DESPRE PRIETENI

Cugetă tu însuți în anumite ocazii cât de diferite sunt sentimentele, cât de împărțite sunt părerile chiar între cunoștințe apropiate; cum aceleași păreri au o poziție sau intensitate cu totul diferită în mințile prietenilor tăi decât în a ta; câte sute de prilejuri nu se ivesc pentru neînțelegeri, pentru despărțiri ostile. După toate acestea ai să-ți spui: ”cât de nesigur e pământul pe care se odihnesc toate prieteniile și legăturile noastre, cât de aproape sunt ploile reci sau vremea rea, cât de singuri sunt oamenii!”

Dacă cineva înțelege aceasta și faptul că toate părerile, în maniera și vehemența lor, sunt la semeni la fel de necesare și de neintenționate ca și acțiunile lor, dacă reușește să aibă ochi pentru această necesitate interioară a opiniilor din întrepătrunderea indisolubilă a caracterului, meseriei, talentului, anturajului – va scăpa de amărăciunea și asprimea oricărui sentiment care l-a făcut pe înțelept să strige: „Prieteni, nu există prieteni!”.

Mai degrabă va recunoaște sieși: da, există prieteni, dar au fost aduși de viziunea greșită și amăgitoare asupra ta: și trebuie că au învățat tăcerea pentru a-ți rămâne prieteni; căci întotdeauna asemenea relații între oameni se sprijină pe faptul că unele lucruri nu sunt spuse niciodată, nici măcar pomenite; dar dacă pietricelele s-a pus în mișcare, vine prietenia din urmă și se sparge.

Există oameni care să nu fie jigniți de moarte când află ce știu cu adevărat despre ei cei mai de încredere prieteni? Prin faptul că ne cunoaștem și văzând însăși ființa noastră ca o sferă schimbătoare de păreri și dispoziții, învățând astfel să o disprețuim puțin, reintrăm în echilibru cu ceilalți. Este adevărat că avem motive bune să respectăm prea puțin pe fiecare cunoscut al nostru, fie el și cel mai mare; dar la fel de bine le putem întoarce împotriva noastră.

Așa că trebuie să ne suportăm unii pe alții, pentru că de fapt ne suportăm pe noi înșine; și poate că va veni odată pentru fiecare cea mai fericită oră în care va spune: „Prieteni, nu există prieteni!” aşa strigă înţeleptul muribund;Dușmani, nu există dușmani!” strig eu, nebunul viu.

Friedrich Nietzsche