                                                              
                                                                            
                                                                          I
                                                                              
                                       APATIE                                                 PLICTISEALA
                                                                          I
                                                                            
                                                                          I
                                                         Exigente reduse ale situatiei

SCOPUL UNEI RELATII

Acesta nu este, dupa cum sugereaza unii, acela de a-ti intalni sufletul pereche si a trai fericiti pentru totdeauna.
Nu este un dans pe pajistea cu flori a extazului nuptial, creat pentru a va face sa uitati de voi insiva si de toate problemele pe care le aveti.
Scopul relatiei este de a ne ajuta sa devenim constienti de cine suntem, de a ne ajuta sa invatam sa ne infruntam fricile si sa le depasim.
Credeti ca puteti avea o relatie intima cu cineva, fara sa ajungeti sa va cunoasteti copilul ranit din interiorul vostru si al sau?
Scopul unei relatii nu este acela de a iubi si a fi iubit, deoarece noi nu stim sa facem nici una, nici alta.
Scopul este de a invata cum sa iubim si de a invata cum sa fim iubiti.
Cum sa invatam? Facand greseli. Gresindu-ne unii altora si invatand cum sa spunem "Imi cer iertare". 
Invatand sa ne asumam responsabilitatea, in loc de a-l invinui pe  cealalalt.  
Relatia inseamna sa descoperim cine suntem, privind in oglinda oferita de partener.  Partenerul - n-are importanta cine este el sau ea - detine intotdeauna un talent unic in a va arata toate slabiciunile pe care le aveti.
Fireste, o relatie durabila ne scoate la suprafata si punctele forte....
Nu este vorba de o pedeapsa aici, ci de oglindire." 

(Paul Ferrini - Legile dragostei ) 

RESPINGEREA NU EXISTA FARA ATRACTIE

In terapia de cuplu, activarea capacităţii unei persoane de a-şi asuma un aspect de care era hipnotic atrasă la celălalt reprezintă un important obiectiv terapeutic. Poţi pune punct cu eleganţă unei relaţii nocive când înţelegi că celălalt manifestă explicit tendinţe pe care şi tu le ai, dar le condamni. La fel de bine, poţi împinge relaţia ta la un nou nivel experienţial după ce îţi însuşeşti propria sensibilitate, plecând de la sensibilitatea înaltă a partenerei tale, sau propria fermitate, plecând de la capacitatea partenerului tău de a spune "nu".

 

A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine după cum, la fel de bine, tu poţi alege, fară regrete, să nu o mai incluzi în viaţa ta.

 

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi, care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.

 

Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa.

 

Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare, divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii. Cei care evită momentele grele, cedând tentaţiei de a rupe relaţia fără a încerca să înţeleagă ce se întâmplă de fapt, trebuie să ştie ceva: pe viitor, dacă nu doresc astfel de clipe dificile, au o singură soluţie: să evite relaţiile intime.

 

Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultlim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului.

Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.

 

Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare.Respingerea nu există fără atracţie!

 

Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifesta tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotorosesti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristica. "Parcă e un făcut", vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, "aranjează" aceasta întâlnire.

 

Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului, are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească dupâ această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.

Exteriorul reflectă interiorul. Până acum, m-am referit la conţinuturi. Tu nu eşti conştient de intoleranţa ta şi atunci în viaţa ta apar oameni intoleranţi. Nu eşti conştientă de dorinţele tale sexuale şi senzualitatea te înconjoară. Iţi reprimi disponibilitatea de a ajuta şi te trezeşti cu persoane care-ţi oferă sprijinul.

 

Mă voi referi, pe scurt şi la procese. Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi patternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei talc.Astfel ca acea vulnerabilitate pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ti- o reprimi o vei respinge şi în afara ta.Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.

La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta.Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc. ("Şi ne iartă nouă păcatele noastre, aşa cumşi noi iertăm greşiţilor noştri...").

 

Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni daca nu stii sa te iubeşti pe tine însuţi. Iubirea ta va fi ipocrită. Un om care îşi iubeşte Şinele este imposibil sa nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.

 

Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi intradevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.

 

Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie noua, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce anume din tine este oglindit.Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:

Ce încearcă acest om să mă înveţe?

Ce aspect din mine însumi întruchipează?

 

Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine atunci sentimentul tău va fi de recunoştinţă.

Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei putea înţelege.

Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!

 ♥ Acceptă-te oricum ai fi ♥

 

Din momentul în care accepţi ca fiind reale legea oglindirii şi criteriul de identificare a proiecţiilor, viaţa a ta devine, te asigur, extraordinar de interesantă. Pur şi simplu nu mai ai cum să te plictiseşti într-o lume care îţi reflectă permanent propriile caracteristici respinse sau necunoscute, aspecte neasumate ale vastei personalităţi de care încă nu eşti conştient. Oriunde ai privi, vibraţia emoţională pe care o resimţi îţi semnaleazăcă ca acolo este oglindită o parte din tine, o parte pe care nu o accepţi sau eşti convins că nu îţi aparţine. Lumea capătă dimensiunile unei holograme imense, în care ceilalţi te conţin, după cum şi tu îi conţii pe ceilalţi.

 

Când le vorbeşti sau îi evaluezi, afectat de ceea ce ei manifestă, comunici, de fapt, cu tine însuţi. Inţelegerea acestor mecanisme subtile îţi permite să le moşeşti în mod conştient, punându-le în slujba atingerii unor noi niveluri de integrare psihologică sau, altfel spus, de realizare a Sinelui. Pe de altă parte, chiar dacă nu te accepţi, legile oglindirii şi proiecţiei continuă să te influenţeze, tot aşa cum legea gravitaţiei continuă să existe, indiferent dacă crezi sau nu în ea. Sinele s-a asigurat, în felul acesta, că universul pe care l-a creat te va împinge constant spre realizarea propriei tale totalităţi, singura variabilă necunoscută fiind cantitatea şi intensitatea suferinţelor pe care le vei avea de traversat.

 

Oricât de mult te-ai strădui să o negi, umbra există. Ea este aici. Poate eşti manipulativ, oportunist, fragil emoţional, evaziv sau rigid. Poate eşti anxioasă, insensibilă, vicleană sau tiranică. Acceptă-te oricum ai fi.

Aşa te-a construit viaţa, acesta e punctul până în care a reuşit să evolueze în cazul tău. Este inutil să te condamni pentru ceea ce eşti. Judecata îţi va perverti fiinţa şi îţi va fi şi mai greu să te schimbi. Acea parte din tine pe care o consideri civilizată sau sfântă va reprima animalul din tine, va încerca să-l ucidă fără să reuşească vreodată.Nu poţi anihila nimic din tine. Tot ce poţi face este să-ţi iroseşti energia într-un conflict interior în care nu există învingători şi învinşi. Dacă ai pune mâna ta dreaptă să se lupte cu mâna ta stângă, cine crezi că va câştiga? E absurd, nu?

 

De aceea, o soluţie ce denotă mai multă inteligenţă este să încetezi să te războieşti, să alungi sau să încerci să exilezi părţi ale fiinţei tale. Incetarea conflictului intern îţi unifică energiile. Devii unul, devii un întreg, iar întregul este transformator.

Acesta e un miracol de care unele tradiţii esoterice au devenit conştiente, căutând să-l promoveze prin tehnicile de conştientizare pe care le-au pus la punct. Când energia hidrogenului şi energia oxigenului, în loc să se lupte, se împrietenesc şi colaborează, în existenţă apare ceva nou: apa!

Unificarea energiilor înseamnă creaţie, disocierea energiilor înseamnă distrugere.

Iţi poţi imagina ceva mai simplu decât atât?

 

"Duşmanul este cealaltă parte din tine însuţi, pe care ai atras-o inconştient ca să o poti recupera. Este umbra ta!"

Conştient de ceea ce conţii, te recunoşti cu uşurinţă in ceilalti fara vanitate sau culpabilitati. Sinele este asemeni unui fir unic, pe care mărgelele Eurilor sunt înşirate. Mărgelele sunt extraordinar de diverse ca formă, culoare şi material, în timp ce firul care le leagă este, peste tot, acelaşi.

 

Umbra recuperată şi integrată reface percepţia Sinelui şi ne permite să trăim, în diferite grade, experienţa unităţii cu ceea ce ne înconjoară.

Cred că aceasta e baza psihologică de pe care Isus ne îndeamnă să ne iubim duşmanii şi să întoarcemşi celălalt obraz.

 

Duşmanul este cealaltă parte din tine însuţi, pe care ai atras-o inconştient ca să o poti  recupera. Este umbra ta! Duşmanul pe care îl prigoneşti sau de care fugi nu se va transforma. Va rămâne acelaşi se va întări în duşmănia lui. Singura posibilitate de altfel de transformare este un răspuns de echilibrare a acţiunii lui. Dacă el urăşte, tu iubeşti. Dacă el te loveşte peste obraz, tu nu îl loveşti peste obraz, ci îl întorci pe celălalt, adică îl ierţi pentru faptele lui, semnalându-i că eşti gata să începi o relaţie nouă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Da, îmi vine mult mai uşor să scriu despre aceste lucruri decât să le practic! Dar simpla idee că pot fi adevărate mă face să mă înfior de bucurie.

 

Incă n-am întâlnit pe nimeni care să afirme că e uşor să-l îmbrăţişezi pe cel care te agresează, care spune minciuni şi tâmpenii despre tine. In ce mă priveşte, îmi este mai simplu să rîd în astfel de situaţii. Şi acesta e un răspuns de efect, cu şanse de convertire a "duşmanului". Psihologic vorbind, va fi surprins să te vadă râzând când scopul lui este să te umilească. Dacă are minte puţină, te va crede nebun. Dar dacă este inteligent, va realiza situaţia în care s-a pus singur şi îşi va schimba atitudinea.

 

Imbrăţişarea vine din iubire. Râsul vine din inteligenţă, Iisus a iubit atât de mult oamenii încât s-a rugat pentru cei care l-au crucificat să fie iertaţi. Sunt convins că aşa a fost în realitate. In anecdote, însă, situaţia e puţin diferită:

O prostituată din Ierusalim fusese pusă la zid, iar oamenii erau pregătiţi să o omoare cu pietre, Iisus ajunge în ultima clipă şi rosteşte faimoasele cuvinte: "Cine este fară de păcat să ridice piatra şi să arunce primul". Toată lumea lasă ochii în jos, mai puţin o bătrânică care îşi face apariţia în faţa mulţimii, ridicând deasupra capului o piatră imensă. Iisus o priveşte fixşi îi spune: "Ştii, mamă, uneori chiar mă superi!"

 

S-a spus că atunci când te gândeşti la cineva, ori îl accepţi, ori îl respingi. Acelaşi principiu este valabil pentru umbră, care este un fel de "cineva" din tine însuţi. Umbra respinsă nu-ţi poate restitui darurile, nu te poate face un om mai bogat şi mai împlinit. Umbra asumată te face întreg.

Dintotdeauna, forţa iubirii a acţionat ca un magnet. Oamenii pe care îi iubeşti se simt acceptaţi şi vin mai aproape de tine. In mod similar, umbra faţă de care ai o iubire ce poate fi conştientă, întemeiată pe înţelepciunea unei viziuni polare, se integrează ansamblului personalităţii. Ea îşi dezvăluie comorile, tot aşa cum o femeie se dezvăluie şi se linistita  se abandonează în braţele bărbatului care o iubeşte.

 

Toate energiile captive în umbră, din momentul în care sunt acceptate, îşi revelează mesajul spiritual. Uneori e vorba de tendinţe necunoscute ce pot fi puse în serviciul Eului conştient, alteori e vorba de experienţe vechi, neconsumate până la capăt, de răni care nu s-au închis.

Reprimarea nu a făcut decât să le dea puterea de a te înfricoşa. Aceasta nu este însă altceva decât propria ta putere, pe care ai transferat-o umbrei, adică unui alt centru de acţiune dinăuntrul tău.

 

Inţelegerea că umbra îţi este prietenă şi că puterea ei este, de fapt, puterea ta, te ajută să priveşti la ceea ce ai îngropat în tine însuţi, fară a te simţi vinovat sau ruşinat. Experienţele ce păreau uitate reapar pe ecranul conştiinţei, doar pentru a se derula până la capăt, astfel încât să fie, în sfârşit, aşezate acolo unde le este locul, adică în trecut.

E nevoie de iubire şi acceptare pentru a balansa frica ce ţine departe energiile umbrei. Când Eul a crescut suficient pentru a face faţă traumelor trecutului, rolul protector al fricii nu mai este necesar. Frica şi-a făcut datoria şi se poate dizolva în iubire. In acest proces, puterea exemplului oferit de o altă persoană (părinte, partener de cuplu, terapeut) , este crucială. Iubirea pe care ţi-o oferă cineva din afara ta modelează iubirea pe care înveţi să ţi-o oferi singur.

 

Forţa Eului creşte, de asemenea, prin recunoaşterea calităţilor pe care tu doar le bănuiai la tine însuţi. Un Eu suficient de puternic şi de matur este apt să consume durerea reprimată în umbră, adică să o trăiască conştient, să stea faţă în faţă cu ea fară să fie doborât.

La acest nivel de putere lăuntrică şi stabilitate internă s-ar putea ajunge natural, fără ani de terapie, dacă nevoile fundamentale ale copilului ar fi satisfăcute constant. El ar deveni asemeni unui copac viguros, capabil să înfrunte furtunile. Deoarece nevoile sunt frustrate periodic sau satisfăcute nesistematic, rămâne în stadiul de copăcel sau arbust.

 

Pentru a creşte armonios un copil are nevoie de protecţie şi grijă, să fie ferit de furtuni emoţionale la momente nepotrivite pentru ei, adică atunci când, datorită constituţiei sale fragile, nu le-ar putea face faţă. Aici apare cum nu se poate mai clar rolul imens al tuturor părinţilor (ambilor părinţi!) ca furnizori de iubire adecvată şi hrănitoare.

Furtunile sunt inevitabile. Ele fac parte din viaţă. Dar la fel de adevărat este că pot fi înfruntate cu succes doar dacă rădăcinile tale sunt adânci. Ce înseamnă aceasta? Inseamnă că ai coborât în inconştient şi te-ai legat de energii mai profunde. Nu ai rămas în straturi superficiale, datorită reprimărilor sau blocajelor.

Prin reprimare copilul se apără spontan de durere. Dar reprimarea "încarcă" inconştientul, împiedicând circulaţia liberă a energiilor prin psihic.

 

Altfel spus, reprimarea consecventă împiedică creşterea.

Eul rămâne străin de alte niveluri psihologice posibile, adică de aspecte virtuale de genul calităţi/ aptitudini/ resurse/ înclinaţii. Asta îl face slab, fragil, instabil. Este asemenea unui copil mic ce trebuie să se descurce într-o lume de adulţi. Mijloacele sale sunt, inevitabil, infantile, primitive, deoarece nu a avut posibilitatea să-şi exerseze calităţile, să le definească să le întărească.

 

Când nimeni nu ţi-a recunoscut calităţile, nu le-a încurajat sau stimulat, cât de sigur pe tine poţi fi?"

 " Nu de puţine ori, ceea ce se află în Umbră nu reprezintă altceva decât reziduuri mentale şi emoţionale. Este ca şi cum ai arunca gunoaiele în pivniţă pentru ca apoi să te temi să intri acolo, ca să nu fii asfixiat de miros. Din această perspectivă, rezistenţa la analiza inconştientului e firească. Nimeni nu vrea să-şi întâlnească părţile urâte sau hidoase, acele lighioane care s-au înmulţit în întunericulşi aerul fetid al pivniţei.

 

Aceste reziduri sunt comori nu în sine, ci prin valoarea lor de combustibil. Da, da. Tot ce mai poţi face cu ele este să le arzi în sens psihologic, să le pui pe foc tot aşa cum pui pe foc crengi uscate şi aparent nefolositoare.

Scânteia care porneşte focul este conştientizarea. Pare prea uşor ca să fie adevărat, dar chiar aşa stau lucrurile.

E suficient să-ţi focalizezi atenţia conştientă asupra acestor reziduuri (emoţii negative neconsumate, gânduri malefice ne-exprimate), să le observi fară să le condamni, pentru ca ele să se evapore, lăsând în urmă un curent de vitalitate.

 

Priveşte tăcut ceea ce conţii şi ceea ce se petrece înăuntrul tău. Nu interveni, doar observă. Dă-ţi voie să observi ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi şi ceea ce ţi-ar plăcea să faci, fară să pui în practică.

Fragment din cartea  "Umbra"- Adrian Nuta

"UMBRA" CA VEHICUL TRANSGENERATIONAL

                            

      Aparent, ceea ce mentine membri unei familii impreuna sunt miturile familiale,ritualurile si regulile care se transmit de la o generatie la alta. Ce este, insa, dincolo de aceste mituri, ritualuri si reguli? Legaturile complexe care leaga fiecare membru al unei familii de generatia care a precedat-o isi pun amprenta pe relatiile acestuia cu cei care fac parte din spatiul sau de viata. Ele se exercita prin mecanisme in cea mai mare parte inconstiente, dar si prin mecanisme constiente.

Legaturile intre copii si parintii lor sunt fundamentale. Copiilor le sunt transmise problemele ramase nerezolvate in inconstientul parintilor si al inaintasilor lor.

Partea de Umbra a inconstientului familial devine mana destinului in viata urmasilor

unei familii.La un moment dat imi descopar niste temeri irationale, care nu se origineaza in nici un fel in trecutul meu. Oare de ce mi-am ales meseria pe care mi-am ales-o? De ce mi-am ales un anumit partener?

      Printr-o analiza a propriei genograme veti descoperi ca nu v-ati ales intamplator propria meserie, iar temerile pe care le aveti nu sunt straine de trecutul inaintasilor vostri. ,,Fantomele" care se transmit din generatie in generatie odata cu Umbra familiala nu trebuie impodobite cu o aura mistica.,,Fantoma",concept-cheie in psihogenealogie, este un continut  psihic incontient   "mostenit" de la inaintasi. Acest continut psihic nu tine de istoria personala a individului, ci tine de istoria sa familiala.

De multe ori, boala unei personae poate fi legata de loialitatea fata de un inaintas, iar cazurile descrise de Anne Ancelin Schutzenberger sunt relevante.Startul gresit pe calea cresterii se poate transmite peste generatii.                                                                     ln acest mod, Umbra devine vehicul transgenerational si ceea ce duce cu ea se poate manifesta, dupa cum am mai sugerat, prin comportamente repetitive sau boli somatice. Acestea sunt, intotdeauna, subordonate unei teme care corespunde sensului existential al unei familii si care poate fi identificata prin analiza genogramei, adica un proces de reconstituire dinamica a raporturilor transgenerationale in scop de constientizare, integrare unificatoare a Umbrei familiale si transformare  psihospirituala. Pentru aceasta nu este nevoie ca,,eroii" de peste timp ai romanului familial sa fie prezenti in carne si oase. Este suficient sa-i reinvocam, si re-creem prin mijloacele dramatizarii, aici si acum, in cadrul egregorului grupal, pentru ca relatii confuze sa se clarifice, separari sanatoase, insight-uri, iertari si integrari care nu au avut loc sa produca, sensuri si efecte unificatoare si maturizante sa se declanseze.

Este un proces sistematic de confruntare cu Umbra familiala si de integrare a acesteia.  

      Umbra familiala contine asadar, toate fricile, temerile, slabiciunile si secretele legate de acestea, codificate sau deghizate simbolic si transmise transgenerational, dar contine totodata si solutia depasirii si integrarii lor, ca experiente cu sens maturizant si transformator pentru personae, relatii familiale  si comunitate.

      Fiecare familie are una sau mai multe teme care se mentin transgenerational iar scopul acestei analize ar fi identificarea pattern-urilor repetitive si a scenariilor de viata specifice unei familii, precum si identificarea temei-nucleu . Unificarea transfamiliala deblocheaza si restructureaza calitativ evolutia arborelui psihogenealogic, integrandu-l in evolutia creatoare constiinta colectiva si universala.

Capitol din " Analiza Transgenerationala in Terapia Unificarii"- Iolanda Mitrofan &Denisa Stoica

                                         

“A Guide to Raţional Living”- Albert Ellis

Sugestii pentru o viaţă raţională şi fericită

1. Urmează „decalogul raţionalităţii" şi evită „decalogul iraţionalităţii".

2. Asimilează „nucleul sănătăţii" şi renunţă la „nucleul nebuniei".

3. Să doreşti şi să faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu, dar în acelaşi timp să ţii minte că nu scrie nicăieri că lucrurile trebuie cu necesitate să se întâmple aşa cum vrei tu.

4. Nu uita că ar fi de dorit ca toţi ceilalţi să te trateze corect, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să o facă.

5. Nu uita că ar fi de dorit să reuşeşti în tot ceea ce faci, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să reuşeşti.

6. Nu uita că ar fi de dorit ca viaţa să fie uşoară şi dreaptă, dar asta nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să fie aşa.

7. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, asta nu înseamnă că eşti fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care, probabil, poate fi îmbunătăţit.

8. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, asta nu înseamnă că este o catastrofă (cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla), ci este doar un lucru neplăcut (poate chiar extrem de neplăcut), fără ca asta să însemne totuşi că este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla şi că nu te mai poţi bucura de viaţă.

9. Nu uita că dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit, poţi tolera asta şi poţi merge mai departe bucurându-te de viaţă, deşi este mai greu la început.

10. Nu uita că este plăcut să ai aprobarea şi dragostea celorlalţi şi fa tot ceea ce este omeneşte posibil să le obţii, dar aminteşte-ţi că şi fără ele te poţi accepta ca fiinţă umană care are dreptul să se bucure de viaţă.

11. Nu uita că este de preferat să faci lucrurile perfect, dar este omeneşte să greşeşti.

12. Nu uita că oamenii reacţionează aşa cum doresc ei, nu cum doreşti tu, şi aminteşte-ţi că şi ei, ca şi tine, nu sunt perfecţi.

Albert Ellis  -“A Guide to Raţional Living”

Notă: Aceste cogniţii raţionale au fost identificate ca mecanisme de rezilienţă cognitivă (sanogeneză) implicate în promovarea sănătăţii, prevenirea şi remiterea patologiei şi creşterea calităţii vieţii.

Rolul lor fundamental a fost reliefat în sute de studii, incluzând mii de subiecţi, sintetizate în metaanalize:

• Lyons, L.C., Woods, P.J. (1991), „The efficacy of rational-emotive therapy : A quanti-tative

review of the outcome research", Clinical Psychology Review, 11, 357-369.

• Engles, G.I., Garnefsky, N., Diekstra, F.W. (1993), „Efficacy of raţional emotive therapy:

Aquantitativeanalysis", Journal of Consulting and Clinical Psychology, 6, 1083-1090.

• Butler, A.C., Beck, J.S. (2000), „Cognitive therapy outcomes : A review of meta--analyses",

Journal of the Norwegian Psychological Association, 37, 1-9.