"Chiar daca actul de a nutri cresterea spirituala a altcuiva are efectul de a nutri propriul spirit, o caracteristica majora a iubirii veritabile este ca distinctia intre sine si altcineva este intotdeauna mentinuta si conservata. Cel care iubeste veritabil il va percepe intotdeauna pe cel pe care il iubeste ca pe cineva care are o identitate total separata. Mai mult decat atat, intotdeauna cel care iubeste veritabil va respecta si chiar va incuraja aceasta separare si individualitatea unica a celui pe care il iubeste.
Esecul de a percepe si respecta aceasta separare este intalnit deseori si reprezinta cauza multor suferinte inutile sau chiar boli mintale.
In cele mai extreme forme,esecul de a percepe separarea de tine a celuilalt se numeste narcisism. Intr-adevar, indivizii narcisisti, in fapt, sunt neputinciosi in a-si percepe copii, sotii sau prietenii ca fiind separati de ei insisi la nivel emotional. De vreme ce ei nu ii percep pe ceilalti ca fiind ceilalti, ci doar o extensie a lor insile, indivizilor narcisici le lipseste empatia, care este capacitatea de a simti ce simte celalalt. Lipsindu-le empatia, de obicei parintii narcisisti, le raspund copiilor lor in mod nepotrivit la nivel emotional si esueaza in a recunoaste sau verifica sentimentele copilului. Nu este de mirare , deci, ca asemenea copii cresc cu grave deficiente in a recunoaste, a accepta si prin urmare a-si stapani propriile sentimente.
Marea majoritate a parintilor esueaza, intr-o anumita masura, in a recunoaste in mod adecvat sau in a aprecia pe deplin individualitatea unica sau" faptul de a fi altul" al copilului lor. Exemplele comune abunda. Parintii vor spune despre copilul lor:" Aschia nu sare departe de trunchi." sau vor spune copilului lor:" Esti exact ca unchiul tau.",ca si cum ar fi o copie genetica fidela lor insile sau a familiei,cand realitatea in ceea ce priveste combinatiile genetice este aceea ca toti copii sunt extrem de diferiti,din punct de vedere genetic , comparativ cu fiecare din parintii lor si fata de toti inaintasii lor. Tatii sportivi isi imping copii inclinati spre invatatura catre fotbal, iar tatii cu meserii academice isi indruma copii cu inclinatii sportive catre carti, facandu-i pe copii lor sa resimta in mod inutil multa vinovatie si tulburare. Parintii, in fond, esueaza in incercarea de a aprecia individualitatea unica a copiilor lor si isi privesc adeseori copii ca pe o extensie a lor insile,in multe cazuri ca pe hainele lor elegante, gazonul atent ingrijit sau masinile stralucitoare, care sunt extensii ale lor insile, reprezentand statutul lor in fata lumii." ( Dr.M.Scott Peck)
Acestor forme blande, dar nu mai putin distructive de narcisism parental des intalnite li se adreseaza poate Kahlil Gibran in unele dintre cele mai rafinate cuvinte scrise vreodata despre cresterea copilului:
"Copii vostri nu sunt copii vostri.
Ei sunt fii si ficele dorului Vietii de ea insasi indragostita.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.
Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre, Fiindca ei au gandurile lor.
Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi
nu o puteti vizita nici chiar in vis.
Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua,
Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.
Voi sunteti arcul din care copii vostri, ca niste sageti vi, sunt azvarliti.
Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza,
astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.
Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie, Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu