IUBIRILE TOXICE - WALTER RISO

“ De ce esuam atat de mult in dragoste ? De ce atâţia oa­meni aleg persoana greşită sau se implică în relaţii pe cât de periculoase, pe atât de iraţionale ? De ce ne complăcem în re­laţii dureroase? Credem că iubirea este de neînvins şi uităm un lucru esenţial pentru supravieţuirea amoroasă: acela că nu toate legăturile sentimentale sunt benefice pentru bunăs­tarea noastră. Fie că ne place sau nu, unele moduri de a iubi sunt pur si simplu insuportabile şi obositoare, chiar şi dacă avem instincte masochiste şi o atitudine supusă. Nu spun că astfel de persoane nu ar merita să fie iubite; ceea ce afirm este că orice legătură afectivă, în care valorile noastre esenţiale sunt ameninţate, nu este recomandată pen­tru propria fericire, indiferent de câtă iubire s-ar afla la mij­loc. Sunt de acord cu faptul că viaţa de cuplu nu este uşoară şi că toţi trebuie să „sacrificăm" anumite lucruri (fireşte, într-un mod constructiv) pentru ca relaţia să prospere; cu toate acestea, unele moduri de a iubi sunt foarte dificil de abordat si tolerat, chiar şi pentru acei „îndrăgos­tiţi de dragoste", care suportă cu tărie orice. Aceste tipologii afective disfuncţionale îl consumă pe celălalt si îl storc de energie, îl mistuie încet sau îl tulbură într-atât de tare încât ajunge să se simtă în mod inexplicabil vinovat sau să creadă că suferinţa din dragoste este normală şi comună (de parcă a iubi si a fi victimă ar fi unul şi acelaşi lucru). Este drept că nimeni nu-i perfect si că toţi avem micile noastre „nebunii", Insa tipurile de relaţii pe care le voi menţiona depăşesc cu mult stadiul unei mărunte şi inofensive preferinţe şi nu ţin de un simplu capriciu: sunt atitudini extrem de toxice pen­tru cei care se decid să intre în asemenea jocuri emoţionale. Putând să le identificăm, vom fi în stare de acum înainte să luăm decizii mai sănătoase si mai bine gândite cu privire la viitorul nostru emoţional, fie să le evităm, dacă încă nu am fost afectaţi, fie să le confruntăm, dacă suntem deja implicaţi sentimental. Prevenire şi confruntare, iată două strategii de supravieţuire ghidate de raţiune.

Ne-a fost întipărită în minte ideea că trebuie să acceptăm partenerul aşa cum e, şi că este greşit să îi cerem să facă lu­cruri care nu îi stau în fire sau pe care nu vrea să le facă; altfel spus, că există pentru fiecare un fel de a fi cu care trebuie să ne conformăm, din respect pentru acesta. Sunt de acord, însă cu câteva precizări. Eu aş spune că trebuie să acceptăm felul de a fi al partenerului, însă numai dacă asta nu presupune un sacrificiu psihologic din partea noastră. Te accept aşa cum eşti, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers propor­ţională cu a mea, înseamnă că între noi ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui, în faţa unei incompatibilităţi majore, voin­ţa si bunele intenţii tind să nu fie suficiente pentru a rezolva problema. Cum întreţii o relaţie potrivită si liniştită cu cineva care se crede unic si special si care nu se poate iubi decât pe sine ? Cum poţi reuşi să ai o relaţie cel puţin decentă cu un om care te consideră de neglijat sau cu cineva ale cărui senti­mente faţă de tine oscilează constant între iubire şi ură ? Cum să îi supravieţuieşti unei iubiri insistente, care nu-ţi lasă loc să respiri, sau unei iubiri năucitoare si ambivalenţe în care celălalt nu poate trăi „nici cu tine, nici fără tine" ? Cum men­ţii o relaţie reciprocă şi tandră atunci când partenerul te îm­piedică să îţi exprimi afecţiunea ? Cum îţi trăieşti iubirea în linişte cu cineva care te domină pentru că are impresia că eşti o fiinţă incapabilă şi inutilă? Te-ai dărui trup si suflet cuiva care te consideră un potenţial inamic si care, în fiecare zi regretă că te iubeşte? Ai continua relaţia cu o persoană infidelă care nu este capabilă să îşi părăsească amantul? Sunt atâţia martiri şi sunt atât de veneraţi în cultura aceasta a iu­birii necondiţionate.

La ce tipologii afective mă refer ? La un grup select, şi nu tocmai faimos, întrucât majoritatea operează în spatele corti­nei. Se poate să fi avut contact cu unele dintre ele (fie pentru că am fost victime directe ale acestor moduri de a iubi, fie pentru că am cunoscut pe cineva împotmolit într-o relaţie tra­umatizantă din care nu este capabil să iasă), aşa cum se poate să ne fie si total necunoscute, permiţându-le astfel să dea ocol vieţii noastre şi să ne pândească din umbră. Mă voi referi concret la opt tipologii afective, cele care sunt considerate ex­trem de vătămătoare si primejdioase pentru bunăstarea emo­ţională a cuiva: tipul histrionic-teatral (iubire hărţuitoare), tipul paranoid-vigilent (iubire suspicioasă), tipul pasiv-agresiv (iubire subversivă), tipul narcisist-egocentric (iubire egoistă), tipul obsesiv-compulsiv (iubire perfecţionistă), tipul antisocial arţăgos (iubire violentă), tipul schizoid-sihastru (iubire distantă sau indiferentă) şi tipul limitrof-instabil (iubire haotică). Fiecare dintre acestea poartă în sine una sau mai multe antivalori care se opun unei iubiri împlinite si sănătoase.   

   

Nu se poate pune la îndoială faptul că nu avem cu toţii aceeaşi părere despre ce înseamnă o relaţie bună de cuplu. Există persoane care consideră că o legătură bazată pe iubire trebuie să dureze toată viaţa şi, deci, toleranţa nu are limite. Mai sunt şi cei care cred că nu trebuie neapărat să mergi până în pânzele albe şi că iubirea nu are nimic de-a face cu fap­tul de a îndura absurdităţile şi stările patologice ale celuilalt. Fiecare hotărăşte pentru sine ce are de făcut şi până unde trebuie să meargă, în funcţie de convingerile sale şi de viziu­nea asupra lumii. Cu toate acestea, ne putem pune de acord asupra unui lucru esenţial: o relaţie reuşită este aceea în care ambii parteneri sunt mulţumiţi, îşi pot realiza planurile de viitor şi niciunul nu-şi vede drepturile încălcate."

LINISTEA VORBESTE

Observă că în momentul în care remarci tăcerea din jurul tău, nu gândeşti. Eşti conştient, dar nu gândeşti. Atunci când eşti conştient de tăcere, urmează imediat starea aceea de alertă interioară calmă. Exişti în prezent. Ai scăpat de miile de ani de condiţionare umană colectivă. Uită-te la un copac, la o floare, la o plantă. Lasă-ţi con- ştiinţa să se odihnească privindu-le. Cât de liniştite sunt, cât de adânc înrădăcinate în existenţă. Dă-i voie naturii să te înveţe ce este liniştea.
Când te uiţi la un copac şi îi percepi liniştea, devii şi tu liniştit. Stabileşti un raport cât se poate de profund. Te simţi una cu orice lucru pe care îl percepi în şi prin linişte. Sentimentul că eşti una cu tot ce există pe lume înseamnă iubirea adevărată.
Tăcerea este utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniştea. Chiar şi atunci când e zgomot, poţi să fii conştient de liniştea din spatele zgomotului, de spaţiul în care se produce zgomotul. Acela este spaţiul lăuntric al stării de conştiinţă pură, conştiinţa în sine. Poţi deveni conştient de conştiinţă ca fiind fundalul în care se nasc toate percepţiile senzoriale şi toate gândurile tale. Să devii conştient de conştiinţă înseamnă apariţia liniştii lăuntrice.
Orice zgomot deranjant poate fi la fel de util ca tăcerea.
Cum? Renunţă la a-i rezista interior zgomotului, lasă-l să fie aşa cum este, această acceptare te va purta pe ţinutul păcii lăuntrice care este liniştea.
Ori de câte ori accepţi un moment aşa cum este el – indiferent sub ce formă se prezintă – eşti liniştit, eşti împăcat.
Acordă atenţie clipelor de răgaz – pauza dintre două gânduri, pauza scurtă şi tăcută dintre cuvintele unei conversaţii, dintre notele unui pian sau ale unui flaut sau pauza dintre inspiraţie şi expiraţie.
Atunci când acorzi atenţie acestor pauze, conştientizarea a “ceva” devine, pur şi simplu, conştientizare. Dimensiunea fără formă a conştiinţei pure iese la suprafaţă şi înlocuieşte identificarea cu forma.
Inteligenţa adevărată funcţionează fără zgomot. Liniştea este locul în care se găsesc creativitatea şi soluţiile problemelor. Să fie liniştea doar absenţa zgomotului şi a conţinutului? Nu, este inteligenţa însăşi – conştiinţa subterană din care se nasc toate formele. Şi cum ar putea fi separat acest lucru de tine? Forma care crezi că eşti tu s-a născut din această dimensiune şi este susţinută de ea.
Este esenţa tuturor galaxiilor şi a firelor de iarbă; a tuturor florilor, pomilor, păsărilor şi a tuturor celorlalte forme. Liniştea este singurul lucru din această lume care nu are formă. Însă, pe de altă parte, nu este cu adevărat un lucru, şi nu face parte din lume.
Când priveşti un pom sau o fiinţă umană aflată în linişte, cine priveşte? Ceva mai adânc decât persoana. Conştiinţa se uită la creaţia sa.
În Biblie se spune că Dumnezeu a creat lumea şi a văzut că era bună. Acelaşi lucru îl vezi şi tu când priveşti din linişte, fără gânduri.
Ai nevoie de mai multe cunoştinţe? Mai multe informaţii, analize intelectuale sau calculatoare mai performante vor salva, oare, lumea? Nu cumva de înţelepciune are cea mai mare nevoie lumea din ziua de azi?

Lasă liniştea să-ţi conducă faptele şi cuvintele.

Eckhart Tolle - "Linistea vorbeste. "

IUBIREA SI ATEUL

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu – nu era om rău, dar era lipsit de credinţă – care l-a întrebat, la un moment dat, pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci, ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. Ei, tot aşa îl simt şi eu pe Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îşi găseşte liniştea atunci când simte iubirea lui Dumnezeu pentru mine, cel care sunt. El mă iubește cu toate defectele mele, cu toate capriciile și cu tot ce sunt sau reprezint. Chiar dacă nu știi, el te iubește și pe tine.
- Nu cred asta, spuse ateul. Eu nu simt nimic.
- Nu simți pentru ca mintea ți-a ridicat o barieră și inima ta nu mai poate simți iubirea.
- Nu-i adevărat. Eu știu să iubesc și să fiu iubit. Am o femeie care mă iubește și pe care o iubesc.
- Atunci închide ochii și gândește-te la ea. Vei simți iubirea ta cum crește. Apoi adaugă toate persoanele care-ți sunt dragi, chiar și pe cele care nu-ți sunt. Adaugă animalele, pune în inima ta plantele și fiecare fir de praf din Univers. Când le vei simți pe toate, în cercul iubirii din inima ta, atunci îl vei cunoaște pe Dumnezeu. În acest fel simplu, vei putea simți și tu iubirea lui Dumnezeu pentru tine. Dacă nu simți asta, înseamnă că nu l-ai găsit încă. Iar dacă ai simțit, atunci înseamnă că l-ai găsit deja, dar nu l-ai recunoscut, pentru că Dumnezeu este iubire.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.” (Sfântul Isaac Sirul)