ATITUDINEA FATA
DE EMOTII
,,Zona emoţiilor este o arie vitală în procesul creşterii noastre către libertate şi totalitate.
Oricine merge pe calea creşterii
interioare cunoaşte importanţa emoţiilor: că
nu ar trebui să le reprimăm, că ar trebui să le eliberăm. Dar cum lucrează
toate acestea, nu este suficient de clar.
Mai intâi, aş dori să fac o
distincţie între emoţii şi sentimente.
Sentimentele sunt învăţătorii noştri,
în timp ce emoţiile sunt copiii noştri.
Emoţiile sunt energii care au o
manifestare clară în corpul fizic. Emoţiile
sunt reacţii la lucruri pe care nu le înţelegem cu adevărat.
Luam în considerare ce se întâmplă
când suntem copleşiţi de o situaţie.De exemplu,cineva ne răneşte
sentimentele în mod neaşteptat şi simţim că ne înfuriem.
Putem simţi aceasta
foarte clar în corpul nostru; în anumite locuri simţim cum energia se tensionează.
Această tensiune fizică ce urmează şocului energetic, arată că acolo este ceva
ce noi nu înţelegem. Este o energie care soseşte, astfel încât noi o simţiţim nejustificată. Sentimentul de a fi tratat injust, pe scurt, ca o neînţelegere,
izbucneşte prin emoţie. Emoţia este
expresia neînţelegerii; este o explozie energetică şi o eliberare.
Când aceasta
se întâmplă, voi sunteţi confruntaţi cu următoarea alegere: ce voi face cu această emoţie?
Îmi voi baza comportamentul actual pe ea? O voi folosi ca pe un combustibil
pentru reacţiile mele faţă de alte persoane sau voi lăsa ca emoţia să existe şi
îmi voi baza acţiunile pe altceva?
Înainte de a răspunde la aceaste întrebari, aş dori sa explic natura sentimentelor.
Emoţiile sunt explozii esenţiale
ale neînţelegerii pe care le putem percepe clar în corpul nostru.
Sentimentele, pe de altă parte,
au o natură diferită şi sunt percepute diferit, de asemenea.
Sentimentele sunt mult mai tăcute decât emoţiile. Acestea sunt şoapte
ale sufletului care ne ating prin impulsuri delicate, o cunoaştere interioară
sau o acţiune intuitivă neaşteptată, care apare mai târziu ca fiind foarte înţeleaptă.
Emoţiile întotdeauna au ceva
foarte intens şi dramatic. Luaţi în considerare atacurile, frica, furia sau
tristeţea adâncă. Emoţiile pun stăpânire pe noi şi ne îndepărtează din centrul nostru spiritual.
În momentul în care suntem foarte prinşi în emoţii, atunci
suntem plini de un fel de energie care ne îndepărtează de centrul nostru, din
claritatea noastră interioară. În acest sens, emoţiile sunt ca şi norii care
acoperă soarele.
Cu aceasta, nu vreau să spun
nimic împotriva emoţiilor. Acestea ar trebui să nu fie reprimate; sunt foarte valoroase pentru a ne cunoaşte pe noi mai intim.
Dar aş dori să subliniez natura energiei noastre emoţionale; aceasta este o explozie a neînţelegerii.
Emoţiile ne scot din centrul nostru.
În schimb, sentimentele ne aduc
profund în noi înşine, în centrul nostru. Sentimentele exprimă o înaltă înţelegere,
un fel de înţelegere care transcede atât emoţiile, cât şi mintea. Sentimentele îşi
au originea într-un tărâm non-fizic, în afara corpului. De aceea acestea nu
sunt atât de clar localizate într-un punct în corpul fizic.
Luaţi în considerare ce se întâmplă când simţiţi ceva, o atmosferă sau o
dispoziţie sau când aveţi presentimente despre o situaţie.
Există un fel de cunoaştere în noi, care pare să vină din afară şi aceasta nu
este o reacţie din partea noastră la ceva exterior. Aceasta vine "din
nimic". Într-un asemenea moment,
putem simţi cum ceva se deschide în inima noastră.
Există multe momente în care o
asemenea cunoaştere interioară vine spre noi. De exemplu, putem "şti" ceva despre cineva, fără a
vorbi cu el sau ea. Putem simţi ceva despre noi doi, care ulterior va juca un
rol important în relaţia voastră. Aceste lucruri nu sunt uşor de înţeles în
cuvinte - "pur şi simplu un
sentiment" – şi, cu siguranţă, nu este uşor de înţeles pentru minte.
Acestea sunt momente în care mintea noastră devine sceptică, spunându-ne că fabricam lucruri sau înnebunim.
Aş dori să menţionez o altă
energie care are mai mult o natură de "sentiment"
decât una emoţională. _Bucuria_. Bucuria poate fi un fenomen care transcede emoţionalul.
Câteodată putem simţi un fel de bucurie în interior care ne înalţă fără un
motiv anume.Simţim divinitatea din interior şi conectarea noastră intimă cu tot ceea ce există.Un asemenea sentiment poate sosi la noi când ne aşteptam mai puţin. Este ca şi cum ceva măreţ ne atinge sau ca şi
cum atingem o realitate mai înaltă.
Sentimentele nu sunt atât de uşor de conştientizat şi par să vină la noi de undeva din afară.
Emoţiile au aproape întotdeauna
o cauză clară imediată: un declanşator în lumea exterioară care "ne apasă butoanele".
Sentimentele îşi au originea în
dimensiunea Sinelui nostru Inalt.Trebuie să fim tăcuţi pentru a percepe
aceste şoapte în inima noastră.
Emoţiile pot deranja această
pace şi tăcere interioară.
Numai din sentimentele care ne conectează cu sufletul nostru putem lua decizii echilibrate.
Fiind tăcuti şi în
pace putem simţi cu toată fiinţa noastră ceea ce este bine pentru noi la un anumit
moment.
Luând decizii bazate pe emoţii, înseamnă
a le lua dintr-o poziţie non-centrată.
Trebuie să eliberam mai intâi emoţiile
şi să intram in legătură cu miezul nostru interior, acolo unde există
claritatea.
Cum ne putem descurca
cel mai bine cu emoţiile noastre? Am spus că: "sentimentele sunt învăţătorii noştri şi emoţiile sunt copiii noştri".
Paralela între "a fi emoţional" şi "a fi ca un copil" este
frapantă.
"Copilul nostru
interior" este locul emoţiilor noastre. De asemenea, există o reasamblare
frapantă între modul cum ne descurcam cu emoţiile proprii şi felul în care ne descurcam cu copiii reali.
Copiii sunt cei mai oneşti şi
spontani în emoţiile lor şi ei nu ascund şi nu le reprimă, până când adulţii nu
îi incurajează să o facă. Faptul că - copiii îşi exprimă spontan emoţiile - nu înseamnă că ei îşi experimentează emoţiile într-un mod echilibrat. Fiecare ştie
cum pot fi purtaţi copiii de emoţiile lor (furie, frică sau tristeţe) şi că sunt
adesea incapabili să le oprească. Într-o asemenea situaţie, copilul poate
aproape să se scufunde în emoţiile lui şi aceasta îl dezechilibrează, îl scoate
în afara centrului.
Unul din motivele pentru această
emotivitate dezlănţuită este urmatoarea, copilul a părăsit recent o lume în
care e puţin probabil să existe limite.
Emoţiile copiilor sunt adesea "reacţii
ale neînţelegerii" faţă de această realitate fizică.
De aceea, când el creşte,
copilul are nevoie de ajutor şi susţinere în a se descurca cu emoţiile.
Aşadar, cum vă descurcaţi cu emoţiile,
fie ale voastre, fie ale copiilor voştri?
Emoţiile ar trebui să nu fie
judecate sau reprimate. Acestea sunt o parte vitală a noastră, ca fiinţe umane şi
deci, acestea trebuie să fie respectate şi acceptate. Ne putem privi emoţiile
ca pe copiii nostri, care au nevoie de atenţia, respectul şi ghidarea noastră.
O emoţie poate fi privită cel mai bine ca o energie care vine la noi
pentru vindecare.
Aşadar este important să nu fim complet absorbiţi de emoţie,
ci să rămâneţi capabili să o priviţi dintr-o perspectivă neutră. Este important
să fim conştienţi. Cineva ar putea spune aşa: ar trebui să nu îţi reprimi emoţia, dar nici să te scufunzi în
ea.
Pentru că atunci când te scufunzi, când te identifici complet cu aceasta,
copilul din tine devine un tiran care te va conduce pe căi greşite.
Cel mai important lucru pe care îl putem face cu o emoţie este să o permitem, să simţim toate
aspectele sale, în timp ce nu ne pierdem conştiinţa. Luaţi de exemplu furia.
Puteţi invita furia să fie complet prezentă, experimentând-o în corpul nostru în câteva locuri, in timp ce o observaţi în mod neutru. Un asemenea tip de conştiinţă
înseamnă vindecare. Ce se întâmplă în acest exemplu este că noi îmbrăţişăm emoţia, care este în mod
esenţial o formă a neînţelegerii, cu înţelegere. Aceasta este alchimia spirituală.
Să explic cu ajutorul unui
exemplu. Copilul vostru s-a lovit cu genunchiul de masă şi îl doare cu adevarat.
El este supărat, ţipă de durere şi bate în masă, pentru că este supărat pe ea.
El consideră că aceasta este sursa durerii sale. Ghidarea emoţională la acest
moment înseamnă că părintele îşi ajută mai intâi copilul să numescă experienţa:
"Tu eşti supărat, nu-i aşa - te doare, aşa este?" A-i da nume este esenţial.
Voi transferaţi rădăcina
problemei de la masă la copilul însuşi. "Nu masa este cea care te-a lovit,
tu te-ai rănit, tu eşti cel care este suparat. Şi da, eu îţi înţeleg emoţia".
Părintele îmbrăţişează emoţia
copilului cu înţelegere, cu iubire. In momentul in care copilul simte înţelegere
şi a recunoscut, furia sa se va diminua gradual. Durerea fizica poate fi încă prezentă.
Dar rezistenţa lui la durere, furia din jurul acesteia, se dizolvă. Copilul
citeşte compasiune şi înţelegere in ochii voştri şi aceasta îl relaxează şi îi
alină emoţiile. Masa, cauza emoţiilor
nu mai este relevantă.
Impreună cu îmbrăţişarea unei emoţii
cu înţelegere şi compasiune, voi schimbaţi concentrarea atenţiei copilului de
la exterior la interior şi învăţaţi copilul să işi asume responsabilitatea emoţiei.
Ii arătaţi că reacţia sa la un declanşator exterior nu este un dat, ci
este
o chestiune de alegere.
Putem alege lipsa de înţelegere sau înţelegerea. Putem alege să ne luptăm sau să acceptăm. Noi putem alege.
Aceasta se aplică de asemenea
propriilor noastre emoţii, propriului nostru copil interior.
Permiţând emoţiilor să fie, numindu-le şi făcând un efort să le înţelegem, înseamnă că respectam şi hrănim copilul nostru interior. Făcând
schimbarea de la "exterior" la "interior", asumându-ne responsabilitatea
pentru emoţie, ne ajută să creăm un copil interior care nu doreşte să rănescă
pe nimeni altcineva, încât nu se simte victimizat.
Emoţiile puternice, fie furia, supărarea sau frica - întotdeauna au o componentă a lipsei de putere, in sensul în care noi suntem victima a ceva din exteriorul nostru.
Ce facem atunci când ne concentrăm, nu pe circumstanţele
din afara noastră, ci pe reacţia şi
durerea noastră, este că noi "demitem"
lumea exterioară ca şi cauză a emoţiilor noastre.
Nu ne pasă atât de mult despre
ce a născut acea emoţie. Noi ne întoarcem complet în interior şi ne spunem: "O.k., aceasta a fost reacţia
mea şi înţeleg de ce.Inţeleg de ce simt în felul în care o fac şi trebuie să mă
susţin în această situaţie".
Întorcându-mă către emoţiile noastre într-o manieră atât de iubitoare este un fapt eliberator.
Aceasta cere
un fel de auto-disciplină. Eliberând realitatea exterioară ca "sursă raului"
şi asumându-mi intreaga responsabilitate, înseamnă ca noi recunoaştem că
"am ales să reacţionez într-un anumit fel".
Încetaţi să mai argumentaţi despre cine are dreptate şi cine greşeşte, despre
cine judecă şi eliberaţi pur şi simplu întregul
lanţ al evenimentelor care au avut loc in exteriorul controlului vostru.
"Eu experimentez acum
această emoţie în conştiinţa deplină în care am ales să o fac".
Aceasta înseamnă asumarea
responsabilităţii. Acesta este curajul ! Auto-disciplina în aceasta
situaţie este că noi renunţăm la a avea dreptate şi la a fi victimă fără
ajutor. Renunţăm la a ne simţi furiosi, neînţelesi şi alte expresii ale victimizării
pe care le putem simţi uneori, întrucât adesea ne putem hrăni emoţiile care ne asaltează.
Asumarea responsabilităţii este
un act al modestiei. Aceasta înseamnă a fi onest cu tine însuţi, chiar şi în
cele mai slabe momente. Aceasta este auto-disciplina care ni se cere. În
acelaşi timp, acest fel de întoarcere către interior cere cea mai înaltă
compasiune. Emoţia pentru care suntem pregătiţi sa-i facem faţă cu onestitate,
fiind propria noastră creaţie, este de asemenea privită cu o înţelegere blândă.
"Ai ales furia la acest timp, nu-i aşa?" Compasiunea va spune: "O.k., pot vedea de ce şi te
iert. Poate când vei simţi iubirea şi susţinerea mea mai clar, nu vei mai fi înclinat
să răspunzi în acest mod data următoare".
Acesta este adevăratul rol al
conştiinţei în auto-vindecare. Aceasta
inseamnă alchimia spirituală. Conştiinţa nu se luptă şi nu respinge nimic: aceasta încercuieşte conştient întunericul.
Aceasta încercuieşte energiile neînţelegerii cu înţelegere şi, deci, transformă
metalul obişnuit în aur. Conştiinţa şi iubirea sunt, în esenţă, acelaşi lucru.
A fi conştient înseamnă să permitem lucrurilor să fie şi să le înconjurăm cu
iubirea şi compasiunea noastră.
Adesea noi gândim că
"singură" conştiinţa nu este suficientă pentru a depăşi problemele noastre emoţionale.
Noi spunem: "Eu
ştiu că am reprimat emoţiile, eu ştiu cauza acestora, eu sunt conştient, dar acestea nu
dispar". In acest caz, există o subtilă rezistenţă în noi faţă de acea emoţie.Noi ţinem emoţia la distanţă, de frică de a nu fi copleşit de aceasta. Dar noi
niciodată nu suntem copleşiţi de o emoţie,
când alegem conştient să o permitem. Atâta timp cât ţinem emoţia la
distanţă, suntem în război cu aceasta.
Ne luptam cu emoţia şi aceasta se va întoarce
împotriva noastră în moduri diferite. Nu o putem ţine în afară până la capăt.
Aceasta se va manifesta în corpul nostru ca o durere sau o tensiune sau ca un
sentiment de depresie. Simţindu-ne doborâţi sau frecvent epuizaţi este un semn
clar că reprimam anumite emoţii.
Cert este faptul că trebuie să
permitem emoţiilor să intre total în conştiinţa noastră. Dacă nu ştim exact că
emoţiile sunt acolo, putem începe foarte bine prin a simţi tensiunile din
corpul nostru.
Acesta este o poarta către emoţii. Totul este stocat în corpul nostru. De exemplu, dacă simţiţi durere sau tensiune în zona stomacului, putem merge acolo cu conştiinţa noastră şi să întrebăm care este problema. Lăsaţi
celulele corpului să vă vorbescă. Sau imaginaţi-vă că, chiar acolo, este
prezent un copil. Intrebaţi copilul să vă arate care emoţie este predominantă
in el.
Există câteva căi de a ne conecta cu emoţiile noastre. Este vital să realizăm că energia care este
blocată în emoţii doreşte să se mişte. Această energie doreşte să fie eliberată
şi de aceea bate la uşa noastră, ca o durere fizică sau ca un sentiment de
stres sau depresie. Pentru noi este o chestiune de deschidere reală şi de a fi
pregătiti să simţiţi emoţia.
Emoţiile sunt parte din
realitatea noastra, dar acestea nu ar trebui să ne stăpânească. Emoţiile sunt
ca norii pentru soare. Aşadar este atât de important sa fim conştienţi de emoţiile
noastre şi să le facem faţă conştient. Dintr-un corp emoţional clar şi
echilibrat este mult mai uşor să ne contactăm sufletul sau miezul nostru interior,
prin intuiţie.
In societatea noastra există
multă confuzie în legătură cu emoţiile. Acest lucru este evident, pe lângă alte
lucruri, de la cantitatea de dezbateri şi confuzia care există în legătură cu
creşterea copiilor noştri. Copiii sunt în mod clar mult mai spontani emoţionali
decât adulţii. Acest lucru creează dificultăţi.
Ce ar fi dacă limitele noastre
morale ar fi încălcate? Ce ar fi dacă situaţiile de haos apar? Trebuie ca cineva să disciplineze copiii sau să-i lase
să se exprime liber? Emoţiile lor trebuie controlate sau nu? Important în creşterea
unui copil este că ei invaţă să îşi înţeleagă emoţiile, sa înţeleagă de unde
vin acestea şi să-şi asume responsabilitatea asupra lor. Cu ajutorul nostru,
copilul poate învăţa să îşi vadă emoţiile ca"explozii ale neînţelegerii”
Această înţelegere previne copilul de la a "scufundarea" în emoţiile sale
şi de la a pierde controlul. Înţelegerea eliberează şi ne aduce înapoi la
propriul nostru centru, fără a reprima emoţiile.
Părintele îşi învaţă copilul să
facă faţă emoţiilor, prin a fi un exemplu viu pentru el.
Toate intrebările pe care le-am avut în a ne descurca cu copiii noştri ni se aplică şi nouă.
_Cum vă descurcaţi
cu propriile voastre emoţii? Vă este
greu? Când vă simţiţi furioşi sau trişti o perioadă de timp, vă disciplinaţi
spunând: "Ei hai, adună-te şi
mergi mai departe"?
Vă reprimaţi emoţiile? Simţiţi că
disciplinându-vă este un lucru bun şi necesar? Cine v-a spus acest lucru? A
fost un părinte?
Sau sunteţi de partea cealaltă?
Vă scăldaţi in emoţiile voastre, nedorind
să le daţi drumul. Acesta este un caz frecvent. Poate aţi simţit de mult timp că
aţi fost victima unei situaţii din afara voastră, de exemplu, creşterea voastră,
partenerul sau mediul în care munciţi._
La un anumit moment, poate fi
foarte eliberator să intrăm în legătură cu furia din interior, în legătură cu
lucrurile negative care ne-au influenţat. Furia ne dă posibilitatea să ne eliberăm de aceste influenţe şi să mergem pe drumul nostru Aşadar, putem fi
atât de îndrăgostiţi de furia noastră, încât să nu ne dorim să renunţaţi la
aceasta. În loc de a deveni o uşă, aceasta devine un mod de a trăi.
Atunci răsare
o formă de victimizare care reprezintă orice, în afară de vindecare. Acest
lucru ne reţine de la a sta ferm în propria noastră putere.
Este foarte important să ne asumam responsabilitatea propriilor noastre emoţii şi să nu facem un adevăr
absolut din acestea.
Când le dăm statutul de adevăr, în loc să le privim ca
"explozii ale neînţelegerii" ne vom baza acţiunile pe ele şi acest
lucru va conduce la decizii necentrate.
Acelaşi lucru se intâmplă cu
copiii cărora le este permisă prea multă libertate emoţională. Ei devin răsfăţaţi
şi de necontrolat: ei devin mici
tirani şi acest lucru nu este bun. Haosul emoţional este chiar neplăcut, atât
pentru copil, cât şi pentru părinte.
Pe scurt, putem fi prea stricţi
sau prea indulgenţi în a face faţă emoţiilor şi, prin analogie, cu copiii noştri.
Aş dori să vorbesc mai mult
despre a fi "indulgent", pentru că aceasta pare să fie mai mult o
problemă a zilelor noastre. Incă din anii `60, a existat o realizare colectivă,
că nu ar trebui să ne reprimăm emoţiile, pentru că atunci ne înnăbuşim creativitatea şi spontaneitatea sufletului nostru. Societatea va produce copii
disciplinaţi şi ascultători,care vor respecta mai mult regulile decât şoaptele
inimii şi asta este o tragedie - atât pentru societate, cât şi pentru individ.
Dar ce ziceţi de cealaltă extremă: ce ziceţi despre justificarea emoţiilor într-un asemenea mod, încât
acestea preiau controlul şi ne conduc viaţa? Putem observa foarte bine în
interiorul nostru, unde sunt emoţiile pe care le hrănim într-un asemenea fel, încât
le considerăm ca adevăruri, în locul a ceea ce reprezintă acestea cu adevărat: explozii
ale neînţelegerii. Acestea sunt emoţiile cu care ne_am identificat.
Paradoxul este că, destul de des, acestea sunt emoţii care ne cauzează multă suferinţă.
De exemplu, lipsă de putere (eu nu îl
pot ajuta), control (mă voi
descurca), furie (este vina lor) sau supărare (viaţa este mizerabilă).
Acestea toate sunt emoţii
dureroase, dar totuşi, la un alt nivel, ne dau ceva special. Luaţi lipsa de
putere sau "sentimentul de victimă". Există avantaje ale acestui
tipar emoţional. Ne poate da un sens al siguranţei. Ne elibereaza de anumite
obligaţii sau resposabilităţi. "Eu nu îl pot ajuta, nu-i aşa?" Acesta
este un colţ întunecat în care stăm, dar pare să fie sigur. Pericolul identificării
sau "fuzionarea" cu un asemenea tipar emoţional pentru un timp mai
lung este că pierdem legătura cu adevărata noastră libertate, cu miezul nostru
divin.
Lucrurile pot intra în calea vieţii noastre, încât să provoace emoţii ale
furiei şi resentimentului în noi. Este foarte important ca noi să intraţi în legătură cu aceste emoţii în mod conştient şi să devenim atenţi la furia, tristeţea sau orice altă
energie intensă din noi. Dar la un anumit moment, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru emoţiile noastre, pentru că acestea constituie reacţiile noastre la un eveniment exterior. Fiind centraţi, fiind într-o
stare de claritate şi echilibru spiritual, înseamnă că ne asumăm întreaga
responsabilitate pentru toate emoţiile care sunt în noi. Apoi putem recunoaşte
emoţia, de exemplu pentru furie şi să spunem în acelaşi timp: aceasta
a fost reacţia mea la anumite evenimente. Eu înconjor această reacţie cu înţelegere
dar, în acelaşi timp, intenţionez să o eliberez.
Viaţa nu înseamnă a fi corect; trebuie să fii liber şi întreg.
Este foarte eliberator să înlături
vechile răspunsuri emoţionale care au crescut într-o viaţă. Cineva ar putea
spune că este vorba despre calea de mijloc subtilă, între reprimarea emoţiilor şi scufundarea în
acestea. În ambele situaţii, noi am crescut cu opinii şi idei care nu sunt în
acord cu natura alchimiei spirituale.
Esenţa creşterii spirituale este că noi nu reprimăm nimic, dar in
acelaşi timp ne asumăm intreaga responsabilitate pentru asta.
Eu simt acest lucru, eu aleg această
reacţie, deci eu o pot vindeca.
In acceptarea faptului că totul
este în noi, vă ridicaţi deasupra acestuia şi deveniţi maestrul. Maiestria este
şi puternică şi delicată. Aceasta este foarte permisivă şi totuşi cere o mare
disciplină: disciplina curajului şi
a onestităţii. Să luăm legătura cu acestea, asumăndu_ne responsabilitatea. Să renunțăma ne mai lăsa conduşi de răni
emoţionale inconştiente care ne-au marcat şi au blocat drumul către libertatea
interioară.
Conştiinţa noastră ne vindecă.
Nimeni altcineva nu poate
restabili puterea asupra emoţiilor noastre, in afară de noi.
Nu există instrumente exterioare
pentru a înlătura aceste emoţii.
Devenind conştienţi de acestea cu putere, determinare şi compasiune, căci ele
se eliberează în Lumină. Devenind întregi şi liberi la nivel emoţional
este unul din cele mai importante aspecte ale creşterii spirituale.
Aş dori să închei spunând: nu faceţi situaţiile mai dificile decât
sunt. Calea spirituală este o cale simplă. Este
vorba despre iubirea pentru noi înşine şi de claritatea interioară.
Aceasta nu cere o cunoaştere specială sau ritualuri specifice, reguli sau
metode. Toate lucrurile de care avem nevoie pentru creşterea voastră spirituală sunt în noi. Sa avem încredere în intuiţia noastră. Să lucrăm cu aceasta și să credem în noi înşine.,,
Pamel Kribbe
Traducere- Alexandra Grigorescu
