"Una din legile evoluţiei este negarea negaţiei. 

In viaţa obişnuită, acest lucru arată cam aşa: ca păşeşti

pe o nouă treaptă a evoluţiei trebuie să devină imposibilă aflarea pe treapta actuală. Imposibilitatea existenţei în condiţii diferite şi pieirea sigură forţează organismul să iasă la alte condiţii de viaţă, modificându-se continuu.

Legea negării negaţiei: dacă lupta dintre contrarii împinge conflictul la cel mai înalt nivel atunci forma actuală trebuie aruncată şi trebuie căutată alta, şi atunci, sau pier polarităţile, se nimicesc reciproc, sau se combină generând o nouă structură.

De ce depinde pieirea sau transformarea într-o nouă formă?

O formă nouă o neagă pe cea veche, însă conţinutul evoluează. Deci, un conţinut care evoluează este chezăşia unei noi forme de dezvoltare.

Fiecare copil este negarea părintelui său, dar este şi continuatorul esenţei lui. "

S.N.Lazarev                                                                                                                                                                                                                                                                                        

CALUL SI CALARETUL

"Imaginaţi-vă câţiva călăreţi. Unul are un cal puternic şi minunat, şi el călăreşte extraordinar. 

Merge liniştit, fără grabă şi, când e nevoie îşi struneşte calul. 

Altul are un cal puternic, iute, dar el nu-l poate nicidecum controla şi, de aici haosul, distrugerea, situaţiile nerezolvate - el nu-şi poate stăpâni calul. 

Varianta a treia: un călăreţ puternic şi un cal mediocru. Îl poate goni, împinge cu pintenii şi va observa încet că bidiviul său se va teme de toate. 

Varianta a patra: un călăreţ prost şi un cal pe potrivă. Explozii periodice de imprevizibilitate şi uneori o mişcare liniştită, domoală.

Calul reprezintă dorinţa noastră. Cu cât calul este mai puternic cu atât mai mari sunt posibilităţile noastre şi, respectiv, noi trebuie să ştim a le struni. Aşadar, scara dorinţelor noastre ţine de iscusinţa de a le struni.

Câte ceva depinde şi de noi: adică ne ucidem dorinţele - ele pier, dacă noi depindem de ele, ca nişte sclavi, atunci pierim şi noi odată cu ele. 

Arta evoluţiei constă în a avea un cal puternic şi a învăţa să fii un bun călăreţ. "

S.N.Lazarev                                                                                                                                                               

Eu sunt cea dupa care am plecat in cautare...

" Daca iti este greu in acest moment cu ceea ce duci, cum poti crede ca punand mai mult iti va fi mai usor ? "

Omul care sta mult timp in jurul florilor, se parfumeaza de mirosul lor....

"De multe ori, mâinile pot rezolva un mister pe care intelectul s-a luptat în zadar să îl rezolve."   

Carl Gustav Jung

Creaţia este un proces permanent. Ori de câte ori cineva emite un gând sau un şir nesfârşit de gânduri care respectă acelaşi tipar, el se află în plin proces creator. Mai devreme sau mai târziu, aceste gânduri vor atrage o realitate corespondentă... indiferent dacă omul este conştient sau nu de gândurile sale.

Dr. Bradley Nelson

"Nu mă tem de ziua de mâine, căci am văzut deja ziua de ieri şi o iubesc pe cea de astăzi." William Allen White

ALEGEREA CONSTIENTA A EMOTIEI

"Realitatea este că noi ne alegem întotdeauna emoţiile. Absolut întotdeauna. Simpla conştientizare a acestui lucru ne poate conferi foarte multă putere. 

Noi suntem autorii propriilor noastre experienţe emoţionale. 

Alegerea conştientă a emoţiilor pe care le simţim în locul reiterării aceloraşi vechi tipare subconştiente echivalează cu decizia de a ne maturiza şi de a creşte spiritual." 

Dr. Nelson Bradley

O INIMA DESCHISA STIE CE ARE DE FACUT...

''Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă.O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără... Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.'' 

Ieromonah Hrisostom Filipescu

IN PAS CU PROPRIUL TAU SUFLET

Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet  împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit  urcuşul, îndemnându-şi călăuza să meargă mai repede şi refuzând orice propunere a acestuia  de a face un popas.

După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii.

Europenii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. 

După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe ceilalți să continuie drumul. 

Aceştia au rămas  muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul.Şerpaşul a spus:  "Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă."

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan. El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. 

Pe drum l-a prins o ploaie cufulgere şi tunete.  Omul a găsit cu greu un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus:

"Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mânăstire!"Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: "Nu-ţi făace griji. Sufletul meu a ajuns de mult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze." 

Foarte probabil că cele două istorioare nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii ! Să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai lente ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală !
De ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume ? Ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce până la capătul drumului ? 

La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează neincetat . Ceea ce spun ei este adevărat.  

Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră chiar atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. 

Au o intelegere profundă a lucrurilor, un fel natural de a fi , care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să îi pună în contact cu energiile benefice din Univers.
Cei care au sufletul în vibrație neîncetată se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ei, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează acea frumuseţea interioară.

De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă ? 

Pentru că a simții sufletul  înseamnă a fi conectat la prezenţa divină.

Poporul german are o vorba adâncă : “Sa nu mergi niciodata mai repede decât poate sa zboare îngerul păzitor! "

Cum te trateaza oamenii este destinul lor,cum le raspunzi este destinul tau. - Wayner Dyer –

Când sufletul e bine, nu te grăbeşti nicăieri.....

POMUL COSMIC AL VIETII

Pomul se regaseste in majoritatea traditiilor spirituale ca un simbol al universului. De la radacini pana la fructe, trecand prin trunchi, ramuri, frunze si flori, toate creaturile au o functie undeva in acest pom...
Toate existentele, toate activitatile, toate regiunile isi gasesc locul pe pomul vietii.
In diferitele perioade ale anului, frunzele, florile si fructele cad din pom; ele se descompun si devin humus ce este absorbit incet-incet de catre radacini. La fel se intampla si cu fiintele. Cand un om moare, el se intoarce in pamantul originar, dar reapare curand in anumite locuri din pom. Nimic nu se pierde, fiintele dispar si reapar fara incetare in pomul cosmic al vietii.
Omraam Mikhael Aivanhov