Vreau sa fiu copil....

" Vreau sa fiu copil…- imi spun, aproape seara de seara, cu inocenta pe care nu au reusit sa mi-o alunge pe de-a-ntregul nici caderile, nici departarile, nici asteptarile. Si astept sa ma visez intoarsa in epoci lipsite de haine frumoase, dar si de griji si de raspunderi. In vremuri neintamplate, in care sa fiu sora copiilor mei si sa alergam toti, impreuna, pe dealuri ale copilariei fara sfarsit.
Jinduiesc dupa vis chiar daca stiu ca, atunci cand ma voi trezi, imi voi aduce aminte ca trebuie sa merg mai departe. Sa strabat pas cu pas toate varstele, toate implinirile, toate erele, toate amagirile si dezamagirile ultimelor incercari. Si ale ultimelor iubiri. Pentru ca am vrut sa fiu mare. Si sunt, chiar daca acum as da orice sa rastorn inapoi lumile, dorintele, varstele…
Imposibil..."

Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume.

Cel mai usor mod de a va asuma puterea este sa le dati putere celor din jur.

Aveti grija unul de celalalt, ori de cate ori o puteti face, tineti minte ca este doar un joc si jucati-va frumos impreuna.

Gasiti o cale sa dati chiar si un strop de putere, unei singure persoane, in fiecare zi – si viata voastra se va schimba peste noapte. 

OBSESIA

"1. Obsesia ca semnal psihic apare atunci când a avut loc o schimbare a sistemului iar noi întârziem să ne adaptăm acesteia (să refacem dizarmoniile pe care aceasta le-a produs).

2. Ca semnal psihic, obsesia apare deci ca o formă de manifestare a suferinţei psihice (fiind o suferinţă psihică repetată – care creşte în intensitate cu fiecare repetare) şi ne este transmisă de supraconştient pentru a ne indica că în acel moment menţinem în psihic raţionamente greşite (aşteptări false), care ne împiedică să ne adaptăm optim şi rapid unei schimbări ce a afectat armonia sistemului propriu.

3. Acest semnal se declanşează în momentul când intrăm în contact cu un stimul nou şi nu reuşim nicicum să ne adaptăm lui.

4. Pentru a face o comparaţie elocventă, e ca şi cum cineva ar aduce un dulap mare şi l-ar pune în mijlocul camerei unde stăm, astfel că începând cu prima dată când luăm contact cu această schimbare, dacă nu ne adaptăm optim ei (de exemplu prin punerea dulapului într-un colţ sau prin scoaterea lui afară) refăcând ordinea şi armonia din cameră, o să fim “obsedaţi” de acest dulap – de fiecare dată când vrem să facem ceva în casă ne vom împiedica de el.

5. Obsesia deci apare ca repetare a unui semnal de alarmă în mod continuu, până când stimulul care l-a declanşat – elementul perturbator al armoniei unui sistem – este împiedicat să se mai manifeste.

6. Prin urmare obsesia, ca stare de alarmă, dispare doar când armonia sistemului este refăcută (dulapul “este pus la locul lui”)."

"Etica Armoniei - Radu Lucian Alexandru

Viaţa voastră de zi cu zi este templul vostru, religia voastră. - Khalil Gibran -

Când găseşti un diamant care nu-i al nimănui, e al tău. 

Când găseşti o insulă care nu-i a nimănui, e a ta. 

Când ai cel dintâi o idee, o brevetezi: e a ta! 

Aşa că eu sunt stăpânul stelelor, pentru că nimeni înaintea mea nu s-a gândit vreodată să le stăpânească.
- Antoine de Saint-Exupery –

Nu limita un copil la cele învăţate de tine, fiindcă el s-a născut în alte vremuri. - Rabindranath Tagore –

INTARIREA CONSTIENTULUI PRIN CONTEMPLARE

"1. Metoda de întărire a manifestării conştientului specifică contemplării presupune ca pentru o anumită perioadă de timp (de la zece minute în sus) să adoptăm faţă de circumstanţele cu care intrăm în contact şi faţă de automatismele mentale (gânduri, raţionamente) declanşate automat de aceste circumstanţe, o atitudine de contemplare: 

1.1- doar le privim fără comentarii, doar le privim cu atenţie, fără însă a dezvolta sau analiza nici un raţionament care apare în faţa conştientului.

2. Doar privim atenţi, fără să dezvoltăm nici un raţionament.

3. Atâta timp cât menţinem această atitudine de contemplare faţă de propriile noastre gânduri care se nasc în legătură cu diferite circumstanţe în mod automat, conştientizăm din ce în ce mai profund că noi nu suntem doar aceste gânduri, ci suntem şi o o instituţie psihică care le creează pe acestea.

4. Vom observa cum acestea vin şi pleacă, se apropie şi se depărtează de conştientul nostru şi dacă acesta nu le susţine pe nici una dintre ele (nu se identifică cu ele, nu le lasă să se manifeste automat) acestea nu se vor putea manifesta. 

5. Atunci, în aceste momente când practicăm contemplarea (non-identificarea şi non-implicarea), propriilor gânduri conştientizăm că noi nu suntem doar aceste gânduri, că noi suntem şi creatorul lor: 

5.1- conştientizăm rolul de creator şi coordonator al automatismelor mentale subconştiente pe care îl are conştientul.

6. Contemplarea o putem face aşezaţi fiind sau în mişcare. 

7. Când o facem în mişcare fiind vom fi atenţi la fiecare mişcare pe care o facem - doar o vom contempla fără să o analizăm în vreun fel (doar conştientizăm mişcările). 

8. Dacă mergem doar mergem, dacă stăm doar stăm, dacă mâncăm doar mâncăm – doar contemplăm aceste acţiuni fără a susţine sau dezvolta în psihicul nostru nici un automatism mental declanşat de aceste circumstanţe.

9. Datorită specificului exerciţiului, e necesar să fim precauţi cu practica lui: să nu îl facem când avem de efectuat operaţii mai complexe sau mai periculoase (când mergem cu maşina etc.), să nu îl facem în locuri cu grad crescut de pericol (pe stradă, etc). 

10. Acest exerciţiu e menit pentru a mări capacitatea proprie de detaşare şi pentru a putea astfel mai uşor ulterior a împiedica pentru un timp manifestarea automată a vechilor automatisme - timp necesar pentru analiza conştientă critică, detaşată, atentă a lor.

11. Prin acest exerciţiu, conştientul este întărit fiind folosit într-o manieră specifică lui - privirea atentă a circumstanţelor cu care ne confruntăm şi detaşarea de ele pentru a le putea analiza obiectiv.

12. Dar conştientul mai are o funcţie care vine imediat (în mod natural), după cea precizată mai sus, anume aceea de analiză critică, discriminativă a acestor circumstanţe pe care acum (după detaşare) le poate analiza cât mai obiectiv.

13. Exerciţiul de contemplare are rolul lui specific şi limitat precizat mai sus şi trebuie luat ca atare.

14. Este recomandat a fi practicat zilnic în reprize de cel puţin zece minute (în circumstanţe prielnice), cel puţin pe perioada primelor luni de practică a Armonizării Psihice, pentru a se putea astfel întări cât mai mult capacitatea de detaşare conştientă necesară pentru parcurgerea acestui proces." 

Radu Lucian Alexandru - "Etica Armoniei"

Ai sperat, ai visat, ai pierdut? Ce contează? Mai poţi pierde, mai poţi visa, mai poţi învinge. 

Asta contează!
- Aurelian Silvestru –

Numai ceea ce vine din inima atinge inima celuilalt. - Pr. Tadei -

CUM SE "TREZESTE" CONSTIENTUL, CONSTIINTA ?

"1. Răspunsul e simplu: la contactul cu circumstanţe noi, altele decât cele pentru care el a creat deja automatisme mentale de răspuns.

2. Când psihicul se confruntă cu circumstanţe noi, cu informaţii noi, pentru care conştientul nu a avut cum să pregătească nici un răspuns încă (nici un automatism mental), conştiinţa este în mod natural activată.

3. Deci pentru a putea trezi conştiinţa dintr-un psihic dat acesta trebuie confruntat cu circumstanţe absolut noi sau informaţii noi cu care nu s-a mai confruntat înainte şi ţinut în contact cu aceste circumstanţe până se “dezmeticeşte pe deplin”.

4. Aceasta deoarece mai ales dacă a “dormit” mult, conştiinţa se trezeşte şi se dezmeticeşte mai greu.

5. “Pilotul automat” confruntat cu circumstanţe noi caută prima dată să rezolve singur problema şi de obicei când se confruntă cu acestea, pentru că nu se poate adapta lor (datorită unor programe specifice încorporate, de genul “fricii” şi “orgoliului” ş.a.), fuge (încercă să fugă) de ele în circumstanţe familiare.

6. De aceea, pentru ca conştiinţa să se trezească pe deplin, trebuie ca psihicul să fie obligat într-un fel sau altul să stea în contact cu stimulii noi o mai lungă perioadă de timp pentru ca astfel “pilotul automat”, văzând că nu poate rezolva problema şi nici nu poate să o ocolească (să fugă de noile circumstanţe în circumstanţe familiare), să se simtă nevoit să trezească conştiinţa.

***

7. E ca şi cum stăpânul unei case ar da ordin dimineaţa slujitorilor săi ce să facă în diferite circumstanţe care crede el că se pot ivi atâta timp cât el doarme şi apoi merge la culcare. 

8. Dacă el a reuşit să prevadă tot ce se poate întâmpla slujitorii vor ştii ce să facă în fiecare circumstanţă care va apare pe parcursul zilei şi nu va fi nevoie să-l trezească pe stăpân.

9. Dar dacă la un moment dat se confruntă cu o circumstanţă faţă de care stăpânul nu le-a spus în prealabil ce să facă atunci în prima fază vor încerca să o amâne, să o ocolească dacă se poate.

10. Dacă acest lucru nu se va putea atunci vor fi nevoiţi să-l trezească pe stăpân să le spună ce să facă în această circumstanţă.

11. Stăpânul este conştientul, slujitorii sunt automatismele mentale care se regăsesc în subconştient.

12. Aceştia au o libertate de acţiune relativ mică, pot improviza, dar numai puţin. 

13. Conştientul e singurul care poate să hotărască ce să facă în circumstanţele cu adevărat noi.

14. Bineînţeles că conştientul ar trebui să fie treaz cât mai des cu putinţă şi să vegheze dacă automatismele mentale sunt sau nu potrivite în anumite circumstanţe. 

15. Adică “stăpânul” nu ar trebui să doarmă în timpul zilei dacă vrea ca afacerile să-i meargă bine. 

16. “Slujitorii” oricât interes şi-ar da nu pot să facă lucrurile la fel de bine singuri (de capul lor) – cu siguranţă nu la fel de bine ca atunci cînd ar fi coordonaţi şi supraveghiaţi tot timpul de “stăpân”.

17. În societatea actuală, conştientul oamenilor doarme pentru că societatea este de aşa natură încât încurajează prin tot ce face acest somn: după cum toată lumea ştie, ea încurajează memoria şi nu iniţiativa şi analiza lucidă permanentă.

18. Astfel, datorită contextului social, conştiinţa este solicitată destul de puţin să se manifeste şi ca atare nu o face.

19. Prin urmare, dacă apar circumstanţele noi şi conştiinţa se trezeşte pentru o vreme, mai trebuie ca apoi să fie menţinută trează (şi aici intervine necesitatea formării şi desfăşurării Armonizării Psihice de Grup), până “se obişnuieşte” a fi trează tot timpul pe parcursul zilei.

20. Astfel, cu timpul, se ajunge la stadiul în care conştientul este “treaz” tot timpul şi coordonează manifestarea diferitelor automatisme mentale, controlând deci nu numai crearea şi/sau distrugerea lor (respectiv întărirea /dezvoltarea şi/sau slăbirea lor), ci şi momentul când să se manifeste sau nu.

21. Este evident faptul că odată create automatismele se pot manifesta automat, fără intervenţia conştientului dacă acesta le permite acest lucru.

22. Aşadar oamenii, în contextul societăţii actuale, funcţionează mai mult pe „pilot automat”, folosindu-şi foarte puţin conştientul.

23. De aceea e nevoie să fie decuplaţi de pe “pilot automat” prin contactul cu circumstanţe noi (informaţii noi) şi apoi menţinuţi treji.

24. Trezirea (detaşarea de automatismele mentale, dezidentificarea de ele) se poate face dacă sunt informaţi de structura şi mecanismele psihicului prin cărţi, seminarii, conferinţe, contacte personale.

25. Menţinerea stării de trezire şi transformarea ei într-o constantă a psihicului se poate face prin activarea şi folosirea cât mai deasă a conştientului (a analizei discriminatorii, atente, a diferitelor circumstanţe (idei, concepte) cu care ne confruntăm la un moment dat).

26. Pentru întărirea definitivă a poziţiei conştientului (ca şi coordonator şi stăpân al subconştientului şi ca forţă receptivă şi atentă la semnalele transmise de supraconştient), unul din procedeele cele mai bune este parcurgerea procesului de Armonizare Psihică individuală descris în această carte.

27. Pentru începerea acestui proces trebuie, cum am mai precizat, să se trezească conştientul, să se realizeze că acesta este distinct de subconştient şi astfel să existe posibilitatea de a se detaşa de acesta pentru a-l putea analiza cu atenţie.

28. E imperios necesar ca conştientul să nu se mai identifice cu diferitele automatisme mentale (mânii, frici, tristeţi, dogme, credinţe etc.) pe care le crează, conştientizând că el are o natură diferită de a lor, că el (conştientul) le-a produs la un moment dat în trecut şi tot el le poate distruge dacă nu se mai dovedesc utile cu adevărat intereselor noastre - anume păstrarea armoniei şi existenţei Sistemului.

29. Subconştientul (diferitele raţionamente şi moduri de gândire specifice, devenite automatisme psihice) este creaţia conştientului cu care acesta se poate identifica în mod eronat doar când „adoarme”, doar când intră pe „pilot automat” şi îl lăsă pe acestea să acţioneze în locul său.

30. Odată trezită conştiinţa ea trebuie menţinută trează şi în acest sens ea trebuie să se antreneze, să efectueze Armonizarea Psihică individuală.

31. În paralel cu aceasta, pentru a-şi întări poziţia în cadrul psihicului, ea trebuie folosită cât mai des, trebuie menţinută la conducerea psihicului cât mai mult timp cu putinţă şi acest lucru se poate face prin două metode pe care le vom descrie în continuare, anume:

- contemplarea şi

- amintirea de conştient.

32. Trebuie să ne obişnuim a ne detaşa de propriile gânduri şi de diferitele circumstanţe cu care ne confruntăm şi să ne obişnuim să nu mai lăsăm să se manifeste automat vechile automatisme.

33. Această detaşare de vechile automatisme şi această întrerupere a manifestării lor automate se întăreşte prin practica constantă a tehnicilor de contemplare.

34. Analiza critică, discriminativă, specifică conştientului, e făcută posibilă de detaşarea şi întreruperea manifestării automate a vechilor automatisme şi se întăreşte prin practica constantă a “amintirii de conştient” şi a Armonizării Psihice individuale."

Radu Lucian Alexandru - "Etica Armoniei"

http://etica-armoniei.blogspot.ro/

DESPRE PRIETENI

Cugetă tu însuți în anumite ocazii cât de diferite sunt sentimentele, cât de împărțite sunt părerile chiar între cunoștințe apropiate; cum aceleași păreri au o poziție sau intensitate cu totul diferită în mințile prietenilor tăi decât în a ta; câte sute de prilejuri nu se ivesc pentru neînțelegeri, pentru despărțiri ostile. După toate acestea ai să-ți spui: ”cât de nesigur e pământul pe care se odihnesc toate prieteniile și legăturile noastre, cât de aproape sunt ploile reci sau vremea rea, cât de singuri sunt oamenii!”

Dacă cineva înțelege aceasta și faptul că toate părerile, în maniera și vehemența lor, sunt la semeni la fel de necesare și de neintenționate ca și acțiunile lor, dacă reușește să aibă ochi pentru această necesitate interioară a opiniilor din întrepătrunderea indisolubilă a caracterului, meseriei, talentului, anturajului – va scăpa de amărăciunea și asprimea oricărui sentiment care l-a făcut pe înțelept să strige: „Prieteni, nu există prieteni!”.

Mai degrabă va recunoaște sieși: da, există prieteni, dar au fost aduși de viziunea greșită și amăgitoare asupra ta: și trebuie că au învățat tăcerea pentru a-ți rămâne prieteni; căci întotdeauna asemenea relații între oameni se sprijină pe faptul că unele lucruri nu sunt spuse niciodată, nici măcar pomenite; dar dacă pietricelele s-a pus în mișcare, vine prietenia din urmă și se sparge.

Există oameni care să nu fie jigniți de moarte când află ce știu cu adevărat despre ei cei mai de încredere prieteni? Prin faptul că ne cunoaștem și văzând însăși ființa noastră ca o sferă schimbătoare de păreri și dispoziții, învățând astfel să o disprețuim puțin, reintrăm în echilibru cu ceilalți. Este adevărat că avem motive bune să respectăm prea puțin pe fiecare cunoscut al nostru, fie el și cel mai mare; dar la fel de bine le putem întoarce împotriva noastră.

Așa că trebuie să ne suportăm unii pe alții, pentru că de fapt ne suportăm pe noi înșine; și poate că va veni odată pentru fiecare cea mai fericită oră în care va spune: „Prieteni, nu există prieteni!” aşa strigă înţeleptul muribund;Dușmani, nu există dușmani!” strig eu, nebunul viu.

Friedrich Nietzsche

INTELEGEREA ESTE UN ALT NUME AL IUBIRII

“Uneori te simți gol pe dinăuntru. Simți un vid interior, o enormă lipsă a… “ceva”. Nu știi cauza: acel “ceva” este extrem de vag, chiar dacă sentimentul golului interior este foarte puternic… Și aștepți și speri să ți se întâmple ceva mult mai bun, astfel încât să te simțim mai puțin singur, mai puțin gol.

Dorința de a ne înțelege și de a înțelege viața este o sete profundă. Și există, de asemenea, setea adâncă de a fi iubit și de a iubi. Suntem pregătiți să iubim și să fim iubiți. Este firesc să fie așa. Și, pentru că te simți gol pe interior, încerci să afli o destinație pentru iubirea ta. Și uneori, fără a avea timp să te înțelegi, găsești deja acea destinație. Iar când îți dai seama că, firesc, nu toate speranțele și așteptările pot fi îndeplinite de către persoana spre care ți-ai îndreptat iubirea, vei continua să te simți gol…

Vrem să găsim ceva, dar nu știm ce anume pentru a ne începe căutarea. (…) Adesea, atunci când spunem cuiva “te iubesc”, ne concentrăm mai mult la noi, cei ce ne declarăm iubirea, și mai puțin pe calitatea iubirii ce este oferită. Iar aceasta se întâmplă pentru că sunt captivi ai sinelui. Credem că avem un sine. Dar un sine nu poate exista separat de persoană. O floare este alcătuită doar din elemente non-florale, cum ar fi clorofila, lumina soarelui și apă. Dacă ar fi să elimina toate elementele non-floare din floare, nu ar mai rămâne din floare nimic. O floare nu poate exista doar prin ea însăși.

Oamenii sunt asemeni florilor: nu pot exista doar prin sine. Pot doar co-exista. Eu sunt alcătuit doar din elemente non-eu, cum ar fi pământul, soarele, părinții și strămoșii. Iar într-o relație, dacă poți să vezi natura coexistenței tale cu cealaltă persoană, poți să vezi că suferința celuilalt este propria ta suferință și că fericirea ta este fericirea celuilalt.

De multe ori, ne îndrăgostim nu pentru că îl iubim și îl înțelegem cu adevărat pe celălalt, ci pentru a ne distrage atenția de la suferința noastră. Însă abia când învățăm să ne iubim, să ne înțelegem și să avem o compasiune reală pentru noi înșine, putem iubi și înțelege cu adevărat o altă persoană.

Atunci când reușim să ne alimentăm și să ne susținem propria fericire, ne hrănim capacitatea de a iubi. De aceea, a iubi înseamnă a învăța arta de a-ți alimenta propria fericire.

A înțelege suferința cuiva este cel mai bun cadou care poate fi dăruit unei alte persoane. Înțelegerea este un alt nume al iubirii. Dacă nu înțelegi, nu poți iubi.

Thich Nhat Hanh

RESPIRARI

Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul.
Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de strămoşul altuia. 

Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moştenit vreo umbră de arbore. 

Sădeşte-te tu însuţi, dacă nu s-a sădit pentru tine! 

Fii strămoş, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.
- Nichita Stănescu –

Când cineva a îndrăgit o floare cum numai una singură se află între milioanele şi milioanele de stele, lucrul acesta este de-ajuns pentru ca el, privindu-le, să fie fericit. 

"Floarea mea, îşi spune el, e undeva, acolo..."

Antoine de Saint-Exupéry - Micul Prinț 

ORICE DAR E O BUCATICA DE SUFLET

Orice dar e o bucăţică de suflet. Şi tot ce dai din toată inima e de un preţ ce nu se poate socoti. Adevărata valoare însă a darului e pururea hotărâtă de dragostea cu care-i primit. 
- Alexandru Vlahuţă –

SACRIFICIUL

Întotdeauna, dintr-un lucru bun ţi se dă mai mult. Dacă iubirea te face să te simţi bine, va fi mai multă iubire. Dacă banii te fac să te simţi bine, vei atrage mai mulţi bani. Dacă ceea ce faci cu timpul tău te face să te simţi bine, vei avea mai mult timp pentru a face acel lucru.
Dar dacă aceste lucruri nu-ţi fac plăcere, vei avea mai puţin din ele. Lucrurile de care nu te bucuri, nu prosperă. Ceea ce faci din spirit de sacrificiu sau vinovăţie, devine dificil şi problematic.
Poţi să faci un milion de afirmaţii, dar nu vor avea nici un efect. Universul nu sprijină ceea ce faci din spirit de sacrificiu sau vinovăţie.
E chiar atât de simplu!
Paul Ferrini

DANSUL SI DESTINATIA

În final, toate lacurile şi râurile se varsă în mare. Toate formele de iubire se topesc în iubirea divină – necondiţionată, esenţă a cine şi a ce suntem.
Cu toţii suntem atraşi de un curent interior spre a ne naşte, a creşte, a ne individualiza şi a ne contopi într-un întreg mai mare. Acesta este dansul divin.
Frumuseţea constă în aceea că totul se petrece de la sine. Pentru că acest lucru să se întâmple, noi nu trebuie să facem nimic.
Paul Ferinni

Cum as putea sa mi-l mai tin in mine sufletul cand mi-l mangai tu? - Rainer Maria Rilke -

Nu ma indoiesc ca maretia si frumusetea lumii sunt ascunse in orice nimic din lume. - Walt Whitman –

Ca să poţi să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere toate iernile care iti ies in cale! - Octav Bibere

DESPRE IMPORTANTA TEMPERAMENTELOR IN EDUCATIE - PARTEA II

Daca copilul este melancolic, sarcina de a-l ghida este una foarte grea. Esential pentru el este ca dascalul sa fie o persoana experimentata, trecuta prin viata, ale carei cuvinte si actiuni sa fie determinate si de experienta lui proprie si incercarile prin care a trecut. Compasiunea pentru destinele oamenilor potenteaza dezvoltarea melancolicului. Dascalul trebuie sa porneasca de la disconfortul si temerile melancolicului, adanc inradacinate in acesta si greu de disciplinat, dar care pot fi redirectionate. Nu incercarea de a-l distrage si de a-l amuza il ajuta, ci aceea de a-i arata ca suferinta lui este legitima, ca in viata exista motive obiective pentru tristete si suferinta, iar aceasta nu exista doar in sufletul sau.

Cresterea

Desi pare mereu sigur pe el, are nevoie de incurajari si complimente pentru succesul sau, pentru a nu-i fi teama de esec si a iesi din zona de siguranta. Este blocat de reprosuri si tratament dur, raspunde bine la sfaturi calme si prietenoase. Nu-i place sa i se spuna ca a gresit, este de preferat sa i se aminteasca anumite sarcini cu blandete si indirect.

Educarea

Copilul melancolic lucreaza foarte bine daca se stabilesc scopuri, asteptari si sisteme clare. Trebuie incurajat prin complimente pentru deprinderile si cunostintele sale, nu pentru personalitate, entuziasm si creativitate, iar complimentul trebuie sa fie obiectiv si bazat pe criterii clare de evaluare, nu pe opinii personale si intuitie. Este metodic si sistematic, verifica si reverifica pana la perfectiune (lucru care-i consuma mult timp, pentru ca va relua si va reface procesul sau lectia de mai multe ori). Este bine sa i se acorde acest timp si sa fie intrebat ce l-a nemultumit pe durata procesului (pentru a-l incuraja sa-si accepte mai usor munca depusa) si sa se sublinieze anumite aspecte foarte bune ale unei lucrari.

Ii place sa invete prin atingere, ii sunt utile activitatile practice, dar nu cele extrem de repetitive. E bine sa urmeze un obiectiv, fara sa se blocheze in activitatile repetitive. Acest lucru poate fi uneori un mod de aparare si, daca nu face progrese, inseamna ca este suparat sau anxios dintr-un anumit motiv si cauzele trebuie investigate. Este esential pentru el echilibrul clasei pentru a se putea desfasura. O clasa haotica nu-l ajuta sa invete la potential maxim.

Ii plac lucrurile logice: matematica, gramatica si proiectele stiintifice, dar va beneficia de toate aspectele educatiei. Daca este „scos la tabla” poate fi nervos si se poate impotrivi, din cauza atentiei care i se acorda si a presiunii resimtite, se poate incurca usor. Pe masura ce se familiarizeaza cu clasa, devine mai participativ. Este fericit cand este tinut ocupat, datorita bucuriei si relaxarii resimtite din procesul de organizare si activitate. Nu-i place sa fie lasat ore intregi de capul lui, cu gandurile proprii.

Daca copilul este flegmatic, nu trebuie crescut izolat. Toti copiii trebuie sa aiba prieteni, dar pentru flegmatic acest lucru este extrem de important. Mai mult, prietenii sai trebuie sa aiba interese variate, pe care acesta sa le impartaseasca, lucru care-l va ajuta sa depaseasca indiferenta fata de lume. Copilul flegmatic nu reactioneaza direct la lucrurile propriu-zise, ci la modul in care acestea se reflecta in ceilalti si de aici in sufletul sau. Trebuie sa-i punem la dispozitie obiecte si evenimente cu care atitudinea sa flegmatica sa se potriveasca si sa-i directionam impasivitatea catre obiecte cu care poate fi flegmatic.

Cresterea

Copilul flegmatic se hraneste cu liniste (asigurarea ca totul este ok), spatiu personal, acceptare, respect, corectitudine, bunatate, mese gatite in casa, conversatie interesanta, carti si activitati intelectuale, imbratisari si exercitii fizice. Atentie la critica – o percepe foarte profund si isi revine foarte greu. Nu-i plac tipetele, discutiile in contradictoriu, mancarea fast-food, muzica tare, zgomotul constant sau lucrurile bruste. Este bine de stiut ca are nevoie de sprijin sa-si revina dupa un rau suferit, din partea familiei sau unui prieten apropiat (sunt recomandate si terapiile cu ierburi sau aromoterapia).

Educarea

Nu are ambitia de a fi bun, ci aceea de a cunoaste. Va fi interesat de educatie, dar nu va simti nevoia sa termine rapid o sarcina sau sa aprofundeze. Il intereseaza mai degraba procesul, decat rezultatul. Adesea acest lucru il impiedica sa invete ceea ce trebuie sa invete. Va fi un elev bun daca va fi stimulat din exterior (jocuri, competitii de grup, provocari, sarcini, termene limita etc.). Trebuie sa i se acorde timp sa absoarba informatia si sa exploreze, nu sa fie limitat de timp inainte sa inteleaga.

Adesea, poate parea ca intelege mai greu decat ceilalti copii, datorita procesului propriu de analiza si absorbtie a informatiilor, dar in final va intelege conceptul extrem de clar. Cel mai bun dascal pentru flegmatic este acela care are incredere in talentul lui de a observa, de a urma exemplul si de a se folosi de timp.

Daca copilul este sangvinic, nu-l ajuta ca dascalul sa ii solicite cu orice pret atentia. Temperamentul sau nu-i permite acest lucru. In loc sa remarce de fiecare data ce lipsuri are copilul, dascalul trebuie sa lucreze cu ceea ce exista deja in copil, sa scoata in evidenta calitatile acestuia. Si intotdeauna va gasi cel putin un element cu care sa-i stimuleze atentia. Copilul sangvinic are nevoie si de o persoana-model in viata sa, o autoritate acceptata si respectata, care sa-l ajute sa-si dezvolte atentia si interesul. Mai mult decat toti ceilalti, copilul sangvinic are nevoie de oameni care sa-l iubeasca. Iubirea este cuvantul magic pentru sangvinic si trebuie sa facem totul ca sa o trezim in jurul sau.

Cresterea

Copilul sangvinic poate fi comparat cu o planta cultivata. Trebuie udata, ingrijita, are nevoie de pamant bun si sufera daca ii lipseste ceva. Vara infloreste, poate face fructe, apoi intra intr-o perioada de scadere si declin. Trebuie sa ne gandim: ce-i face bine unei plante? ce-i dauneaza? Daca o mutam, poate suferi pana prinde radacini noi, dar uneori cresc mai puternice.

Sangvinicul nu trebuie tinut in casa. Are nevoie de aer, de spatiu. Prea multa atentie (rasfat), ca si prea putina (neglijare) pot fi la fel de daunatoare. O planta fericita este o planta cu viata consecventa, lasata la soare, udata si hranita cu regularitate.

Educarea

Sangvinicul este considerat dotat, pentru ca obtine mult cu efort putin. Face multe lucruri bine in mod natural si adeseori este invidiat din acest motiv. Invata singur din carti si din tot ceea ce il inconjoara, dar scoala il va invata sa fie mai echilibrat si sa-si dezvolte calitatile de socializare. Scoala ideala este cea care imbina toate aspectele educatiei (manual, muzical, spiritual, mintal si social), nu doar aspectul academic. O atentie prea mare acordata aspectului academic-intelectual ii poate crea schimbari de stare, depresie si probleme de socializare. Copilul sangvinic trebuie expus la experiente cat mai variate, lasat sa se patrunda de acestea, lasat apoi o perioada departe de stimulul respectiv si din nou expus, astfel incat stimulul respectiv sa lucreze asupra lui, un proces similar cu modul de actiune a spiritului sangvinic propriu-zis.

Daca copilul este coleric, cheia in educatie este respectul si stima pentru o autoritate fireasca. Spre deosebire de sangvinic, unde conteaza foarte mult calitatile personale ale celorlalti, castigarea interesului si afectiunii copilului coleric porneste de la increderea pe care o are in competenta si intelegerea lucrurilor din jur, de care da dovada dascalul. Altfel, credinta in dascal si autoritatea acestuia se vor evapora. Respectul si stima sunt cuvintele cheie pentru copilul coleric. Acesta trebuie confruntat cu experiente cat mai provocatoare. Fara dificultati si rezistenta, viata lui ar deveni prea simpla pentru un spirit coleric.

Cresterea

Colericul are nevoie de multa interactiune si contact fizic. O singura persoana nu este suficient, trebuie sa-si dezvolte o retea sociala cu familia si prietenii.

Nu vrea sa doarma singur sau in patul propriu. Ii place sa ramana peste noapte la prieteni sau la rude si aceste experiente sunt esentiale pentru el. Ca sa exploreze totul la maximum si sa-si foloseasca imaginatia asa cum doreste, trebuie sa i se ofere mai multe instrumente decat celorlalti (mai multe creioane colorate, mai multe carti cu povesti, mai multe plimbari in natura etc.).

Educarea

Orice program educativ pentru un coleric trebuie sa hraneasca in mod egal sufletul si mintea, spiritul si corpul. Are nevoie de spatiu pentru miscare si de oameni cu care sa interactioneze ca sa profite la maximum de experienta de invatare. Trebuie incurajat si lasat sa se miste.

Cu siguranta nu exista retete valabile pentru toti, iar dincolo de rolul dascalului, parintii au rolul esential in formarea copilului si lucrul asupra temperamentului acestuia.

Cu totii trebuie sa tinem cont insa si de faptul ca viata fara diversitatea temperamentelor ar fi terna – temperamentele fac posibile bogatia, frumusetea si plenitudinea vietii.

Sa ne bucuram, asadar, de finetea sufleteasca si bunul simt al copilului melancolic, de rabdarea, perseverenta si dorinta de pace a copilului flegmatic, de veselia, spontaneitatea si indemanarea copilului sangvinic, ca si de forta, voiciunea si hotararea copilului coleric.

Sursa: http://www.scoalalibera.ro/- Scoala Libera Waldorf

Referinte

Kristie Karina Burns – The Temperaments and the Adult-Child relationship

Rudolf Steiner – The Four Temperaments

Rudolf Steiner – Metodica predarii si conditiile de viata ale educarii

Despre temperamentele omenesti – studii si aplicatii – Editura Triade

DESPRE IMPORTANTA TEMPERAMENTELOR IN EDUCATIE - PARTEA I

Nimanui nu-i place sa fie tratat doar ca parte a unei multimi. Ne simtim respectati de-abia atunci cand ne sunt ascultate parerile, ne este acceptat felul de a fi, ne putem exprima liber. Dar, la randul nostru, descoperim adeseori ca nu este simplu sa incerci sa iei ce-i mai bun din fiecare om, sa nu judeci, sa nu clasifici, sa accepti diversitatea si sa incerci sa intelegi ce-l defineste si ce-l motiveaza pe fiecare.

Un element esential in pedagogia Waldorf este tocmai abordarea fiecarui copil ca fiinta unica – educatie individualizata, ca opusul educatiei in masa. Lucru nu tocmai simplu, tinand cont ca aceasta educatie, mai ales in primii ani, se bazeaza foarte mult, in afara familiei, pe un singur om: educatorul, si apoi invatatorul.

Veti spune poate: si dascalul e un om ca toti oamenii, cu problemele lui, cu firea lui, nu se poate adapta la fiecare copil. Si totusi, straduinta dascalului Waldorf se indreapta in primul rand spre cunoasterea fiintei umane, a copilului si spre gasirea caii de comunicare sufletesti cu fiecare copil in parte, esentiala in procesul de predare si educare.

Un punct de pornire pentru a intelege un om, copil sau adult deopotriva, este intelegerea temperamentelor, pentru ca desi fiecare om ne intampina cu personalitatea sa unica, in esenta, se pot distinge patru temperamente de baza. Ceea ce primim de la stramosi prin gene si natura, combinat cu inzestrarea spirituala a fiecaruia (talente, predispozitii, calitati etc.) si influentat de mediul in care crestem si traim, defineste temperamentul fiecaruia.

De temperament se leaga modul in care simtim, modul in care gandim, lucrurile pe care ni le dorim, viata noastra interioara, modul in care relationam cu cei din jur si multe alte caracteristici umane. Iar cunoasterea temperamentelor promoveaza toleranta, imbunatateste relationarea, vindeca individualismul, cultiva dezvoltarea personala si ajuta oamenii sa-si atinga mai usor potentialul maxim.

Esenta fiecarui temperament poate fi descrisa astfel:

Melancolicul Rezistent ca o stanca si statornic ca pamantul.

Strans legat de pamant.

Rezistent si incapatanat, dar si de incredere si linistitor.

Functioneaza pornind de la o ordine complexa care urmeaza anumite reguli si legaturi interioare si care creeaza un sistem armonios si bine structurat.

Flegmaticul

Ca un rau, linistit si misterios; poate parea curgator si lin din afara, dar poate avea o viata interna extrem de bogata.

Dezvolta mai greu o vointa puternica.

Are o viata interioara extrem de bogata si este, adesea, neinteles. Poate fi considerat incapatanat, timid, egoist, nesigur, rece sau incet, dar dupa o analiza mai atenta a vietii sale interioare ar putea fi caracterizat mai degraba ca voluntar, introvertit, calm, introspectiv si „curgator”.

Sangvinicul

Nelinistit ca un fluture si schimbator ca anotimpurile.

Se aseamana cu zefirul si cu fluturii.

Condus de sistemul nervos; raspunde la senzatiile din jurul sau. O persoana cu ritm propriu, „cu anotimpuri”, dar care poate raspunde extrem de bine ritmului din jurul sau.

Extrem de influentat de oamenii din jur (mai ales de cel mai apropiat), de mediul in care traieste, de vreme si alti stimuli externi. Adesea fie stimulat prea mult, fie prea putin, trebuie sa caute echilibrul si sa fie sprijinit in acest sens.

Colericul

Vibrant ca focul.

Cunoscut pentru ego-ul (exprimat fizic prin sistemul circulator) puternic si asertiv.

Descris adesea ca insistent, egoist, lacom, zgomotos, plictisitor si auto-centrat.

Pentru cei care ajung sa-l cunoasca este doar ferm, cu respect de sine, voluntar, fara limite, vibrant, entuziast si hotarat.

Nu se poate spune ca unul e mai bun decat altul, pentru ca toate elementele din care sunt creati sunt la fel de importante, iar studiul acestora, asa cum am mentionat, este menit in primul rand sa permita o mai buna intelegere si acceptare a celuilalt.

Sa luam mai intai dascalul. Felul de fi al acestuia isi va pune o amprenta extrem de profunda asupra copilului pe care il educa.

Un dascal melancolic poate fi mult prea preocupat de sine, ceea ce pentru copil poate duce la interiorizarea starilor sufletesti, neexprimarea acestora. La nivel fizic, acest lucru se transpune in ritmul neregulat al respiratiei si circulatiei sanguine.

Un dascal flegmatic dominat de temperamentul sau, care lasa lucrurile la voia intamplarii, nu stimuleaza „mobilitatea interioara” a copilului. Acesta nu poate fi suficient de receptiv la nevoile copilului, la nevoia sa de exteriorizare, lucru care poate duce mai tarziu, chiar si in viata adulta, la nervozitate, neurastenie si alte stari similare.

Un dascal sangvinic este receptiv la tot felul de impresii (o pata de cerneala, susoteala copiilor sau alti stimuli), care de fapt nu-i fac o impresie adanca. In copil, acest temperament al dascalului se poate transpune in lipsa de vitalitate, a unei vointe proprii, a bucuriei si exuberantei.

Un dascal coleric, care lasa frau liber acestui temperament, poate fi extrem de vehement si poate sa actioneze coleric, prin actiuni pe care mai tarziu sa le regrete. Un copil poate simti teama in preajma unui dascal coleric. Si sa nu uitam ca in primii ani de viata, pana la schimbarea dentitiei, copilul simte totul mult mai intens, este ca un mare organ de simt, deci influentele si teama pot fi extrem de puternice.

Astfel, o data in plus, dascalul trebuie sa se autoeduce, sa inteleaga influenta temperamentului, caracterului si structurii sale sufletesti asupra copiilor si sa o limiteze sau sa o transforme intr-o influenta pozitiva. Rudolf Steiner spunea ca: „In relatia dintre dascal si elev trebuie sa ia nastere un raport asemanator cu cititul”. Nu este suficient sa stii literele si cum se leaga acestea intre ele, trebuie sa inveti sa descoperi sensul din spatele cuvintelor. Notiunile si ideile logice trebuie transpuse artistic pentru a ajunge la sufletul copilului.

Dar cum actioneaza temperamentul in copii? Cum ii crestem si cum ii educam tinand cont de temperamente? Cum ii putem ajuta sa domine trasaturile prea puternice care deriva din temperament? Care sunt pericolele unui temperament extrem?

http://www.scoalalibera.ro/- Scoala Libera Waldorf