„Stăpânind mai puţine - eşti stăpânit mai puţin. Stăpânind mai multe - eşti stăpânit mai mult. Stăpânit mai mult - preţuieşti mai puţin. Stăpânit mai puţin - preţuieşti mai mult.,, 

Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...

Cartea Mironei de Cella Serghi 

Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa si ea, intri imediat in contact cu copilul inocent din el.

Osho

 

Dacă iubești pe cineva,lasă -l liber.

Dacă revine, este sufletul tău pereche.

Dacă nu revine, nu a fost niciodată al tău.

Khalil Gibran

Negativismul este contagios: înconjoară-te de oameni buni

 

Atitudinea psihică este contagioasă, mai ales în cadrul unei comunicări de lungă durată. Totul vine de la faptul că în creierul nostru există așa numiții neuroni reflectori, responsabili de empatie, care ne permit să ne punem în locul altei persoane. Deși această capacitate este benefică, ea are și partea negativă: noi reflectăm nu doar binele, dar și răul.

Negativismul naște negativism                                                                                              Chiar dacă noi nu recunoaștem asta, cercetarea efectuată de Universitatea din Indiana a descoperit că părerile altora ne influențează, inclusiv comportamentul.  În plus, părerile negative au un impact mai mare decât cele pozitive.                                                                

În cadrul experimentului, participanții au apreciat diverse produse. Ulterior, aceștia și-au împărtășit reciproc opiniile ( atât pozitive, cât și negative). Cercetătorii au stabilit că recenziile negative le influențau pe celelalte: dacă părerea era rea din start, ea devenea și mai rea pe parcurs, iar dacă era bună, se transforma în una rea.

Tristețea se răspândește ca un virus. Psihologii de la Universitatea Harvard au analizat legătura dintre starea emoțională și relațiile dintre oameni. Ei au acordat atenție nu la exploziile de emoții pe care le avem în timp ce ne împărtășim sentimentele cu alții, ci la influența stării noastre afectiv-emoționale asupra psihicului celor dragi. 

Ei au stabilit că răspândirea emoțiilor are loc asemenea unei infecții virale, iar tristețea se transmite mai ușor ca bucuria. Altfel spus, un prieten vesel ne îmbunătățește starea de bucurie cu 11%, în timp ce tristețea ne-o dublează. Psihologii au asociat emoțiile negative cu gripa: cu cât mai mulți prieteni infectați avem, cu atât e mai mare probabilitatea să ne îmbolnăvim.

Dispoziția proastă e la fel molipsitoare                                                                                Noi observăm imediat dipoziția proastă și agresivitatea, iar creierul reacționează la ele în mod său.  Comunicarea cu o astfel de persoană începem s-o percepem ca o brutalitate și în rezultat căpătăm și noi o dispoziție proastă.                                                                           Au demonstrat asta psihologii de la Universitatea din Florida. Participanții au fost puși să comunice cu anumiți parteneri aleși la întâmplare. S-a stabilit că cei care au fost întâmpinați cu brutalitate, s-au comportat așa cu următorul partener. În plus, o astfel de dispoziție se poate menține și pentru o săptămână.

Înconjoară-te de oameni pozitivi                                                                                       Vrei nu vrei, dispoziția celorlalți te influențează. De aceea, este foarte important să te ferești de oamenii negativi. Dacă vrei să fii tu o persoană pozitivă, agreabilă și bună cu ceilalți, contactează cât mai des cu astfel de persoane.

Sursa-https://lifter.com.ua

 

DESPRE FRICĂ

“Aş vrea să tratez separat fiecare dintre aceste simptome din anatomia fricii, deoarece vindecarea diferă, în funcţie de faza de nelinişte în care se află o persoană şi de reacţiile individuale la acea frică.

Şoc şi amorţeală: Mintea este folosită pentru a se proteja de ameninţări – trecându-le cu vederea şi negându-le.

Chiar dacă s-ar putea prevedea cu uşurinţă că urmează să se întâmple ceva foarte rău – o boală de inimă, de exemplu, în cazul unei persoane care nu face niciodată mişcare, fumează şi mănâncă numai grăsimi – totuşi, ştirea că este pe punctul de a i se întâmpla ceva fatal soseşte cu un şoc.

Dacă mintea a reuşit să se amăgească îndeajuns, o cantitate uriaşă de suferinţă, care a fost mult timp înăbuşită, erupe acum dintr-o dată. Acest stres este mult prea mare pentru a putea fi acceptat.

Reuşind să se amorţească, mintea este capabilă să stăvilească, pentru o vreme, torentul suferinţei.

După un timp, şocul şi amorţeala iau sfârşit.

Aşa cum am menţionat anterior, aceasta este doar prima fază. Energiile blocate ale mâniei, fricii şi tristeţii vor să-şi facă drum spre ieşire.

Cu toate acestea, o persoană le poate opri revărsarea naturală, alegând să rămână amorţită. Ea poate decide, la un anumit nivel, că rezistenţa este singurul mod de supravietuire.

Ca rezultat, lumea ei interioară se comprimă, întrucât nici unul dintre noi nu poate spune că s-a eliberat complet de traumele trecutului, psihiatrii descoperă rezervoare imense de durere la oameni care aveau impresia că singura lor problemă era insomnia, sau incapacitatea de a păstra o relaţie.

Problema amorţelii este mult mai importantă decât ne dăm seama.Conştiinţa comprimată vă răpeşte în multe moduri libertatea. Ea este ca o menghină invizibilă, care vă restrânge reacţia emoţională, reducându-vă la minimum forţa vitală.

Deşi sună abstract, conştiinţa comprimată provoacă o gamă largă de probleme. Ele încep cu indiferenţa: când te forţezi să nu simţi, nu poţi fi sensibil faţă de alţii. Nu poţi simţi empatie pentru situaţia în care se află; nu eşti deschis faţă de punctul de vedere al celuilalt. Oamenii indiferenţi par distanţi şi izolaţi.

Ei lasă impresia că nu le pasă de sentimentele nimănui – când, în realitate, nu sunt capabili să o facă. Conştiinţa lor comprimată este focalizată total pe rezolvarea conştientă sau subconştientă a propriei lor suferinţe.

Neajutorare şi vulnerabilitate: în cazul celor mai mulţi dintre noi, după ce trece şocul iniţial, mintea încearcă să activeze vechile sisteme de apărare – însă, adesea, ele nu mai funcţionează. Impactul stresului este prea puternic; emoţiile care izbucnesc, refuză să mai fie oprite. Când îţi dai seama că nu mai ai apărare împotriva propriei tale frici, începi să te simţi vulnerabil.

Din multe puncte de vedere, este sănătos să te simţi vulnerabil. Aceasta arată că nu eşti izolat – nici faţă de tine însuţi şi nici faţă de alţii, însă este extrem de greu să trăieşti cu sentimentul neajutorării.

El însuşi poate produce teamă – şi mintea se luptă să recâştige controlul.

Panică: Dacă nu eşti capabil să redobândeşti controlul, următoarea fază este panică.

Panica se naşte atunci când mintea este atât de împovărată de suferinţă, încât nu mai este coerentă. Frica bântuie mintea după plac, dărâma toate barierele, întrucât sistemul minte-trup este adaptat să restabilească echilibrul prin orice mijloace, această incoerenţă totală durează doar pentru scurt timp. Panica este una dintre cele mai înfricoşătoare experienţe pe care le poate avea cineva, dar este aproape întotdeauna temporară.

Atacurile de panică, ce-i lovesc pe unii oamenii fără nici o cauză externă, îşi au rădăcină în amintirile unei traume anterioare – la fel cum se întâmplă şi cu atacurile fricii. Imagini generate în interiorul minţii devin mecanisme de declanşare, ca şi cum ar fi evenimente externe, şi nu interne – şi reacţia în lanţ a fricii porneşte, fără a mai putea fi oprită.

Din cauză că imaginile vechi pot reveni şi pot produce vătămare, mult după ce au fost vizionate, este de importanţă vitală să ne protejăm copilaşii şi să nu-i lăsăm să vadă filmele înspăimântă-toare pe care posturile de televiziune le transmit în timpul catastrofelor.

Copiii care par să nu manifeste teamă în evenimente ca cele de la 11 septembrie, îşi amână adesea reacţiile până mult mai târziu. Aceia dintre noi care au crescut în timpul războiului rece pot confirma oroarea pe care am simţit-o mulţi ani după ce am văzut fotografii cu bomba atomică – cu toate acestea, nu-mi amintesc să le fi arătat vreodată părinţilor mei această teamă interioară. Era ceva intim – şi, în special din acest motiv, înspăimântătoare.

Oricât de acut s-ar manifesta în exterior, panică nu este unitatea de măsură a gravităţii crizei.

Mânie: Mânia poate fi o emoţie primară – dar, în lumea fricii, ea este un mecanism secundar de apărare. Oamenii devin mânioşi, atunci când sunt incapabili să-şi stăpânească sentimentele de neputinţă. Exteriorizarea este folositoare pentru două scopuri. Ea te face să simţi că ai iarăşi control asupra ta – iar, fără stăpânirea de sine, unii oameni ar fi într-o panică totală, în al doilea rând, ea direcţionează emoţiile spre exterior, găsind un inamic extern vizibil, bun de atacat.

Trebuie să devii conştient de emoţia primară, înainte de o putea elibera.

Dacă ştii că emoţia primară este neajutorarea – în atacurile teroriste, aceasta era foarte uşor de acceptat – mânia poate fi stăpânită şi observată ca ceea ce este ea în realitate, un mecanism de apărare. Dacă refuzi să accepţi că ţi-ai putea pierde vreodată stăpânirea de sine, devenind neajutorat, mânia se justifică pe sine ca fiind răspunsul „corect”. De aici, calea până la intoleranţă şi violenţă este scurtă.

Nelinişte: Frica cronică, cea care te trezeşte noaptea şi loveşte fără avertizare în viaţa de fiecare zi, este denumită nelinişte.

Ea este una dintre cele mai răspândite forme ale suferinţei în societatea noastră, amplificată după atacurile teroriste – dar prezentă şi cu mult timp înainte.

Neliniştea se percepe ca o groază fără nume. Ea poate fi liniştită pe cale medicală, dar tranchilizantele nu înseamnă vindecare.

Ea poate fi resimţită în continuare în forme moderate, menţinând o stare de nervozitate constantă şi senzaţia că eşti tot timpul gata să-ţi pierzi controlul -sau poate fi simţită acut, atunci când o persoană este inundată de frică, fără un motiv aparent. Frica devine nelinişte, atunci când o ameninţare nu mai este iminentă, dar nu poate fi uitată. Neliniştea este bazată pe memorie. Ea nu vine din exterior, ci din lumea noastră interioară. Deoarece se dezvoltă din reacţiile primare pe care le avem faţă de un pericol fizic, neliniştea rămâne legată de evenimentele exterioare. O femeie căreia i se spune că tumoarea ei la sân este malignă, se va cufunda în nelinişte – şi starea de nelinişte continuă, până când se face din nou sănătoasă.

Depresie: Deşi s-ar putea să nu se manifeste ca atare, depresia are la bază frica şi neliniştea. Depresia este durerea îndreptată împotriva sinelui. Privind expresia de pe feţele oamenilor deprimaţi, înţelegi cât de posomorâţi, retraşi, extenuaţi şi trişti se simt. Ei abordează viaţa cu pasivitate şi resemnare.

Avem tendinţa să uităm acest lucru şi să tratăm depresia – în special pe cea proprie – ca pe o slăbiciune; dacă alţii îşi găsesc fericirea în viaţă, considerăm că este vina noastră că nu am reuşit. Astfel de raţionamente se leagă de vinovăţie şi oamenii deprimaţi îşi dau seama adesea,în mod acut, că şi-au dezamăgit familia şi prietenii. Se gândesc la ei înşişi ca la norul întunecat care ameninţă fiecare ocazie fericită.

Dacă priveşti depresia fără judecată, o poţi percepe ca fiind frontul suprem pe care se dă lupta împotriva fricii. Oamenii deprimaţi sunt pe punctul de a renunţa şi, într-adevăr, unii vor face alegerea cumplită de a încerca să-şi pună capăt vieţii. Dar înaintea acestei faze, depresia este o ultimă linie de apărare, cea în care mintea fuge să-şi găsească adăpost, reducând toate activităţile la minimum şi asigurând doar activităţile suficiente pentru supravieţuire.

Deşi a devenit ceva normal să pronunţăm cu uşurinţă cuvântul „depresie” – ca şi cum am discuta despre o răceală, sau despre o banală durere de cap – nu pot să nu simt cât de patetică este această stare.

Pentru mine, să văd o persoană deprimată este ca şi cum aş urmări un cal splendid de curse care şi-a rupt piciorul. Atât de multă splendoare există într-o fiinţă umană, încât ţi se rupe inima să o vezi închisă şi aproape stinsă.”

Deepak Chopra

 

20 DE LECȚII PENTRU O VIAȚĂ MAI UȘOARĂ

    

Psihoterapeutul Mihail Litvak si unul dintre cei mai recunoscuti psihologi la nivel mondial dezvaluie 20 de lectii care ne vor face viata mai usoara. El a fost primul care a dezvoltat un sistem de solutionare a conflictelor si primul care l-a aplicat in practica. Important este sa inveti sa te intelegi pe tine si sa ii intelegi pe altii.

Aceste 20 de sfaturi te vor ajuta la solutionarea multor situatii din viata:

1. Daca o persoana nu are nimic bun de spus despre sine, dar vrea sa vorbeasca, incepe sa-i vorbeasca de rau pe altii.
2. Mai bine roade piatra invataturii, decat gatul apropiatului, daca tot vrei sa rozi ceva.
3. Depresia este un dar oferit omului pentru a se gandi la propria persoana.
4. Nimeni nu paraseste pe nimeni, pur si simplu unul merge mai departe. Cel care ramane in spate, crede ca este parasit.
5. Daca ai o parere buna despre tine, de ce mai ai nevoie ca si altcineva sa gandeasca bine de tine.
6. Fa ceea ce-ti doresti fara a cere permisiunea, pentru ca nu stii daca ti se va da acordul.
7. Capacitatea de a iubi si indura singuratatea este un indicator al maturitatii spirituale. Cele mai bune lucruri le facem in singuratate.
8. Persoana imatura de multe ori stie, dar nu este capabila. Cea matura nu doar stie, ci si poate. Prin urmare, cea imatura critica, iar cea matura face.
9. Nu cunosc calea spre succes. Dar stiu calea spre esec – dorinta de a fi pe placul tuturor.
10. Nu exista logica masculina sau feminina, exista capacitatea sau incapacitatea de a gandi corect.
11. Vrei sa iti cunosti cel mai mare dusman al tau? Priveste in oglinda. Fa-i fata lui – restul se vor imprastia.
12. Atinge succesul – vor trece supararile.
13. Sa vorbesti cu prietenii este placut, iar cu dusmanii este util.
14. Exista doar un singur motiv bun pentru a distruge relatii si a demisiona de la locul de munca – imposibilitatea cresterii personale in circumstantele existente.
15. Impartaseste bucuria si cu prietenii, si cu dusmanii. Prietenul se va bucura, iar dusmanul se va supara.
16. Nu alerga dupa fericire, dar gaseste locul unde se afla. Iar fericirea te va gasi pe tine. Pot sa-ti spun locul unde se afla fericirea ta – in tine. Iar drumul spre ea – dezvoltarea maxima a tuturor abilitatilor tale.
17. Fericirea – un produs al activitatii organizate in mod corespunzator.
18. Daca vrei sa-i demonstrezi cuiva ceva – inseamna ca traiesti de dragul acelei persoane. Daca traiesti pentru tine, atunci nu esti nevoit sa ii dovedesti nimic nimanui.
19. Visele – vocea posibilitatilor noastre. Eu nu visez sa cant la opera. Nu am nici voce, nici auz muzical. Dar daca as fi visat, prin urmare, ar fi un rezultat al abilitatilor mele si as incerca din rasputeri sa ajung la opera. Doar ar trebui sa gandesc modul prin care as realiza acest vis. Important este sa nu te grabesti, pentru ca atunci se intampla destul de repede. Este bine cand o persoana spune urmatoarele despre ea: „Doar pe asta ma concentrez, incercand sa-mi vad visele implinite.”
20. Mai bine comunici cu o carte buna, decat cu un om pustiu.
Sursa: devorbacutine.eu

 

 

 

Purtăm în noi vocea trecutului și cea a viitorului .

Vocea trecutului ne spune: “Nu deschide, nu îndrăzni. E mult prea înfricoşător. Amintește-ți că s-a mai întămplat.” 

Vocea viitorului ne spune: “Prea încet. Găndești prea mult. Fă-o si gata,... pur şi simplu! “

Trecutul încearcă să ne țină prizonieri, viitorul încearcă să ne grăbească. 

Ascultă ambele voci şi așează-le în fundal. Apoi fă un pas și revin-o în centru ,într-un spațiu care să se potrivească în prezent, în Acum. Concentrează-te pe ceea ce este chiar acum. Pune un picior înaintea celuilalt, calea se creează în timp ce tu pășești și fiecare pas este un act  de echilibrare.

PsihoBalance

 

    

Să-i lași pe ceilalți să fie diferiți de tine, să-i eliberezi de așteptările și pretențiile tale este cea mai inaltă formă de iubire.

 

 

Te rog, nu-mi vorbi de "conștiința pură" sau despre "a trăi în Absolut".
Vreau să te văd cum îți tratezi partenerul, copiii, părinții, trupul prețios.
Nu-mi ține prelegeri despre "iluzia separării" sau despre cum ai atins 
extazul în doar șapte zile.
Vreau să simt căldură autentică radiind din inima ta.
Vreau să aud cât de bine știi sa asculți, cum primești informațiile care 
nu se potrivesc cu filosofia ta personală
vreau sa văd cum te descurci cu cei care nu sunt de acord cu tine.
Nu-mi spune mie cât ești de trezit și de eliberat de ego.
Vreau sa te cunosc dincolo de cuvinte.
Vreau să văd cum te comporți când te copleșesc toate problemele.
dacă poți permite durerii să existe, fără sa pretinzi că ești invulnerabil,
dacă poți să-ți simţi furia și totuși să n-ajungi la violență
dacă poți garanta culoar liber tristeții dar fără să ajungi să-i fii sclav
dacă-ti poți simți rușinea fără să-i rușinezi pe ceilalți
dacă poți s-o dai în bară și să recunoști cinstit asta...
Dacă poți să spui "îmi pare rău" și chiar să-ți pară și
dacă poți să fii cu adevărat uman, în toată divinitatea-ți glorioasă
Nu-mi vorbi de cât de spiritual ești, prietene
chiar nu mă interesează.
Vreau doar să te-ntâlnesc pe TINE
să-ți simt inima bună
să cunosc omul frumos ce caută lumina.
Înainte de "cel spiritual"...
Înainte de toate cuvintele deștepte...
 
Jeff Foster

    

O inima vesela omoara mai multi microbi decat toate antisepticele din lume.
Proverb chinezesc
Photo-Pinterest

            “Rostul vieții e să te bucuri că trăiești.”

                                                               Marin Preda 

,,Am renunțat la mărginitul Eu, nemărginindu-mă-n tine.,, Ionuț Caragea

IN CAUTAREA FERICIRII

           Dacă ești în căutarea fericirii, un lucru e cert: n-ai s-o găsești, fericirea e întotdeauna un produs secundar. Ea nu e rezultatul căutării directe. Întrebarea cea mai importantă dintre toate întrebările este: ce este fericirea adevărată? Și există vreo posibilitate de a o obține? Este fericirea adevărată posibilă sau e momentană? Este viața doar un vis sau are și ceva substanțial în ea? Viața începe odată cu nașterea și se sfârșește odată cu moartea sau există ceva care transcede nașterea și moartea? Pentru că fără eternitate, adevărată fericire nu e posibilă. Efemeritatea face ca fericirea să fie pasageră: o clipă este aici, în clipă următoare a dispărut și rămâi disperat în întuneric.

Așa este în viața obișnuită, în viața celor netreziți. Există momente de fericire și există momente de suferință; sunt toate amestecate, un talmeș balmeș. Nu poți păstra acele momente de fericire care vin la tine. Ele vin pe cont propriu și pleacă pe cont propriu; nu tu ești stăpânul. Și nu poți să eviți acele momentele de suferință; și ele au voința lor. Vin pe cont propriu și pleacă pe cont propriu; tu ești doar o victimă. Și ești sfâșiat între acestea două – între fericire și nefericire.  Dualitatea fericirii și nefericirii este fundamentală și cea mai simptomatică, însă există o mie și una de dualități: dualitatea iubirii și a urii, dualitatea vieții și a morții, a zilei și a nopții, a verii și a iernii, a tinereții și a bătrâneții și așa mai departe. Fundamentală rămâne dualitatea care le repreznta pe toate celelalte , cea a fericirii și nefericirii. Ești sfâșiat, tras în direcții diferite, opuse. Nu poți fii liniștit, ești neliniștit și bolnav.

Faptul că fericirea se transformă în nefericire arată pur și simplu că aceste două nu sunt separate – poate două fețe ale aceleiași monede. Iar dacă ai o față a monedei, celalta e totdeauna acolo.  Fericirea ta nu e de fapt fericire, ci numai nefericire ascunsă. Iubirea ta nu e iubire, ci doar masca a urii.
Compasiune ta nu e decât mânia ta – cultivată, sofisticată, educată, civilizată, dar nimic altceva decât mânie. Sensibilitatea ta nu e sensibilitate adevărată, ci numai un exercițiu mintal, o anumită atitudine exersată. Ține minte: toți oamenii sunt crescuți cu ideea că virtutea poate fi exersată, că bunătatea poate fi exersată, că poți învață să fii fericit, că poți reuși să fii fericit, că stă inputerea ta să îți formezi un anumit caracter care să-ți aducă fericire. E greșit, e cât se poate de greșit.

Primul lucru care trebuie înțeles cu privire la fericire este că nu poate fi exersată. Trebuie doar să fie îngăduită, pentru că nu e ceva pe care îl creezi tu. Tot ce creezi tu rămâne mai mic decât tine. Pictura nu poate fi mai mare decât pictorul însuși, poezia nu poate fi mai mare decât poetul. Dacă exersezi fericirea vei fi totdeauna acolo, în spate, cu toate prostiile tale, cu toate fițele tale, cu toată ignoranța ta, cu tot haosul din mintea ta. Cu această minte haotică nu poți să creezi un cosmos, nu poți să creezi un har. Harul coboară întotdeauna din lumea de dincolo; el trebuie primit ca un dar, cu o încredere nețărmurită, cu abandonare totală. Adevărata fericire se petrece atunci când ești într-o stare de relaxare, de abandonare.

Însă nouă ni s-a spus să fim ambițioși. Mintea a fost instruită să fie ambițioasă. Întreaga educație, cultură, religie se bazează pe ideea că omul trebuie să fie ambițios, că numai omul ambițios se va fi împlinit. Continuăm să credem în această mare prostie. Nici un om ambițios nu a fost vreodată fericit; de fapt, omul ambițios este cel mai nefericit din lume. Însă noi îi educăm pe copii să fie ambițioși. Să aibă succes. Să fie primii.

Fericirea nu are nimic de a face cu succesul. Fericirea nu are nimic de a face cu ambiția, cu banii, cu puterea, cu prestigiul. Ea e cu totul altă dimensiune. Fericirea are legătură cu conștiența ta,  nu cu caracterul tău.

Trebuie înțeles un lucru de bază. Omul vrea fericire, de asta este nefericit. Cu cât vrei mai multă fericire cu atât mai nefericit vei fi. Când vei înțelege cum funcționează mintea umană îți vei da seama de asta. În clipa când dorești fericire, te îndepărtezi de prezent. Te îndepărtezi de existențial, intri deja în viitor, care nu e nicăieri, care nu a venit încă. Intri într-un vis. Ei bine, visele nu se mijlocesc niciodată. Dorința ta de fericire e un vis iar visul e ireal. Ai luat trenul care nu trebuia.

Dorința de fericire arată pur și simplu că în momentul de față nu ești fericit. Iar o ființă nefericită proiectează în viitor speranța că într-o zi, cândva, cumva va fi fericită. Și atunci începe căutarea pentru a-și duce speranța la îndeplinire. Dar căutarea fericirii este un lucru imposibil. Când încetezi să o cauți, o găsești – deoarece căutarea înseamnă un efort al minții, iar necăutarea înseamnă o stare de relaxare. Iar fericirea este posibilă numai când ești relaxat. Fericirea se petrece când nici nu te gândești. Fericirea e întotdeauna cu tine. Nu are nici o legătură cu vremea, nu are nici o legătură cu tăiatul lemnelor, nu are legătură cu nimic. Este neașteptată și apare când ești relaxat, când ființa ta e împăcată cu existența. Nu vine și pleacă. E mereu acolo, la fel ca respirația, precum bătăile inimii, precum circulația sângelui în corp.  Așa că primul lucru e să nu visezi, să nu proiectezi. Primul lucru este să fii aici și acum. Fii aici și acum și te așteaptă o revelație nemaipomenită.

Fericirea  este acolo unde ești tu –oriunde ai fi, fericirea e acolo. Te înconjoară, e un fenomen natural. Este exact precum aerul, exact precum cerul. Fericirea nu trebuie căutată, ea e însăși substanță din care e făcut universul. Bucuria e însăși materia din care e făcut universul. Dar trebuie să te uiți direct, chiar în fața ta. Dacă te uiți lateral, o ratezi.O ratezi din cauza ta.O ratezi din cauză că ai o abordare greșită. Dorința de fericire te face să te uiți în altă parte, și de aceea tot ratezi. Fericirea nu  trebuie creată – fericirea trebuie doar să fie văzută. E deja prezentă. Chiar în această clipă poți să fii fericit, fantastic de fericit.

În căutarea fericirii, majoritatea oamenilor se opresc undeva pe drum, ei nu sunt căutători adevărați. Căutătorul adevărat este cel care merge până la capăt și ajunge să își dea seama că toată căutarea este o prostie. Căutarea însăși e un fel de dorință, fericirea, există mereu în interiorul omului dar el caută în altă parte.
Este acolo – înăuntru, în „afara” din ea e făcut Universul.

Osho

Cănd vezi greșeli în nimeni altcineva decăt în tine însuți, începi să crești.
Cănd nu sunt alții pe care să-i învunuiești în afară de tine însuți,începi să deții.
Cănd îți dai seama că nu e nimeni altcineva cu care să te lupți, începi să învingi.
Elio D Anna

        

Exercițiul tău pentru prezență și conștientizare:

Ia-ți telefonul si setează 3 alarme pe zi în care să te verifici. Dacă nu vrei să-ți setezi alarma  pe telefon și vrei să o faci intuitiv, momente bune ar fi atunci când ești blocat în trafic sau când trebuie să stai la coada la magazinul alimentar de exemplu.


În acest moment, inspiră profund și încet. Și mă refer la o inspirație profundă până în punctul în care plămânii tăi sunt plini cu aer. Oprește-o un moment.  Simte-ți tălpile, picioarele, brațele, pieptul, gâtul, capul – dacă circumstanțele  permit, poți să-ți închizi și ochii pentru acest moment.  Devin-o din nou conștient de tine în totalitate. 

Simte energia din interiorul tău și din jurul tău.


Observă-ți gândurile și emoțiile și devin-o conștient că ești chiar aici, în acest moment. Devin-o conștient că viața ta se întâmplă doar aici, chiar acum, în acest moment prezent – și că proiecția ta mentală asupra viitorului sau a trecutului sunt doar imagini în mintea ta și nu sunt realitatea. Nu există altceva decât momentul prezent… tu ești aici. Tu ești în momentul de acum. Tu ești în siguranță. Poți să te relaxezi.

Realizează că orice dubii sau îngrijorări sunt doar gânduri ale tale. Reamintește-ți că tu nu ești gândurile tale. Și tu nu ești emoțiile tale. Esența ta reală este cu mult mai mult decât atât. În cazul în care simți că ceva te îngrijorează întreabă-te: ce "problemă" ai chiar cum…cum te faci să suferi în acest moment? Care este problema "chiar acum"? Nu peste cinci minute, nu mâine sau săptămâna viitoare. Ce este greșit cu acest moment? Probabil vei observa că nu este nimic în neregulă cu acest moment!

Astfel amintește-ți că totul va fi bine; așa cum a fost întotdeauna – în viețile noastre, întotdeauna totul a ieșit bine până la urmă, nu-i așa? 

Eckhart Tolle

                                                                                                                                                           

Exista 3 mari cosmaruri din care trebuie sa ne trezim:

- cosmarul sigurantei

- cosmarul mortii

- cosmarul iubirii

Cosmarul sigurantei e iluzia ca putem sa gasim siguranta in exteriorul nostru. Nu o vom gasi niciodata. Siguranta nu vine nici din contracte beton semnate, nici din mancatul vegan, nici din relatii aparent perfecte, nici din conturi bancare grase, nici din masina noua, nici din admiratia multimilor. Siguranta vine din certitudinea ca totul curge si e fluid, totul este in permanenta schimbare si ca esenta noastra ramane neschimbata indiferent pe ce rauri involburate, fluvii uriase si oceane furtunoase ne vom gasi la un moment dat.

Cosmarul mortii vine si ne face sa traim permanent cu frica si cu sentimentul ca orice facem este inutil. Doar cand ne vom experimenta si trai adevarata natura, cine suntem noi dincolo de invelisurile noastre, vom stii cu siguranta ca "moartea" nu e decat o poarta spre o noua existenta a noastra in alta forma si atunci vom trai in aceasta viata si in acest corp fara frica. DOAR cand ne vom experimenta macar odata natura reala. 

Cosmarul iubirii vine din iluzia ca iubirea e o " moneda de schimb", ceva de dam si primim si ca exista o persoana pe pamant care e atat de compatibila cu noi incar odata intalnita, putem uita de toti ceilalti si de intreaga existenta pentru ca acum avem pe cineva care ne face completi si suferintele noastre sunt alungate pentru totdeauna. Mare iluzie, care provoaca multa suferinta. 

Iubirea este materialul din care este creata realitatea E o energie care curge, pe care o blocam cand inchidem inima cu frica.Iubirea n-are nicio treaba cu relatiile de cuplu care sunt minunate de altfel. Iubirea poate sa se manifeste si in relatii de cuplu asa cum se poate manifesta in toate aspectele vietii. 

Cand muncim cu energia iubirii se cheama vocatie, cand ne bucuram de viata cu energia iubirii se cheama stare de prezenta, cand ne incarcam bateriile cu iubire se cheama conexiune. 

Odata ce ne trezim din aceste 3 cosmaruri, TRAIM cu adevarat. 

Alberto Villoldo

Sunt constient de forta mea si de faptul ca am tot ceea ce imi trebuie pentru a-mi indeplini misiunea pe acest Pamant, AICI SI ACUM. Misiunea mea de om, venit aici in incercare, pentru a evolua.

Sunt constient de forta mea si am puterea sa mi-o stapanesc, sa creez in jurul meu Pace , Lumina , Armonie.

Dr.Teodor Vasile- Flacara Violetă

.                         

Un tânăr a mers la un maestru Zen și i-a spus: "Cineva mi-a greșit și m-a rănit atât de tare că sunt furios, nu pot dormi și nu mă mai pot bucura de viață! Te rog să mă ajuți să mă eliberez de suferința asta!"

Maestrul s-a ridicat, s-a dus la un stâlp din apropiere, l-a luat strâns în brațe și a început să urle: " Te rog, ajută-ma să mă eliberez de stâlpul ăsta! Stâlpul ăsta mă face să sufăr. Stâlpul ăsta mă ține în durere"

-Tânărul, surprins, i-a spus: " Maestre, tu ești cel care ține stâlpul strâns în brațe. Dacă vrei să fii liber, pur și simplu dă-i drumul!"

Maestrul a zâmbit și i-a spus: "Ai dreptate. Acum du-te și eliberează-te de tot ceea ce ții strâns. Dă-i drumul și vei fi liber".

Așeaza-ți atenția în interiorul tău, deconectează-te și nu te lăsa ademenit de tot ceea ce apare în calea ta, in speranța ca vei păstra controlul. Credința oarbă în exterior te poate ucide.
Iubește-te pe tine însuți, este singurul lucru bun de făcut.
Transformă-ți durerea si suferința în acceptare, armonie, frumusețe și iertare.
Impune-ți în acest moment bucuria si recunoștința în interiorul tău, nu există nici un pericol , nici o amenințare dacă te iubești pe tine însuți.
Impune-ți sa fii fericit,voios, liniștit așa cum insiști să fii trist, speriat, vulnerabil și nefericit.
Unui om care este conștient de sine nu i-se pot întămpla accidente.

Noi ne-am obișnuit să percepem orgoliul ca pe un sentiment de superioritate și de proprie importanță, ca pe un sentiment de dreptate, lipsa de compromis, mândrie specială pentru propriile interese. Dar acestea sunt doar o mică parte dintre toate aspectele manifestării orgoliului. 

Invidia, judecarea, zgârcenia, minciuna, poftele trupești, supărarea, trădarea, disprețul față de oameni, crima, închinarea la putere și bani, dorința de răzbunare, umilirea de sine sau a altora  – la rădăcina tuturor acestor păcate stă orgoliul.
SERGHEI N.LAZAREV

                                     ALCHIMIA RELATIEI

Mulți dintre noi facem relații în felul în care jucăm poker. Facem tot posibilul pentru a obține mâna superioară. Și dacă asta nu reușește, ne înfuriem.

Ne prefacem că deținem cărți pe care nu le avem. Înșelăm. Mințim

Și deși acesta este modelul pentru o relație pentru mulți din epoca noastră modernă, acesta nu este modelul pentru relația sacră.

Relația sacră nu este pentru toată lumea. De fapt, bănuiesc că sunt mult mai puține persoane capabile sau chiar dispuse să se angajeze decât sunt cei care preferă să joace jocuri emoționale de cărți.

Acest tip de relații necesită cea mai mare onestitate atât cu sine cât și cu partenerul. În loc să ne ascundem cărțile, le așezăm pe toate pe masă. Toate speranțele noastre, toate temerile noastre, toate gândurile noastre mici și geloase, toate conștiințele noastre: toate acestea sunt expuse în lumina clară de conștientizare a partenerului nostru. Și el sau ea trebuie să facă la fel.

Nu va funcționa dacă ambii parteneri nu sunt absolut sinceri unul cu celălalt.

Iar motivul acestui tip radical de onestitate este că fără ea, Alchimia relației nu poate avea loc. 

Acum acesta poate fi un termen nou pentru mulți, chiar studenți ai alchimiei interne, deoarece dinamica relației intime este rar discutată în cele patru mari fluxuri alchimice (egiptean, taoist, Yoga Tantra și Tantra budistă).

Ca toate tipurile de alchimie, acest tip de lucrare este despre schimbarea unei forme în alta. Forma, în acest caz, este inter-dinamica care a devenit obișnuită între două persoane. După un timp, oamenii au tendința de a intra în rutină. Starea de viață care a existat la începutul relației începe să se estompeze. Ambii oameni devin mai mult sau mai puțin inconștienți. Realitatea dură este că este nevoie de vigilență și efort continuu pentru a menține o relație conștientă și în viață.

Multe relații cad de la început, deoarece partenerii sunt ori nu doresc sau nu pot face eforturile necesare pentru a-i susține. În loc să experimenteze noutatea fiecărui moment în cadrul relației, un soi de obrăznicie curge în timp; ceea ce a fost interesant acum este plictisitor. Și mai rău, un fel de letargie psihologică și emoțională se instalează și ambii parteneri cedează efectelor plictisitoare ale inconștienței.

Acest tip de inconștiență este un,,val de moarte,, pentru conștientizarea și înțelegerea psihologică; și, deși este rar menționat, acest tip de inconștiență are un efect negativ și asupra vieții spirituale.

Deci, forma care trebuie schimbată în cadrul unei relații este literalmente forma interacțiunilor care au loc în mod obișnuit între cei doi parteneri.

Ca toate tipurile de alchimie, trebuie să existe un recipient pentru reacții. Și în acest caz, containerul de siguranță și apreciere este cel care asigură rezervorul pentru transformare.

Dacă nu există siguranță sau apreciere, acest tip de alchimie nu poate fi întreprins. Și dacă ați decis să doriți să încercați acest tip de alchimie în relația dvs., vă sugerez să faceți mai întâi o analiză. 

Sincer evaluați dacă simțiți siguranță și apreciere în relația dvs. Dacă nu, veți pierde timpul încercând să întreprindeți acest tip de alchimie cu partenerul actual. Vă sugerez să vă concentrați eforturile, în schimb, pe practicile solitare menționate în Manuscris. Dacă totuși vrei să încerci, determină-ți partenerul să vorbească despre aceste sentimente de pericol și lipsă de apreciere pe care le simți. Numai dacă și când se rezolvă, ar trebui să luați în considerare să luați acest tip de alchimie.

Deci, acum avem două dintre cele trei elemente necesare pentru alchimie:

1.ceva care trebuie transformat (tiparele obișnuite de interacțiune) și

2.containerul (plasa de siguranță, dacă veți dori), a relației în sine. 

3.este necesar un al treilea element; și aceasta este, desigur, energie pentru a conduce reacția. De obicei, există o mulțime de energie în relații sub formă de tipare neurotice, speranțe, temeri și dorințe. 

Sănătatea noastră psihologică seamănă foarte mult cu săbiile din aliaje de oțel. Au fost forjate în turnătoria fierbinte a copilăriei noastre, în presiunile formative ale experiențelor noastre timpurii. Este această perioadă timpurie a vieții care leagă elementele psihice,ale noastre împreună. Și la fel ca oțelul, acest lucru a fost făcut sub imensă căldură și presiune. Unii dintre noi au fost abuzați de părinți excesivi sau chiar ostili sau chiar distructivi. Unii dintre noi au fost lăsați la propriile dispozitive fără niciun fel de suport sau îndrumare. Și orice tip de relație părinte / copil se încadrează între aceste două polarități. Posibilitățile presiunilor copilăriei sunt practic interminabile, la fel și aliajele psihologice rezultate din aceste tipuri de experiențe.

Viața interioară a unui copil este adesea mult diferită de cei din jurul său sau își imaginează că este așa. Înconjurată atât de pericole cât și de oportunități, viața psihologică a unui copil este modelată în mod direct de modul în care el sau ea alege să le facă față. Fie că este ceva la fel de periculos pentru viață ca un părinte deranjat sau un copil molester, sau aparent inofensiv cu cine să meargă la bal, nu contează în unele moduri. În timp ce impactul luptei pentru viața cuiva poate imprima foarte bine comportamentul unui copil până la vârsta adultă, micile decizii ale vieții, cum ar fi cu cine să socializeze sau nu, au și un impact. Toate aceste decizii majore și minore creează căldură și presiune psihologică internă. Aliajele personalității cuiva se leagă sau se ard. Sabia a fost temperată de când ajungem la vârsta adultă, iar aliajul personalităților noastre a fost pus la punct.

Unii dintre noi ies din această turnătorie din copilărie cu margini dure de rocă; alții dintre noi suntem colțoși. Unii dintre noi ne țin marginile, iar alții nu putem părea niciodată să dețină nimic.

Lucrul despre oțel este că tinde să rămână în forma sa originală odată ce iese din turnătorie. Și unul dintre puținele lucruri care pot re-configura vreodată aliajul este dacă oțelul devine la fel de fierbinte ca și când a fost format.

În lucrarea alchimică a relației sacre, ne-am pus voluntar din nou în turnătorie. 

Căldura care apare între două persoane atunci când nevroza lor se freacă una de cealaltă poate deveni destul de intensă. Dacă ambii oameni pot găsi curajul de a fi radical sinceri cu ei înșiși și unul cu celălalt în aceste momente înfiorătoare, aliajele psihologice pot fi modificate. Un nou tip de viață intră apoi în relația alimentată de energia adevărului psihologic.

Lucrul este - majoritatea dintre noi vom face aproape orice pentru a evita căldura psihologică.Când ne simțim inconfortabil, mulți dintre noi ieșim dracu ’din Dodge. Acum, pentru unii dintre noi, asta înseamnă literalmente să te împachetezi și să ieși din oraș, sau cel puțin din vedere. 

Pentru unii dintre noi înseamnă că suntem prezenți fizic, dar nu mai suntem prezenți emoțional. Am amorțit. Devenim automate. Ne mișcăm și vorbim, aproape ca normal, dar ne-am retras departe, departe în interior. Alții dintre noi ne amorțim cu alcool sau droguri. Și unii dintre noi o facem cu televiziunea. 

Noi, oamenii, suntem, până la urmă, destul de deștepți și creativi. Putem găsi tot felul de moduri de a evita să ne confruntăm pe noi înșine. De fapt, sunt mult prea numeroase pentru a le enumera aici. Dar bănuiesc că ai ideea. 

Bănuiesc că adevărata întrebare aici este aceasta - ce faci când lucrurile devin prea calde din punct de vedere psihologic pentru gustul tău? Ce faci când ești pe punctul de a simți ceva ce nu vrei să simți?

Pentru cei din relația sacră, astfel de sentimente sunt un apel la prezență. 

Este timpul să fim radical sinceri și pentru ca ambii parteneri să își exprime adevăratele sentimente, indiferent cât de jenante sau înfricoșătoare ar fi. Vorbindu-și adevărurile între ele, un element însuflețitor intră în dinamică. 

Onestitatea psihologică are ca rezultat o perspectivă psihologică. Și cu intuiție există speranță pentru conștientizare, iar cu conștientizarea se poate schimba.

….

Este nevoie de curaj și forță pentru a rămâne în turnătorie când căldura începe să slăbească stabilitatea imaginii cu sine percepută. 

Puțini dintre noi vor să pară nebuni, speriați, mărunți sau geloși. Și de multe ori vom parcurge mijloace elaborate pentru a ascunde aceste sentimente de noi înșine sau de ceilalți.

Dar în relația sacră aceste lucruri plutesc invariabil la suprafață ca nămolul care a fost agitat de pe fundul unui butoi. Lucrul este să vă dați seama că acest lucru nu înseamnă că faceți greșit (relația sacră); înseamnă că probabil o faci bine. 

Ceea ce face ca relația sacră să fie sacră este că este cu adevărat un mod sfânt de a fi. Rădăcina cuvântului sfânt înseamnă de fapt a face întreg. Deci ... când facem ceva care creează integralitate (în acest caz, integralitate psihologică), suntem angajați într-un act sacru sau sfânt.

În creuzetul siguranței, onestității și aprecierii reciproce, este posibil să se formeze un nou tip de sine. Acest nou eu este psihologic mai cinstit, mai conștient și mai liber decât omologul său, înainte de a intra în fundația relației.                                              ... 

Este nevoie de un tip neobișnuit de trinitate sfântă - trei lucruri pentru ca acesta să își îndeplinească sarcina cea mai sfântă - siguranța reciprocă, onestitate.

Sursa_https://tomkenyon.com/   Photo_Pinterest