IUBIREA FARA CONDITII

Greşelile sunt oportunităţi pentru a învăţa. A-l condamna pe fratele tău pentru faptul că face greşeli înseamnă a pretinde că tu eşti fără de greşeală - ceea ce nu este adevărat. Te-am mai întrebat şi te întreb din nou: care dintre voi va arunca primul piatra?
Îl poţi dezlega pe aproapele tău de judecata pe care eşti gata s-o pronunţi în propria ta minte. A-l dezlega înseamnă a-l iubi, căci aceasta îl aşează acolo unde se află doar iubirea, dincolo de orice fel de judecată. Stăpânirea propriilor tale gânduri este o premisă esenţială pentru propria ta iluminare, fiindcă aici, în gândurile tale, alegi tu să mergi cu mine sau să pleci de lângă mine. Spre deosebire de tine, eu sunt statornic. Nu te voi părăsi. Îţi stau întotdeauna alături, aşteptând să mă recunoşti.

Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită, în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi fraţii tăi acţionează conform unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu îţi pot oferi iubirea pe care ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor.

Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia starea de conştientă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.

Dacă nu-ţi asumi responsabilitatea de a aduce iubirea în propriile tale răni, nu vei ieşi din ciclul vicios atac/apărare, vină şi învinuire.

Sentimentele tale de furie, jignire şi trădare - oricât de justificate ar părea ele - nu vor face decât să toarne ulei pe focul conflictului interpersonal şi vor continua să reîntărească credinţa sau convingerea ta subconştientă că eşti nevrednic de iubire şi incapabil să iubeşti.

 Paul Ferini

„ A iubi înseamnă a suferi şi cum mulți fug de suferință, puțini ştiu să iubească” Emil Cioran

Carl Jung

DOI PRIETENI

„Doi prieteni mergeau împreună prin deşert. La un moment dat s-au certat, şi unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt şi l-a lovit. Acesta din urmă, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip:

”Astăzi, cel mai bun prieten m-a jignit şi m-a lovit.” Au continuat să meargă şi au ajuns la o oază, în lacul căreia au decis să se răcorească.

Cel care fusese pălmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal. După ce şi-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră: ”Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el.”

Celălalt l-a întrebat:

– Când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră. De ce?

Acesta i-a răspuns:

– Când sunt rănit scriu pe nisip pentru ca vânturile să şteargă amintirea suferinţei.

Dar când cineva îmi face un bine sap această amintire în piatră, pentru că ea să dăinuie, neştearsă…

Lasă vânturile să împrăştie chiar acum în depărtări suferinţele tale trecute, ca şi când ar fi fost scrise pe nisip…Şi cum ar fi să începi să-ţi sapi în piatră bucuriile ori de câte ori îţi ating sufletul, pentru ca să te poţi întoarce la ele atunci când ai nevoie?”                                                                    Sursa: seldar.lejer.ro