POVESTEA DESPRE SACRIFICII INUTILE

 

- Aici e randul pentru sacrificii?

- Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra  veti fi a  853-a.

- Oh, mama … Si cand  va ajunge randul meu?

- Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?

- Pe mine, totul in numele  dragostei. Dumneavoastra?

- Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!

- Ce ati adus ca jertfa?

- Viata mea personala.  Numai copiii sa-mi  fie sanatosi si fericiti. Absolut totul  le dau lor. M-a cerut  un  barbat frumos  in casatorie  si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa?  Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era  departe de casa.  M-am angajat  ca bona la o gradinita de  copii pentru ca ai mei  sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!

- Oh, va inteleg  atat de bine. Eu vreau sa  sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra,  intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie.  In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul  ar pleca  primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca  plange!  Asa traim …

Usa se deschide si o voce striga :  852, intrati!

- Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata!  Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.

853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul.  Din cabinet iese 852.

- Ei?  Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?

- Nu … Aici,  se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au  trimis sa ma mai gandesc.

-  Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?

- Oh, draga, ei m-au  intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu  le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor  aprecia  sacrificiile mele  pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran.  Iar pe ecran  era  un film ciudat! Despre mine.  Parca  copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar  fiul ma suna  o data pe luna,  de parca e fortat s-o faca,  nora  vorbeste  printre dinti.  Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”.  El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in  numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva  sa fac, cand toata viata  numai de ei m-am ocupat.   In zadar oare m-am straduit?

Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853″.

- Oh, acum e randul meu. Dumnezeule,  m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!

- Intrati, luati loc. Ce  doriti sa jertfiti?

- Relatia.

- Claaar … Sa vedem.

- Asta este. Uitati-va, ea este in  general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut  in urma cu  sase luni abia.

- De ce ati jertfit-o?

- Pentru mentinerea  familiei.

- A cui, a dumneavoastra?  Сe, e nevoie s-o mentineti?

- Da! Sotul are o amanta,  demult, alearga la ea,  minte  tot timpul, nu mai am nervi si puteri.

- Si dumneavoastra cum stati?

- Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un  alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.

- Deci, noua relatie  ati adus-o drept jertfa?

- Da, pentru a salva familia.

- A cui? Ati spus  ca sotul  are o alta femeie. Dumneavoastra  -  alt barbat. Unde vedeti familie?

- Ei si  ce? Potrivit pasaportului suntem  inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.

- Deci,  sunteti multumita de toate?

- Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt  ingrijorata!

- Dar sa schimbati  pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?

- Bine, noua  relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec  timpul. In fine,  nu-mi  pare rau de ea.

- Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.

- Mi s-a  spus ca aici, la dumneavoastra,  se pot  viziona  filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?

- Filmele aici sunt diverse.   Pentru unii  despre viitor, pentru altii  despre trecut. Pentru dumneavoastra  avem sa va prezentam  prezentul.  Vizionare placuta!.

- Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta?  Minciuni! Eu sunt ingrijita.

- Acesta  e sufletul dumneavoastra  proiectat pe exterior.

- Cum chiar asa? Umerii  lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …

- Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.

- Dar cine  e baietelul cela?  E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!

- Nu stiti, nu-i asa? Acesta  este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.

- Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!

- Si in suflet  este un copil si se lipeste ca de  mama sa.

- Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.

- Deci, nu dumneavoastra la el, ci  el trage la dumneavoastra?

- Stiti, am invatat din copilarie ca femeia  trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa  conduca familia, sa fie si  ghid pentru sot!

- Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata  isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.

- Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar  acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e  gata  s-o stearga, iar eu inca il iubesc!

- Desigur, desigur, asa si  se intampla: baietelul mamei se  va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei,  bine,  filmul a luat sfarsit. Sa  incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?

- Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat  viitorul?

- Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de  prezent,  „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate  nicaieri. In general,  va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale.  Vrea si el sa creasca.

- Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?

- Dumneavoastra  stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”!  Mai mult decat o sotie.

- Nu! Imi place sa fiu  femeie iubita!

- Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi  femei iubite, chiar deseori. Deci?  Sunteti gata sa  sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?

- Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.

- Desigur, desigur. Noi  va dam timp sa va mai ganditi.

- Dati si sfaturi?

- Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.

- Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca  sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?

- Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita.  Acestei  Femei  barbatii  ii daruiesc  flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.

- Da? Crezi ca ma va ajuta?

- De obicei, ajuta.  Asta  in cazul in care  alegeti  sa fiti  Femeie.  Daca ceva…. mai intrati! Relatia  dumneavoastra e minunata, o vom primi  cu placere.  Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza  la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!

-  Ma mai gandesc.

853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.

 854 ametita  de emotii  intra  in birou.

- Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.

Usa se inchide. Pe hol se plimba  oameni  strangand  la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati –  absolut tot, ce  ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.

sursa: http://nuaisacrezi.ro

 

 

 „Drumul numit „mai târziu” duce către o țară numită „niciodată”. Trăiește aici și acum! Acționează! Nu va exista o a doua viață în acest corp! Mănâncă și bea din cele mai frumoase tacâmuri. Mananca mancarea preferată – lasă papilele gustative să te sufoce cu plăcere. Poartă rochii elegante, încalță pantofii preferați, mergi sub privirile pline de admirație la cumpărături. Citește cărți, călătorește.

Și cel mai important – nu lăsa pe mai târziu, nu economisi din tandrețe, bunătate, gingășie. Iubește la maxim! Îmbrățișează-ți, sărută-ți familia. Fă-le complimente. Fii generos cu dragostea. Toate acestea te vor face un om fericit!,,

Photo-Pinterest

 

Țesători de umbre sau înăltători de catarge,viețile noastre se amestecă și se învată reciproc după o Inteligență care ne depășește atăt de mult...

A cere iubire

Atunci când te împrieteneşti cu copilul aflat în interiorul tău, el încetează să-i mai fie teamă să ceară iubirea pe care o doreşte şi de care are nevoie. În loc să încerce să manipuleze şi să controleze pentru a obţine un oarecare substitut al iubirii – el cere, fără ocolişuri, iubirea.

Atunci când, în momentele lui de durere şi de tristeţe, copilul ştie că este iubit – disconfortul începe să dispară. Sentimentul lui de separare începe să se estompeze.

Ceva se întâmplă, atunci când ştim că suntem iubiţi – dar acest lucru nu se poate petrece, până când nu ştim că iubirea este ceea ce dorim şi până nu avem curajul să o cerem în mod direct.

Paul Ferrini

Traumele pierdute și regăsite „Trecutul nu moare niciodată. Nici măcar nu e trecut.“

 

O trăsătură bine documentată a traumei, familiară multor oameni, este incapacitatea noastră de a articula ceea ce ni se întâmplă. Nu doar că ne pierdem cuvintele, dar uneori ni se întâmplă același lucru și cu amintirile noastre. În timpul unui incident traumatic, procesele noastre de gândire devin dispersate și dezorganizate în așa fel încât nu mai recunoaștem amintirile respective ca aparținând evenimentului originar. În schimb, fragmente de amintire, dispersate în imagini, senzații corporale și cuvinte sunt stocate în inconștientul nostru și pot fi activate mai târziu de orice lucru care aduce chiar și pe departe cu experiența originară.

Odată declanșate, e ca și cum a fost apăsat un buton invizibil de derulare, care ne face să repunem în scenă aspecte ale traumei originare în viața noastră de zi cu zi. Inconștient, ne trezim că reacționăm la anumiți oameni, la anumite evenimente sau situații cu răspunsuri vechi, familiare, care evocă trecutul. Sigmund Freud a identificat acest tipar cu mai mult de o sută de ani în urmă. Repunerea în scenă traumatică sau „compulsia la repetiție“, cum a numit-o Freud, este o încercare a inconștientului de a rejuca ceea ce e nerezolvat, astfel încât să „ne prindem“ de sensul lucrurilor.

Acest impuls inconștient de a retrăi evenimente trecute poate fi unul dintre mecanismele care intră în funcțiune atunci când familiile repetă traumele nerezolvate în generațiile următoare. Și Carl Jung, contemporanul lui Freud, credea că ceea ce rămâne inconștient nu se dizolvă, ci, dimpotrivă, reapare la suprafață pe parcursul vieții noastre sub formă de destin sau soartă. Tot ceea ce nu este conștient, spunea el, va fi trăit ca destin. Cu alte cuvinte, este posibil să repetăm tiparele noastre inconștiente până când le aducem în lumina conștiinței.

Atât Jung, cât și Freud au observat că nimic din ceea ce este prea greu de procesat nu se stinge de la sine, ci, dimpotrivă, este stocat în inconștientul nostru. Amândoi, și Freud, și Jung, au observat că fragmente de experiențe de viață anterior blocate, reprimate sau refulate apăreau în cuvintele, gesturile și comportamentele pacienților lor. Timp de decenii la rând după aceea, terapeuții aveau să considere indicii precum actele ratate, tiparele de accidente sau imaginile onirice drept mesageri care luminau zonele greu de pus în cuvinte și greu de gândit din viețile clienților lor.

Progresele recente ale tehnologiei imagistice au permis cercetătorilor să aducă clarificări cu privire la funcțiile creierului și ale corpului care „dau rateuri“ sau se opresc în timpul episoadelor copleșitoare.Bessel van der Kolk este un psihiatru olandez cunoscut pentru cercetările sale asupra stresului posttraumatic. El explică faptul că în timpul traumei centrul vorbirii se decuplează, la fel ca și cortexul medio-frontal, acea parte a creierului responsabilă pentru trăirea momentului prezent. El descrie groaza indescriptibilă din timpul traumei ca pe experiența de a rămâne fără cuvinte, un lucru obișnuit atunci când căile cerebrale ale memorării sunt blocate în momentele de amenințare sau de pericol. „Când oamenii își retrăiesc experiențele traumatice“, spune el, „sunt afectați lobii frontali și, drept consecință, au dificultăți de gândire și vorbire. Nu mai sunt capabili să comunice, nici lor înșilor, nici altora, cu exactitate ce se întâmplă.“

 Totuși, nu amuțește chiar totul: cuvintele, imaginile și impulsurile care se disociază ca urmare a unui eveniment traumatic reapar sub forma unui limbaj secret al suferinței noastrepe care îl purtăm cu noi. Nimic nu se pierde. Piesele au fost doar dislocate. Noile tendințe în psihoterapie încep acum să țintească dincolo de traumele individului și să includă evenimentele traumatice din istoria familială și socială ca parte a imaginii întregi. Tragedii de diferite tipuri și intensități — precum abandonul, sinuciderea și războiul sau moartea prematură a unui copil, părinte, frate sau soră — pot transmite undele de șoc ale suferinței în cascadă de la o generație la alta. Dezvoltări recente în domeniile biologiei celulare, neurobiologiei, epigeneticii și psihologiei dezvoltării subliniază importanța explorării a cel puțin trei generații din istoria familiei, pentru a înțelege mecanismele din spatele tiparelor traumei și suferinței care se repetă.

Mark Wolynn - ,,Povestea ta a început demult Cum să vindeci traumele familiale moștenite ,,

Fii tot ceea ce poți să fii, nu tot ceea ce ai fi putut să fii!

Și m-am întors! M-am întors să văd ce a rămas din locul din care am plecat.        M-am căutat acolo, am căutat urme și nu am mai găsit nimic care să îmi amintească de mine, poate doar un copil prins în rostul lui inocent și visător.        Nu mai eram în acord cu nimic din ce vedeam acolo. Și doar am fost și am trăit timp mult în acel decor. Și-atunci am știut! Casa ta este locul unde vrei să ajungi. Nu ești nimic din locul în care te naști și trăiești o perioadă, acolo este doar locul de unde pornești. Nu ești nimic din ce ți se dă. 

Ești felul în care știi să îți dai singur în viață. Ești modul în care îți porți singur pașii. Ești dorința de a-ți oferi singur ceea ce poți și ceea ce vrei. Ești ceea ce ai devenit de când ai pornit pe picioarele tale! Ești ceea ce poți să faci cu libertatea ta! Ești drumul pe care-l creezi tu, ești o călătorie, schimbă direcțiile când ceva nu e în regulă, și mergi înainte!

Uneori, nici în părinții tăi nu te mai regăsești. Le-ai luat defectele drept piloni pentru îmbunătățirea ta. Îi privești cu iubire, dar de când umbli cu aripile tale, le-ai aflat limitele. Nu îți dorești să îi mai schimbi, sunt ai tăi, îi îmbrățișezi așa.

Ești ceea ce ai pe buze atunci când vorbești despre cineva. Ești ceea ce părăsești când nu ți se mai potrivește. Ești ceea ce suporți și felul cum reacționezi când ești nedreptățit. Ești ceea ce citești ahtiat în ore târzii. Mai presus de orice, ești ceea ce iubești trainic, căci aia este iubirea, e sentimentul ce rămâne puternic, neclintit, în tine. Ești ceea ce te face să renunți la orgolii. Ești ceea ce știi să prețuiești. Ești ceea ce te înduioșează. Ești ceea ce suporți când îți ard tălpile și când te caută furtuni. Ești ceea ce dăruiești cu tot sufletul, fără nicio reținere. Ești ceea ce asculți fără urechi, ceea ce freamătă îndrăzneț pe dinăuntrul tău.

Ești felul în care crești și te maturizezi. Ești ceea ce înveți singur, dincolo de băncile școlii. Ești curajul pe care îl porți când îți este teamă. Ești ceea ce la nu ai renunțat, pentru că ai știut ce vrei și cât poți să dai pentru asta. Ești ceea ce reușești să rămâi când lângă tine oamenii se plagiază unii pe alții.

Fii tot ceea ce poți să fii, nu tot ceea ce ai fi putut să fii!

Te întorci, uneori, în camerele tale vechi să te privești tu, omul de azi, omul de ieri. Tu ai trecut prin timp, timpul te-a durut, te-a luptat, te-a trăit. Timpul te-a sfârșit și te-a renăscut de câteva ori.                                                                              Ți-ai purtat crengile uscate prin prospețimea glasului tău. Azi faci cunostință cu tine. Îți cunoști lacrimile și zâmbetele, drumul și gândurile. 

Azi îți răsfoiești paginile vieții și cuvintele tac și ascultă la tine. 

Luiza Ionescu

 "De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba.

Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri...

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

Caută înţelepciunea, şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. 

Caută să dobândeşti pacea, şi nu împărăţia.

Sf.Isaac Sirul